Educație

Elevii Colegiului „Asachi” învaţă gastronomie de la experţi germani

Ziarul de Vrancea
20 apr 2015 912 vizualizări
Este prima instituţie vrânceană care a beneficiat de sprijinul SES prin cooperarea cu un expert german în alimentaţie publică

În perioada 19 aprilie - 9 mai 2015, în cadrul Colegiului Tehnic "Gheorghe Asachi" Focşani se derulează proiectul „Formare în domeniul serviciilor-gastronomie”, în parteneriat cu Camera de Comerţ a Germaniei prin intermediul SES Germania (Serviciul Seniorilor Experţi din Germania), cu sprijinul Consiliului Local şi al Primăriei Focşani. Din 2007 Colegiul Tehnic „Gheorghe Asachi" oferă absolvenţilor vrânceni de gimnaziu, interesaţi să practice o meserie în domeniul serviciilor, trei specializări atractive: tehnician în gastronomie, organizator banqueting şi tehnician în turism. Elevii unităţii au beneficiat de experienţa germană care le-a fost împărtăşită în perioada 2011-2014, ani în care care instituţia a beneficiat de sprijinul Camerei de Comerţ a Germaniei, prin intermediul SES, care a finanţat trei stagii de formare a profesorilor şi elevilor cu specializări în domeniul alimentaţiei publice. De altfel Colegiul Tehnic "Gheorghe Asachi" Focşani este prima instituţie vrânceană care a beneficiat de sprijinul SES prin cooperarea cu un expert german în alimentaţie publică. În anul 2011 elevii şi profesorii au beneficiat de o formare profesională alături de Hans Berger, expert în management hotelier, servicii de catering şi banqueting. În anii  2012 şi 2013 peste 200 de elevi au beneficiat de o formare în gastronomie alături de Hartmut Boll, expert german în gastronomie cu experienţă bogată în restaurante importante din Anglia, Suedia, Elveţia şi Germania.


Trei săptămâni de activităţi în bucătăria proprie

Anul 2015 este al patrulea an de parteneriat cu Camera de Comerţ a Germaniei, iar activităţile teoretice şi practice vor avea loc pe parcursul a trei săptămâni. Astfel, 120 de elevi din clasele a X-a, a XI-a şi a XII-a, vor desfăşura activităţi practice alături de expertul german în gastronomie, Max Heim. „Seniorul expert are o experienţă de 40 de ani ca bucătar, „chef de cuisine”, expert în activităţi de catering, trainer în gastronomie, participant la expoziţii de artă culinară din Stuttgart, Nuremberg şi Dublin, preşedinte al juriului pentru diverse competiţii internaţionale de profil din Germania şi Irlanda, organizator de traininguri  în gastronomie în Ungaria, Franţa şi Irlanda”, potrivit unui comunicat al Colegiului „Gh. Asachi”. Misiunea expertului german Max Heim în colegiul focşănean este de a eficientiza managementul bucătăriei şi restaurantului în concordanţă cu standardele europene, de a creşte motivaţia elevilor pentru participarea la orele de pregătire practică, de a utiliza terminologia de specialitate în limba engleză, de a oferi un model de succes profesional în domeniul gastronomiei. „Elevii Colegiului Tehnic «Gheorghe Asachi» Focşani îşi vor completa pregătirea de specialitate în domeniul serviciilor cu un training de calitate ce le va permite o inserţie mai facilă pe piaţa muncii locale. Comunitatea locală a municipiului Focşani şi a judeţului Vrancea va beneficia de experienţa şi bunele practici oferite de un exponent al unei ţări considerate emblematice pentru turism şi gastronomie şi pentru calitatea învăţământului profesional”, sunt finalităţile proiectului, aşa cum sunt transmise acestea de către reprezentanţii Colegiului „Asachi”. (M. VLĂDESCU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.