Economic

Electrica Focşani a caştigat "Trofeul Electricianul"

Silvia Vrînceanu
12 iun 2014 3762 vizualizări
Electricienii noştri se pregătesc pentru faza naţională a competiţiei, care va avea loc la Tulcea Sucursala de Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE) Focşani a caştigat ieri marele trofeu la concursul profesional "Trofeul Electricianului", faza pe sucursală, unde concurenţa a fost aprigă

Concursul, care a reunit aproape 100 de profesionişti din judeţele Brăila, Dambovita, Prahova, Vrancea, Galaţi şi Buzău a avut loc ieri la Brăila, pentru sucursalele Filialei de Distribuţie Ploieşti Muntenia Nord. Pe langă cupă, vrancenii au fost premianţi la două secţiuni, pentru cei mai buni meseriaşi. După cum ne-a declarat directorul Dumitru Dănilă, Vrancea a obţinut trofeul pe sucursală, iar pe specialităţi avem electriceni foarte buni care vor reprezenta FDEE Electrica Distribuţie Muntenia Nord la faţa pe ţară. La Secţiunea electricieni PRAM s-au obţinut locurile I şi II prin electricienii Aurel Morarau şi Viorel Prescură, iar la Sectiunea electricieni întreţinere grupuri măsură au fost obţinute locurile III şi IV prin Ionuţ Eisler şi Vasile Potea. La etapa următoare s-a calificat doar Ionuţ Eisler. Directorul Dănilă spune că SDEE Focşani are tradiţie la această competiţie. "La  Secţiunea electricieni întreţinere grupuri măsură, am obţinut locurile I şi II pe ţară patru ani la rand, prin electricianul Dumitrache Iulian, care a fost avansat între timp şi nu a mai putut participa pentru că aceasta competiţie este dedicată doar electricienilor", ne-a declarat Dumitru Dănilă. Cel mai probabil, faza pe ţară a competiţiei, ajunsă la a 35-a ediţie, va avea loc de Ziua Electricianului, în iulie, organizator fiind ENEL Distribuţie Tulcea. Concursul a fost organizat pentru prima dată în anul 1977, sub denumirea  de "Trofeul Energeticianului", competiţie la care au participat profesionişti din întregul sistem energetic naţional. Competiţia îşi propune să-i identifice pe cei mai buni electricieni din filială şi să stimuleze interesul şi preocupările salariaţilor pentru creşterea competenţei, cu efecte în creşterea siguranţei în functionarea sistemului energetic naţional. La faza pe ţară iau parte echipaje de la toţi operatorii comerciali, de stat sau privaţi, iar concurenţa va fi pe măsură. Succes electricienilor vranceni! (Silvia Vrînceanu)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.