Economic

Cum se sting obligaţiile la Finanţe

Mihai Boicu
26 sep 2016 1339 vizualizări
Dacă un debitor datorează mai multe tipuri de obligaţii fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate obligaţiile, atunci se stinge obligaţia fiscală pe care o indică debitorul

Contribuabilii îşi pot stinge obligaţiile fiscale prin plată, compensare şi restituire. În cazul plăţilor în numerar, momentul plăţii se consideră data înscrisă în documentul de plată, eliberat de organul fiscal, unităţile Trezoriei sau organele ori persoanele abilitate de acestea. La plăţile efectuate prin mandat poştal se ia în considerate data poştei, înscrisă pe mandatul poştal. Pentru plăţile efectuate prin decontare bancară, data plăţii este cea la care băncile debitează contul persoanei care efectuează plata. În cazul plăţilor efectuate prin intermediul cardurilor bancare, data la care a fost efectuată tranzacţia, astfel cum este confirmată prin procedura de autorizare a acesteia. ”Dacă un debitor datorează mai multe tipuri de obligaţii fiscale, iar suma plătită nu este suficientă pentru a stinge toate obligaţiile, atunci se stinge obligaţia fiscală pe care o indică debitorul, potrivit legii, după caz, stingerea efectuându-se, de drept, în următoarea ordine: a) toate obligaţiile fiscale principale, în ordinea vechimii, şi apoi obligaţiile fiscale accesorii, în ordinea vechimii; b) obligaţiile cu scadenţe viitoare, la solicitarea debitorului”, se precizează într-un comunicat de presă al Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice. Prin compensare se sting creanţele statului reprezentând impozite, taxe, contribuţii şi alte sume datorate bugetului general consolidat cu creanţele debitorului reprezentând sume de rambursat, de restituit sau de plată de la buget, până la concurenţa celei mai mici sume, când ambele părţi dobândesc reciproc  atât calitatea de creditor, cât şi pe cea de debitor. Organul fiscal competent comunică debitorului decizia cu privire la efectuarea compensării, în termen de 7 zile de la data efectuării operaţiunii. În situaţia în care s-a făcut o plată fără a fi datorată, cel pentru care s-a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective. Finanţele restituie din oficiu sumele care reprezintă diferenţe de impozite rezultate din regularizarea anuală a impozitului pe venit datorat de persoanele fizice, care se restituie în termen de cel mult 60 de zile de la data comunicării deciziei de impunere, precum şi sumele încasate prin poprire, în plus faţă de creanţele fiscale pentru care s-a înfiinţat poprirea, care se restituie în termen de cel mult 5 zile lucrătoare de la data încasării. (Mihai BOICU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.