Ultima oră

Detectivul Tudorache face lobby pentru Iniţiativa Romania Liberală

Iulia Crețu
25 apr 2013 1351 vizualizări
Printr-o scrisoare deschisă, Tudorache Dumitrache acuză conducerea PNL Vrancea că promovează interese personale şi de grup.„Iată de ce Iniţiativa România Liberală (IRL) îşi deschide astăzi porţile pentru voi”, concluzionează Tudorache.IRL s-a lansat săptămana aceasta la Bucureşti în prezenţa lui Teodor Meleşcanu şi a lui Mihai Răzvan Ungureanu, după ce a fost susţinută şi de Călin Popescu Tăriceanu

Recentele mişcări şi iniţiative din planul politic de la Bucureşti încep încet-încet să se propage pană la Vrancea. Cu ce rezultate, nu se poate spune în acest moment, însă cert este că politica încă nu e anchilozată, în ciuda faptului că pe la partidele din Vrancea nu se mai întamplă absolut nimic, de şi plantele ornamentale din geamurile sediilor se ofilesc. “Contestatarul” lui Laurenţiu Ţigăeru Roşca la şefia PNL Focşani, dar şi al lui Nini Săpunaru în fruntea liberalilor judeţeni, Tudorache Dumitrache, tocmai şi-a anunţat intenţia de a sprijini Iniţiativa Romania Liberală. Dumitrache acuză, într-o scrisoare deschisă, conducerea PNL Vrancea, pe deputatul Nini Săpunaru, de anumite “combinaţii” politice. “Principiile şi raţiunile liberale care însoţesc mandatul meu au fost, între timp, anihilate şi transformate în principii şi acţiuni particulare ale unui grup din interiorul partidului şi din afara acestuia, cu multiple posibilităţi de combinare la nivelul identităţii de grup sau de structură transpartinică. Denunţ public maniera iluzorie în care Preşedintele Nini Săpunaru asigură victoria liberarilor, în judeţul Vrancea, şi modul în care votul vostru a fost transformat în monedă de schimb pentru promovarea intereselor personale şi de grup”, se arată în scrisoarea deschisă a lui Tudorache Dumitrache. Detectivul-politician se reorientează. “Refuz, astfel, să mai fac parte dintr-o conducere care, adoptând comunicarea unilaterală transformă mesajul politic în manipulare. Refuz să iau parte la decizii fără dialog, fără posibilitatea exprimării opiniei politice. Opinia şi dialogul dau şansa alternativei. În lipsa acestora, politica nu are sens.
Iată de ce Iniţiativa România Liberală îşi deschide astăzi porţile pentru voi”, mai scrie Tudorache Dumitrache. Platforma politico-civică Iniţiativa Romania Liberală s-a lansat săptămana aceasta, la Bucureşti, în prezenţa mai multor politicieni care au sau au avut, la un moment dat, legătură cu PNL, dar şi din PDL. Călin Popescu Tăriceanu a fost primul care a salutat apariţia acestei construcţii, deşi a lipsit de la lansare. Ulterior, PNL a depus la Camera Deputaţilor un proiect de lege prin care să “omoare” Mişcarea Populară a lui Traian Băsescu şi Iniţiativa Romania Liberală, de care s-ar putea lega Călin Popescu Tăriceanu. Proiectul stipulează că partidele politice nu pot folosi denumirea sau însemnele fundaţiilor sau asociaţiilor non profit. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
zero barat, acum 4024 zile, 5 ore, 26 minute, 12 secunde
Daca in IRL va aparea si Nini Sapunaru inseamna ca miscarea este compromisa din fasa.Castratul pitigaiat,bahnasul chiorchiojat,nu are ce cauta intr-o structura politica noua.Ii ajung "agoniseala citeste integral
007, acum 4024 zile, 5 ore, 48 minute, 42 secunde
Domnule detectiv! Aveti un atu fata de ceilalti penelisti: ii stiti pe toti simpatizantii liberali, chiar si pe cei acoperiti. Doar ii supravegeati. NU!? ... Hai ca esti ras!
Miscarea internationala a detectivilor politicieni contrabandisti de zarzavaturi, acum 4024 zile, 9 ore, 5 minute, 52 secunde
Cei peste 3000 de membri ai PDL Focsani, in frunte cu Alin Trasculescu se alatura miscarii initiate de domnul Tudorache. Speram sa vina alaturi de noi si Catalin Vrabie si ceilalti nemultumiti din citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.