Noi căsuţe pentru cărţi pentru cei care vor să citească în parcuri
Municipalitatea focşăneană vrea să demonstreze cât de prietenos este oraşul cu cei care doresc să citească în aer liber. În acest sens, s-au înmulţit căsuţele pentru cărţi de răsfoit în parc, după cum a anunţat, ieri, pe facebook, viceprimarul Marius Iorga. Iar dacă o carte, o revistă şi un ziar se mai pot găsi la căsuţele de lemn special amenajate pentru însetaţii de cunoaştere, din păcate, locurile de recreere, verzi, au rămas la acelaşi stadiu, ba chiar parcurile existente în municipiu au mai fost văduvite de câte o alee, unde sunt parcate maşini, aşa cum se întâmplă în Bălcescu, sau de copaci şi zone cu verdeaţă, aşa cum s-a întâmplat în Grădina Publică. Totuşi, demersul autorităţilor de a încuraja lectura în aer liber este de lăudat. “Fenomenul «Ia o carte şi lasă o alta la schimb» lansat de comunitatea «Cărţile pe faţă» a înregistrat un real succes cu cele două căsuţe pentru cărţi montate în parcul Schuman. Primăria Municipiului Focşani care încurajează lectura este din nou alături de aceşti oameni inimoşi punand la dispoziţia acestora patru noi spaţii pentru patru noi căsuţe de cărţi. Mai exact încă două căsuţe au fost montate în parcul Schuman iar celelalte două căsuţe s-au montat în parcul de la Teatru, în urma cererilor pe care le-au adresat concetăţenii noştri din zona Teatru. Le urăm tuturor lectură liniştită!”, după cum a scris Iorga pe reţeaua de socializare. Să sperăm că dacă în parcul de la Teatru focşănenii au cerut cărţi, având plăcerea de a lenevi la umbră, atunci nu se va ajunge în situaţia de a masacra spaţiul verde în urma cererilor imobiliare ale “rechinilor” cu interese. (Iulia CREŢU)