Merchea anunţă că a făcut profit la ENET, dar nu poate umbla la salarii
Manole Merchea, directorul societăţii de termoficare ENET SA Focşani, a afirmat la şedinţa de joi a Comisiei de Dialog Social din cadrul Instituţiei Prefectului, că societatea va obţine profit operaţional în acest an. Cu toate acestea, nu se pot mări salariile angajaţilor, pentru că în anii anteriori au fost pierderi. “Odată cu modificarea salariului minim sunt foarte mulţi angajaţi cu venituri apropiate de salariul minim. Încercăm să găsim o soluţie legală pentru că, dacă nu găsim un salariu corespunzător, atunci forţa de muncă nu va fi de cea mai bună calitate. Nimeni nu stă la un salariu de mizerie dacă are alte opţiuni mai bune. Zilele astea pleacă şeful de staţie, care se duce în Emirate pentru un venit mai bun”, a spus Manole Merchea. Acesta a anunţat că societatea de termoficiare va avea, după aproape 20 de ani, un profit operaţional de aproximativ 30 de miliarde lei. Din 276 de angajaţi ai ENET 150 vor avea salariul minim pe economie. De la 1 iunie, când creşte salariul minim, vor fi 200 de salariaţi cu acest venit. Chiar dacă s-ar putea creşte salariile, ENET SA Focşani are de plătit o datorie foarte mare la CUP, eşalonată în rate lunare de 4 miliarde lei vechi, în timp ce fondul lunar de salarii este de 7 miliarde lei vechi. Manole Merchea a spus că a cerut o conversie a acestor datorii, dar până acum nu a avut succes în demersurile sale. Cu privire la asigurarea căldurii în această iarnă, directorul ENET a susţinut că nu sunt probleme, iar zilele acestea va fi plătită o sumă de 5,5 milioane lei către furnizorul de gaze. Merchea a mai arătat că furnizarea căldurii s-a făcut după cerinţele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. “Alte oraşe au mers după nişte ordine mai vechi şi au furnizat căldură după trei zile cu temperaturi sub 10 grade. OMS prevede 21 grade în sufragerie şi 18 grade în restul camerelor”, a spus explicat şeful societăţii de termoficare a Focşaniului. (Mihai BOICU)