Ultima oră

Lecţie despre evitarea escrocilor, „predată” la CAR

Dan Chiriac
20 oct 2016 660 vizualizări
Ofiţeri din cadrul Serviciului de Ordine Publică şi Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii, au organizat în Focşani, la sediul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „Milcov”, o întâlnire cu membrii cotizanţi ai acestei instituţii.

Scopul activităţii a fost atât informarea persoanelor vârstnice cu privire la riscul la care este expusă această categorie socială, cât şi prezentarea unor recomandări care să reducă riscul de victimizare în rândul lor. Cu această ocazie au fost prezentate priorităţile Poliţiei Române cu accent pe cooperarea membrilor comunităţii în vederea prevenirii şi reducerii criminalităţii în mediul urban, îndeosebi în rândul persoanelor vârstnice, o categorie socială predispusă la victimizare. A fost prezentată Campania naţională „Neglijenţa-invitaţie deschisă la furt”, ocazie cu care s-au distribuit pliante cu un set de măsuri minime ce trebuie avute în vedere pentru prevenirea furturilor din locuinţe. Subiectul cel mai discutat a fost legat de cazurile tot mai frecvente înregistrate la nivel naţional pe segmentul infracţiunilor de înşelăciune, fiind prezentate exemple de cazuri ale unor infracţiuni de acest gen prin diferite metode (accidentul, câştigarea unor concursuri, vânzarea unor bunuri, împrietenire). De asemenea, la nivelul judeţului Vrancea se află în desfăşurare şi Campania locală de prevenire intitulată „Atenţie la persoanele necunoscute”, iar în acest context poliţiştii au recomandat participanţilor să verifice orice informaţie primită telefonic, să nu ofere date de identificare apelantului, să reţină cât mai multe semnalmente dacă ajung în situaţia de a se întâlni cu aceştia şi să informeze imediat poliţia pentru a fi luate măsurile legale. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.