Economic

MOZAIC STIRI ECONOMICE:Iohannis, după discuţiile cu FMI: Mi-au prezentat câteva îngrijorări bine motivate

Ziarul de Vrancea
17 mar 2017 1039 vizualizări
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, vineri, că delegaţia FMI i-a prezentat în cadrul întâlnirii de joi o serie de "îngrijorări bine motivate" în urma misiunii de evaluare şi şi-a exprimat speranţa că Executivul va ţine cont de ele

"Recunosc că discuţiile au fost într-o tonalitate foarte sobră şi delegaţia FMI mi-a prezentat câteva îngrijorări bine motivate. Ei sunt la sfârşitul misiunii de evaluare şi mi-au spus că aceleaşi lucruri le-au transmis şi premierului şi ministrului de Finanţe. Eu sper foarte mult că se va ţine cont de aceste chestiunii", a spus el. Preşedintele a afirmat că mai multe detalii vor trebui să dea reprezentanţii Guvernului şi cei ai FMI. Preşedintele Klaus Iohannis a primit joi, la Palatul Cotroceni, vizita delegaţiei FMI, şeful misiunii Fondului în România, Reza Baqir, arătând necesitatea continuării luptei anticorupţie, precum şi a unor politici economice sănătoase, care să consolideze creşterea economică din ultimii ani, în contextul în care actualul cadru fiscal-bugetar prezintă „o serie de riscuri şi vulnerabilităţi”.

Construcţii au prins viteză

Eurostat: România a înregistrat în ianuarie cea mai mare creştere lunară a activităţilor de construcţii din UE

România a înregistrat în ianuarie cea mai mare creştere a activităţilor de construcţii din Uniunea Europeană, comparativ cu decembrie 2016, în timp ce la nivelul UE a avut loc o scădere de 1,5%, potrivit datelor publicate ieri de biroul european de statistică Eurostat. Creşteri mari au mai avut loc în Ungaria (4,6%) şi Slovacia (3,3%). În schimb, activităţile de construcţii au scăzut cel mai mult în Slovenia (-12,3%), Belgia (-4,6%) şi Franţa (-3,5%). În zona euro, activităţile de construcţii s-au redus în ianuarie cu 2,3% comparativ cu luna decembrie. În UE, declinul a fost determinat de scăderea cu 5,2% a lucrărilor de inginerie civilă şi de 0,7% a lucrărilor de construcţii. Comparativ cu ianuarie 2016, activităţile de construcţii din UE au scăzut cu 3,3%, iar în zona euro cu 6,2%. Între statele pentru care au fost disponibile date, cele mai mari scăderi faţă de aceeaşi lună a anului trecut au fost înregistrate în Belgia (-18%), Slovacia (-17,2%), Spania (-13,1%) şi Bulgaria (-10,3%). În România declinul a fost de 1,7%. Cele mai mari creşteri faţă de ianuarie 2016 au avut loc în Ungaria (18,3%) şi Suedia (10%).

În Tokyo există două locuri de muncă disponibile pentru fiecare aplicant

Recrutările de absolvenţi din Japonia seamănă cu o scenă din filmul Matrix, cu o mulţime de studenţi îmbrăcaţi în costume negre identice şi cămăşi albe care participă la seminarii, teste şi interviuri. Chiar dacă numărul locurilor de muncă oferite este mai mare decât cel al solicitanţilor, aceşti ”agenţi Smith” încă se luptă pentru poziţii în marile companii, în timp ce angajatorii mai mici rămân fără cereri, relatează Bloomberg. ”Firmele populare din industrii ca cea financiară au şapte cereri pentru fiecare post. În cazul nostru, sunt şapte companii concurente pentru un candidat”, a spus Shuto Kuriyama, care lucrează în domeniul resurselor umane la producătorul regional de mobilă Shimachu. Kuriyama a încercat să atragă candidaţii la un târg de recrutare a absolvenţilor din Chiba, lângă Tokyo care a avut loc în această lună. Rata scăzută a natalităţii şi redresarea lentă a economiei menţin rata dintre locurile de muncă şi aplicanţi la cel mai ridicat nivel din ultimii 25 de ani, de 1,43% în ianuarie. În Tokyo, există două locuri de muncă pentru fiecare aplicant. Cele mai afectate de deficitul de angajaţi sunt companiile mici, dar chiar şi companiile mai cunoscute îşi schimbă treptat practicile rigide de angajare, iar unele se gândesc chiar să angajeze străini. Numai 3% dintre japonezi nu au loc de muncă, situaţie care contrastează cu ratele de şomaj din celelalte state dezvoltare din Europa şi Statele Unite. În zona euro, rata şomajului este de 9,6%, iar în Statele Unite de 4,7%. Căutarea unui loc de muncă în Japonia nu înseamnă doar să cumperi un costum şi să îţi ajustezi CV-ul, ci şi de a învăţa ritualurile elaborate ale etichetei de afaceri din ţară, între care cum să intri într-o cameră, să te înclini şi să te aşezi corect, precum şi gradul corect al politeţii în discuţiile cu interlocutorii sau clienţii. În prezent, marile companii şi studenţii de elită au la dispoziţie exact şapte luni pentru a se găsi unii pe alţii. Sezonul angajărilor pentru studenţii din anul trei s-a deschis la 1 martie, iar companiile mari vor oficializa deciziile de recrutare prin înmânarea unor certificate, în timpul unor ceremonii care vor avea loc pe 1 octombrie. Majoritatea angajatorilor vor prelua recruţii în aprilie, imediat după absolvire, nu există pauze după colegiu şi puţine ”a doua şansă”. În topul celor mai atractive companii în rândul studenţilor se află bănci mari, companii de trading şi asigurări, agenţii de turism şi operatori aerieni.

Praktiker va moderniza în următorii doi ani 20 de magazine

Reţeaua de bricolaj Praktiker România, controlată de omul de afaceri Omer Susli, şi-a propus să modernizeze în următorii doi ani 20 de magazine, cu o investiţie medie de 600.000 de euro pentru fiecare unitate, au declarat reprezentanţii companiei, în cadrul evenimentului de redeschidere a magazinului din Ploieşti. Din iulie 2016 şi până în prezent, compania a modernizat şapte magazine, urmând ca celelalte 20 de unităţi deţinute de Praktiker în România să fie modernizate până la jumătatea anului 2018. “După remodelarea primelor magazine, am avut o creştere vânzărilor de 35%, în unele magazine chiar de 60%. Obiectivul nostru este să reamenajăm cât mai multe magazine anul acesta”, a declarat proprietarul Praktiker România, Omer Susli. Praktiker intenţionează să deschidă şi alte magazine în Bucureşti şi reprezentanţii săi inspectează trei terenuri în Capitală, în zonele în care nu este prezent în acest moment. Praktiker a redeschis vineri complet magazinul din Ploieşti, care a fost modernizat în ultimele două luni fără a fi închis. După modernizare, în magazine se găsesc în jur de 40.000 de produse, faţă de 28.000 de produse înainte de modernizare. În procesul de remodelare a magazinelor, Praktiker are cinci obiective: introducerea unor game de produse noi, îmbunătăţirea semnalisticii, îmbunătăţirea informaţiilor pentru clienţi prin diverse fişe tehnice, îmbunătăţirea modului în care este prezentată marfa şi apariţia zonelor de expoziţie. Anul trecut, reţeaua Praktiker România a înregistrat o cifră de afaceri de peste 136 de milioane de euro, în creştere cu peste 4,8% faţă de 2015. În 2014, grupul german Praktiker, care a intrat în insolvenţă, a vândut reţeaua din România firmei Search Chemicals, deţinută de omul de afaceri Omer Susli.Reţeaua Praktiker cuprinde 27 de magazine în România, din care majoritatea sunt în format mare cu suprafeţe de circa 8.500 de metri pătraţi. Din numărul total de magazine, 22 sunt în spaţii închiriate.

Facebook, Alphabet şi Twitter, sub lupa Protecţiei Consumatorului

Autorităţile europene pentru protecţia consumatorilor vor cere Facebook, Alphabet şi Twitter să modifice termenii de furnizare a serviciilor, în decurs de o lună, în caz contrar fiind posibil ca acestea să fie amendate, a declarat o sursă apropiată situaţiei, citată de Reuters. Companiile au propus unele soluţii pentru rezolvarea problemelor şi le-au discutat joi cu autorităţile, a spus persoana, adăugând că întâlnirea a fost constructivă. Autorităţile au trimis scrisori companiilor în decembrie, afirmând că unii termeni ai serviciilor nu respectă legislaţia UE de protecţie a consumatorilor şi că trebuie să facă mai mult pentru a combate frauda şi escrocheriile de pe site-urile lor. Potrivit scrisorilor obţinute de Reuters, o parte dintre aceşti termeni includ prevederea ca utilizatorii să se adreseze justiţiei din California, acolo unde sunt înregistrate companiilor, în loc de ţara lor de reşedinţă. Între alte probleme se numără neidentificarea clară a conţinutului sponsorizat, obligarea consumatorilor de a renunţa la unele drepturi obligatorii, cum ar fi dreptul de a renunţa la un contract şi dreptul excesiv al companiilor de a stabili oportunitatea conţinutului generat de clienţi, potrivit scrisorilor.


E.ON va obţine 1,35 miliarde euro printr-o majorare de capital

E.ON va obţine o sumă brută de aproximativ 1,35 miliarde de euro printr-o majorare de capital în care a vândut peste 200 de milioane de acţiuni, a anunţat vineri grupul energetic german, transmite MarketWatch. Un purtător de cuvânt al companiei a refuzat să spună preţul la care au fost vândute acţiunile, în cadrul unei proceduri accelerate. Scopul majorării de capital este consolidarea situaţiei financiare a companiei, înainte de plăţile planificare către un fond de stat al Germaniei, creat pentru acoperirea costurilor pe termen lung generate de capacităţile de producţie a energiei nucleare. E.ON a înregistrat în 2016 cea mai mare pierdere din istoria sa, de 8,45 de miliarde de euro, legată de separarea diviziei Uniper, care reuneşte unităţile convenţionale de producere a energiei şi suprataxa de risc legată de centralele nucleare impusă de guvernul german, a anunţat miercuri compania. Grupul E.ON este prezent în România din 2005 şi are circa 3 milioane de clienţi în sectoarele de gaze naturale şi energie electrică. Compania administrează 81.000 km de reţea energie electrică şi peste 20.000 km de reţele gaze naturale.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.