Ultima oră

Bărbatul strivit de tractor, absolvent a două facultăţi, a murit de ziua mamei lui

Ziarul de Vrancea
23 sep 2015 6768 vizualizări
Cristi Nelu lucra în Bucureşti şi venise în Vrancea să-şi ajute părinţii la cules de struguri

Tragedie la cules de struguri! Un bărbat de 32 ani a murit miercuri dimineaţă după ce a fost strivit de tractorul pe care în conducea. Incidentul s-a produs în jurul orei 11.00 într-o plantaţie de viţă de vie situată între oraşul Panciu şi localitatea Moviliţa, Cristian Nelu fiind strivit de utilaj. “Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, respectiv pe o alee dintr-o plantaţie de viţă de vie, ocazie cu care au constatat că bărbatul, în timp ce conducea un tractor fără cabină de protecţie, ce tracta o remorcă cu benă instalată pe ea, fără sistem de frânare, a pierdut controlul vehiculului în timp ce cobora o pantă şi, din cauza greutăţii strugurilor din benă, s-a răsturnat pe aleea dintre vii”, au precizat poliţiştii.

Cei prezenţi au apelat imediat numărul unic de urgenţă 112 iar la faţa locului au venit atât cadrele de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean (SAJ) Vrancea, cât şi cadrele de la Detaşamentul de Pompieri Panciu. Au venit atât paramedicii SMURD, cât şi un echipaj cu o autospecială dotată cu echipamente pentru descarcerare. “În momentul sosirii la faţa locului, forţele de intervenţie au identificat un bărbat, în vârstă de 32 ani. Acesta se afla în afara autovehiculului, nefiind necesară intervenţia pentru descarcerare. Bărbatul a fost preluat de echipajele medicale, care i-au aplicat procedurile specifice de resuscitare, însă, din păcate, acestea nu au avut rezultatul dorit”, ne-a precizat căpitan Cristina Duţă, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea. Trupul bărbatului a fost dus la SML, unde urmează să se stabileasca cauza decesului.
A murit de ziua mamei
Cristian Nelu, din oraşul Panciu, avea 32 de ani şi lucra în Bucureşti, acolo unde se stabilise alături de soţia sa, Anca Nelu, în urmă cu câţiva ani. Cristian Nelu era absolvent de Drept şi ASE şi lucra în prezent la o firmă din capitală. Soţia sa este sora unui fost poliţist, Adrian Oancea, care a lucrat la Serviciul Poliţiei Rutiere, dar şi la Permise Auto, îniante de a candida la funcţia de primar la Panciu. Cristian Nelu îşi luase în această săptămână concediu pentru a-şi ajuta părinţii la culesul viei. Cristian Nelu a murit chiar în ziua în care mama sa, daoamna Goidea, îşi aniversa ziua de naştere. După ce a felcititat-o pe mama sa, tânărul a plecat la câmp pentru a culege strugurii din via familiei. Din păcate, într-o clipă de neatenţie s-a produs tragedia. Dumnezeu să-l odihnească în pace! (R. MANOLACHE, D. CHIRIAC)

 

 

Cititi si

Un vrâncean a avut parte de un sfârșit groaznic


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Teodora Baltaretu, acum 3134 zile, 11 ore, 58 minute, 14 secunde
Suntem alaturi de familia indoliata, de nepoata noastra Anca Nelu, la greaua incercare pricinuita de pierderea sotului. Dumnezeu sa-i intareasca pe ea si pe parintii lui Cristian; ne rugam pentru citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.