Ultima oră

N-avem şosele dar avem aspiraţii înalte: vrem aeroport la Focşani

Iulia Crețu
9 apr 2013 6314 vizualizări
Pe internet a început să circule o petiţie pentru construirea unui aeroport în zona Buzău-Focşani u în oraş este o pistă militară, construită în 1985, în perfectă stare, dar care nu se pretează pentru un aeroport civil, fiind prea aproape de zona locuită

Pentru că ne-am săturat să tot dăm din groapă în groapă, ne-am gandit că mai lin ne-ar fi drumul în zbor, asta cand vrem să emigrăm. Şi cum Decebal Bacinschi nu ne bagă în seamă cand plangem că n-avem pe unde merge cu maşina prin Focşani, să nu mai spunem că motorul nu l-am mai scos din garaj de caţiva ani, din considerent de hartoape prea multe, ajungem să plangem la uşa preşedintelui Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan, că vrem, nici mai mult nici mai puţin, aeroport. Aşa că, nişte minţi luminate şi ozonate s-au apucat de făcut o petiţie, cu care speră să înduioşeze guvernarea că avem nevoie de curse aeriene de la Buzău-Focşani spre destinaţii naţionale şi internaţionale. “Credem că investiţia într-un aeroport care să deservească zonele Buzău şi Focşani este una foarte benefică pentru cele două judeţene (sic). Pe langă comoditatea de a avea un aeroport în imediata apropiere a casei, deci nu mai trebuie să mergem pană la Otopeni să plecăm din ţară, acest proiect ar crea numeroase locuri de muncă, atat de necesare pentru această zonă! Considerăm că zona Buzău-Focşani merită un aeroport! Votaţi petiţia!”, se arată în motivarea petiţiei, care poate fi studiată la adresa: http://www.yousign.org/ro/aeroport_buzau#ixzz2M6pH6Hej. Cererea pentru aeroport a fost imediat postată pe reţelele de socializare, iar recomandările vrancenilor nu au întarziat să apară. „Faceţi mah draq şosele, abia te tarai cu maşina pe acolo şi voi vă gandiţi la zburat? ai dracu putori :))”, scrie un internaut care sigur a avut de-a face cu gropile indigene. „Numai avioane aveţi în cap!”, concluzionează acelaşi comentator de pe facebook. Căruia tindem să-i dăm dreptate.

Focşaniul are pistă

Totuşi, ideea unui aeroport la Focşani a fost vehiculată, cu ceva vreme în urmă, şi de preşedintele CJ Vrancea, Marian Oprişan. La acest moment, în Focşani există o pistă pentru aparate de zbor, construită în 1985, aparţinand Ministerului Apărării, fiind în parametri de funcţionare. Pe pista de la fosta unitate anti-aeriană de pe centura Focşaniului pot ateriza chiar şi avioane de tip C 130 Hercules. Chiar dacă este o pistă cu iarbă, drenajul este foarte bun, iar în jumătate de oră se usucă după ploaie, după cum spun cei care au în grijă obiectivul. Pista are 2,5 kilometri şi a fost utilizată în timpul inundaţiilor din 2005, de avioanele cu ajutoare. Problema mare este că această pistă este mult prea aproape de oraş şi nu îndeplineşte condiţiile pentru construirea unui aeroport civil. De asemenea, costurile pentru o asemenea investiţie sunt foarte mari, ori în perioadă de criză este greu de ridicat orice din pămant. (Iulia CREŢU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 17

Adaugă comentariu
, acum 4038 zile, 22 ore, 51 minute, 44 secunde
CU TOATA CRIZA CARE ESTE LA ORA ACTUALA (ASTA ESTE DOAR LA OAMENI DE RAND CAaaaaaaaa.....(LA CEI DE LA CONDC.. NU A FOST SI NU VA FI NICIODATA ) ... FiiND UN SIMPLU CETATEAN CRED CA UN AEROPORT citeste integral
Ulise Grosu, acum 4040 zile, 41 minute, 44 secunde
@"emy" Stimabile sau Stimabila, Sincer sa fiu, mi-am facut mari PROBLEME pentru Domnia Voastra, deoarece dupa ce un anume "marinescu", v-a dat superclasa printr-un comentariu, ati citeste integral
@iUlise prostanul, acum 4039 zile, 21 ore, 28 minute, 40 secunde
Lasa ba' iUlise ca tie i-ti da toata lumea clasa la comentarii si de magar ce esti neam nu dispari in ceata. Iar in probleme de iEnet tot omu e mai "specialist in probleme de producere a citeste integral
eXpert, acum 4040 zile, 1 ora, 1 minut, 28 secunde
Nu mai stiu cum sa fure si sa arunce cu banii. Nici nu le trebuie sa faca aeroport, ci sa faca studii de fezabilitate, schite si studii de caz pe bani cat mai multi...Dupa ce "arunca" banii citeste integral
emy, acum 4038 zile, 22 ore, 51 minute, 39 secunde
nici un aerodrom nu-si are locul la focsani. Citeste ce am zis mai jos cu costurile, si ai sa intelegi de ce. Avem aeroportul de la Bacau, care e vai de mama lui (financiar) insa el poate deservi citeste integral
corect, acum 4040 zile, 16 minute, 13 secunde
Poasibil scenariu! Studiu de fezabilitate de care vorbesti dumneata il face firma lui Sapunaru si costa un milion de euro, evident, din start, studiul este negativ dar banii trebuie incasati, asa se citeste integral
emy, acum 4040 zile, 1 ora, 33 minute, 53 secunde
era o vorba cu casa arde si baba se piaptana.... La noi e ceva de genu, tara arde, politicienii fura, iar prosti nu-s prosti destul daca nu-s si un pic fuduli. Cei care propun aeroportul, sunt citeste integral
pro emy, acum 4040 zile, 45 minute, 58 secunde
Da, un punct de vedere foarte bine argumentat si documentat, trebuie trimis si circarului, poate nu mai face scamatorii cu noi.
Ulise Grosu, acum 4040 zile, 4 ore, 9 minute, 19 secunde
@paul Stimate Domn (sau Doamna) Pe cine in ultimii 23 de ani, dintre "burghezia proletara" care a preluat puterea in Romania dupa Evenimentele din Decembrie "89, a interesat sa se faca citeste integral
Titi, acum 4040 zile, 4 ore, 20 minute, 43 secunde
Cel mai bine ar fi sa termine canalul Siret Baragan. Dupa aia, poate face aeroport pentru hidroavioane daca vrea...
paul, acum 4040 zile, 7 ore, 59 minute, 1 secunda
Regula de amplasare a aeroporturilor este sa fie la cel putin 150-200 km unul de altul sau la o ora distanta pe sosea, este o regula impusa de rentabilitate, pana la bacau sunt 100 de km, si pana la citeste integral
lars, acum 4040 zile, 8 ore, 2 minute, 8 secunde
nu este rea ideea,dar de la a face si pina la ,,am facut,, este cale LUNGAAAAAA!stati linistiti si ,,savurati-va,, in continuare dimineata,la prinz si la cina bucsele,pivotii,amortizoarele si nu in citeste integral
Cristi Vasiliu, acum 4040 zile, 8 ore, 51 minute, 4 secunde
JEGURI, JIGODII, JIVINE ! Faceti locuri de joaca pentru copii, parcuri, azile pentru batrani , gradinite ....sau sosele . Exista alte prioritari , sau nu mai sunt si alte investitii din care sa se citeste integral
gurguiatu , acum 4040 zile, 8 ore, 51 minute, 23 secunde
eu a creeat o petitie cu aeroport la gologanu ,! cine dracul a dat autorizatie sa se faca locuinte in apropierea aeroportului focsani ?cine a distrus platforma industriala ?sa plateasca toti citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.