Prima instituție de ocrotire a copiilor „lepădați” a fost înființată în Muntenia de Alexandru Ipsilanti în 1775 și s-a numit „Cutie a Milosteniei”. Aceasta, printre alte sarcini o avea și pe aceea de a îngriji copiii orfani. Primul loc în care au fost adăpostiți câteva sute de astfel de copii au fost două biserici din București. Regula fixată era ca acești copii să fie ținuți până la 10 ani. Băieții trebuiau să învețe ceva carte, iar apoi erau repartizați pentru anumite meserii, iar fetele trebuiau să se obișnuiască cu lucrări de gospodărie, ulterior erau încredințate gospodinelor din oraș care le doreau. Sănatatea acestor copii era supravegheată de un medic, iar fondurile pentru funcționarea acestor așezăminte urmau să fie asigurate din veniturile bisericilor în cauză, dar și din produsele făcute de copiii înșiși, care erau vândute la sărbători. În Moldova, Grigore Alexandru Ghica (fanariotul) a încercat, cam tot în aceeași perioadă, să rupă din veniturile unor instituții și să-i chivernisească pe copiii orfani și săraci cu hrană și îmbrăcăminte. Mare lucru nu a reușit, pentru că 50 de ani mai târziu, în 1804, un alt fanariot Alexandru Moruzi a donat o sumă mare de bani pentru înființarea primului Orfelinat cunoscut pe acest teritoriu românesc, dar acest lucru nu s- a mai realizat. Regulamentele Organice din 1831-1832 au recomandat să se facă în fiecare provincie românească câte o casă pentru copiii „lepădați” care să-i îngrijească tot până la 10 ani. Fiind bani puțini la acea vreme, prima casă de copii, cea din Moldova, s-a deschis abia 20 de ani mai târziu din ordinul lui Grigore Al Ghica (domnul de dinaintea Unirii Principatelor și stră-străbunicul prințului de azi, care ne este concetățean, Mihai Ghyka, stăpânul conacului de la Cotești, fost sediu al IAS). Acest Grigore Al. Ghica a pus la dispoziție o casă a sa pentru respectivul orfelinat, a dăruit pentru bunul său mers 15 000 de galbeni și i-a asigurat până și un regulament de funcționare.

Dar toate aceste încercări de a reglementa asistența socială a tuturor copiilor din Principatele Române erau firave, așa că a fost nevoi  ca în anul 1860, Carol Davila, șeful Serviciul sanitar din România să dispună alcătuirea unui proiect de lege privitor la înființarea unei „Direcții de Asistență Publică pentru copiii orfani”. Dar a mai trecut ceva vreme până ce statul a putut să îndeplinească ceea ce și-a propus prin lege. Așa că primul exemplu l-a dat tot Carol Davila care a luat asupra sa întreținerea a 40 de fetițe orfane, adunate de prin mahalalele Bucureștiului, pe care le-a adăpostit în casa sa. În felul aceasta s-au pus bazele, în 1861, a primului „azil de copii orfani din România”. Într- o altă casa, tot de familie, Davila a înființat și un orfelinat pentru băieți.În 1862 Doamna lui Cuza a vizitat azilul lui Davila și impresionată a hotărât să sprijine buna lui intenție. A scris la Consiliul de Miniștri, a cerut un local propriu destinat ocrotirii orfanilor și i-a oferit acestuia 1000 de galbeni și numele său. Propunerea s-a concretizat repede prin decretul lui Cuza din iulie 1862. Astfel s- a construit acest azil în Cotroceni, (probabil acolo unde azi se află reședința presedintelui țării) și s-a denumit „Azilul Elena Doamna”. Ei bine, din acest moment inițiativa legală de ocrotire a copiilor orfani s-a generalizat devenind obligatorie în Principatele Unite.

Pentru prima dată în arhivele locale, în anul 1863, s-au depistat liste cu copiii găsiți ce trebuiau dați în „căpătuială” sau adopțiune. De la București s-a hotărât ca aceștia să fie încredințati unor doici ce urmau să fie plătite cu 30 de lei lunar. Interesant este că majoritatea copiilor abandonati erau găsiți în preajma bisericilor, iarna sau vara, înfășați în cele mai murdare zdrențe și în cea mai cumplită mizerie fiziologică. La unii se specifica pe un petec de hartie numele mic, dacă a fost sau nu botezat, sau rugămintea ca găsitorul să-și facă mila de un suflet părăsit. Cei care îi ridicau erau de obicei politiști. Ei întocmeau actele de stare civilă și-i plasau la o doică aflată în simbrie la Primăria Focșani. Nici la doici viața acestor copii nu era ușoară. Mulți copii mureau de inaniție, din cauza cantității insuficiente de lapte sau a calității lui slabe. De multe ori funcționarii Primăriei își dădeau seama de decesul acestor copii tocmai când doicile nu se mai prezentau să-și ridice leafa. Așa că s-a instituit verificarea lor din două în două săptămâni.

Primul regulament al doicilor a fost întocmit în anul 1902. Un raport amănunțit al medicului orașului a detaliat că „.mulți dintre copiii aflați în grija doicilor, între 3 și 5 ani aveau o dezvoltare psiho-motorie mult sub limitele normalului, mult sub greutatea vârstei, unii prezentând chiar handicapuri fizice” și propunea „un control riguros și periodic atât al copiilor cât și al doicilor”. În anul 1923 s-a înființat la Focșani „Filiala Societății Principele Mircea”. Care avea în fișa de atribuții problema asistenței copilului în județul nostru (Putna pe atunci) în special ocupându-se de soarta sugarilor. Orfanii de vârste mai mari erau expediați la București la „Leaganul Sfânta Ecaterina”.

Un leagăn de copii la Focșani se dorea de mult, dar lipsa banilor și nepăsarea cetățenilor a determinat ca nici în anul 1930 să nu se împlinească acest deziderat. Abia când doctorul orașului, Marc Câmpeanu a donat ca și filantropul Maior Gh Pastia o mare sumă de bani pentru ridicarea unui Leagăn, atunci și autoritățile s-au pus în mișcare. Astfel din iulie 1931, pe actuala stradă Ana Ipătescu, a fost inaugurat primul Leagăn, atât de necesar în orașul nostru. Din păcate, în anul 1938, din cauza unei epidemii de gripă, Leagănul a fost închis definitiv. A urmat războiul când nu a mai fost timp pentru astfel de preocupări. Ulterior au venit tovarășii care au instaurat noua orânduire. În cadrul căreia au abordat cu „înțelepciune  marxist- leninistă” și suplimentar, stalinistă, toate problemele societății românești. Printre care și problema asistenței sociale a copilului și familiei. Adică aceasta a devenit de interes secundar, Partidul muncitoresc și apoi cel comunist vârând sub preș astfel de anomalii ale societății. Dar mai multe date vor fi aflate atunci când se vor putea cerceta cu atenție  numeroasele documente aflate în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vrancea, conform anexei.