Ultima oră

“Povestea” unui hoţ de aproape un miliard

Gabriel Sava
25 sep 2016 3106 vizualizări
Tanărul se liberase condiţionat anul trecut şi s-a gandit să fure din nou u acesta şi-a luat o pereche de mănuşi şi o şurubelniţă şi lua, de preferinţă, bani şi bijuterii

Hoţul care a “speriat” Focşaniul în vara acestui an a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe langă Judecătoria Focşani. Nicu Iulian Lungu, de 26 de ani, care locuia fără forme legale în municipiu, a fost trimis în judecată în stare de arest pentru 12 fapte de furt calificat şi alte patru de tentativă la aceeaşi infracţiune. “Povestea” lui seamănă izbitor de mult cu a altor infractori pentru care sistemul de detenţie nu a adus nicio schimbare în bine. Liberat condiţionat în vara anului trecut, Lungu a plecat în Italia să-şi găsească de muncă. Acolo a stat aproape un an, alături de mama sa care lucra de ani buni în peninsulă. Din cauza unor certuri, a decis să plece şi să se întoarcă în ţară. Şi, pentru că nu a găsit nimic de muncă, s-a gandit că cea mai rapidă modalitate este să fure. S-a “cazat” în podul unui bloc din zona Lidl şi s-a apucat de treabă. Şi-a luat o pereche de mănuşi ca să nu lase urme, o şurubelniţă şi a început să fure după ce, în prealabil, a studiat programul proprietarilor de la apartamentele pe care le viza. Ca lucrurile să fie mai simple, acesta ochea apartamente aflate la parter şi, prin forţarea geamurilor, intra în acestea, sustrăgand în special bani şi bijuterii ori alte bunuri de mare valoare, pe care le vindea de obicei la casele de amanet, contra unor suma modice. Prima lovitură a dat-o pe 1 iunie, iar pană pe 14 august a avut un real succes, reuşind să intre în 12 apartamente. În două dintre cazuri s-a lăsat păgubaş: într-unul a fost surprins de o minoră, fiica proprietarilor, şi s-a speriat, abandonandu-şi căutările, iar în alt caz, a pătruns în biroul unui avocat unde a cotrobăit, însă nu a găsit nimic interesant şi a plecat fără să ia nimic. La fel a procedat şi într-un alt apartament, unde nu a fost tentat de nimic de valoare, aşa că a plecat fără să fure nimic.

Furturi de peste 80.000 lei în mai puţin de trei luni

Activitatea infracţională, cel puţin conform păgubiţilor depistaţi pană la momentul trimiterii în judecată, a fost finalizată cu o lovitură dată pe 14 august. Părţile vătămate s-au constituit pană în acest moment părţi civile cu sume ce cumulează valoarea de peste 80.000 lei. Numai din două apartamente a luat bani şi bunuri în valoare de peste 45.000 lei. Bijuteriile, ceasurile şi obiectele electronice erau amanetate sau vandute contra unor sume minime. Aşa se face că dintre bijuterii, o parte a fost recuperată de la una dintre casele de amanet. Bărbatul a fost prins pe 24 august, pe stradă, avand asupra lui mănuşile şi şurubelniţa. Au mai fost recuperate cateva parfumuri şi bijuterii, ceasuri însă nicio sumă de bani. Hoţul a fost arestat preventiv iar după trimiterea în judecată, instanţa i-a menţinut măsura arestării preventive. Bărbatul a recunoscut comiterea tuturor faptelor şi a participat la reconstituire, indicandu-le cu exactitate oamenilor legii apartamentele în care a intrat prin efracţie sau unde a încercat să intre. Trebuie precizat şi că o parte din bijuteriile predate poliţiştilor de casa de amanet nu au fost revendicate, motiv pentru care oamenii legii bănuiesc că ar fi fost şi alte persoane vătămate. Dosarul se află în fază de Cameră Preliminară pe rolul Judecătoriei Focşani. (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.