Ultima oră

Atenţie la escroci! I-a luat bijuteriile şi i-a dat în schimb şerveţele mototolite

Dan Chiriac
8 oct 2015 1406 vizualizări
i s-a întâmplat unei adjudence. Si o nonagenară din Garoafa a fost înşelată cu 1.700 lei.

Escrocii sunt foarte inventivi când e vorba de făcut bani. O dovedesc şi ultimele două cazuri petrecute într-o singură zi în judeţ. Poliţiştii adjudeni au fost sesizaţi de o femeie de 66 ani, din Adjud, că a fost acostată de o altă femeie, care a intrat în vorbă cu ea. Escroaca i-a oferit mai multe bijuterii din metal de culoare galbenă, cu o condiţie: să îşi dea jos bijuteriile proprii, să le pună într-un şerveţel şi să le poarte pe cele primite. În drum spre casă, adjudeanca şi-a dat seama că în serveţelul în care ar fi trebuit să fie bijuteriile ei din aur erau de fapt mai multe şerveţele mototolite şi două monede. În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate, în vederea identificării hoaţei de bijuterii.

1.700 de lei pentru rezervorul cu benzină

De asemenea, poliţiştii din Garoafa au fost sesizaţi de o femeie de 46 ani, din Focşani, că la locuinţa soacrei sale nonagenare au venit două persoane necunoscute, care i-au spus bătrânei că au fost trimise de fiul ei, care are nevoie urgentă de bani pentru că i s-a spart rezervorul la maşină. Bătrâna din Garoafa le-a dat într-un suflet necunoscuţilor suma de 1.700 lei, însă ulterior a realizat că a fost înşelată. În cauză a fost întocmit dosar penal, în care se efectuează cercetări pentru identificarea autorilor.

Sfaturile poliţiştilor

Atragem atenţia pe această cale tuturor cetăţenilor cu privire la aceste moduri de operare şi le recomandăm ca în orice împrejurare să reţină cât mai multe semnalmente care ar putea conduce la identificarea şi prinderea autorilor de către poliţişti (înălţimea, trăsăturile feţei, semne particulare, vestimentaţie, marca şi numere de înmatriculare - în cazul autovehiculelor). Totodată, aceştia trebuie să anunţe cât mai repede Poliţia cu privire la aspectele petrecute, sunând la 112 sau depunând o reclamaţie la cea mai apropiată unitate de poliţie”, spune inspectorul principal Cătălina Murariu, de la biroul de presă al poliţiei. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 3123 zile, 12 ore, 24 minute, 19 secunde
Ei uite sigur sfaturile astea ale Politiei vor ajunge la potentialele victime. Toti cei pe la 70 ani si peste se apuca sa studieze acum internetul sa vada ce sfaturi minunate mai da Politia. Se citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.