Ultima oră

Achitare în cazul crimei de la Măicăneşti din "lipsă de probe"

Gabriel Sava
6 iul 2015 3911 vizualizări
La aproape trei ani de la crimă, judecătorii au dubii cu privire la vinovăţia lui Buzoi u Buzoi a fost o nucă prea tare de spart pentru anchetatorii care au reuşit să-l ţină după gratii doar câteva zile

Ionuţ Buzoi, 29 de ani, fiul lui Alexandru Buzoi, consilier local PSD Măicăneşti, trimis în judecată pentru omor în cazul crimei din octombrie 2012 asupra ciobanului Toader Niţă, a fost achitat ieri de Tribunalul Vrancea. „Achită pe inculpatul Buzoi Ionuţ pentru comiterea infracţiunii prev.de art. 188 C.pen – omor. Respinge acţiunea civilă promovată de Toader Niţă, ca neîntemeiată. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică azi, 06.07.2015”, se arată în soluţia instanţei de ieri, care nu este însă definitivă, fiind supusă apelului. Temeiul achitării lui Buzoi este art 16 alin (1) lit. C, respectiv că „nu există probe că o persoană a săvârşit infracţiunea”.

ADN-ul şi amprentele nu au fost concludente

Conform rechizitoriului, fapta a avut loc pe 6 octombrie 2012. Cel care l-a descoperit pe Gigel Toader (48 ani), a fost, culmea, tocmai tatăl inculpatului, la care victima lucra. Alarmat că acesta nu a mai venit la muncă, Alexandru Buzoi a venit la Toader acasă şi l-a găsit  cu gâtul tăiat. Chiar dacă au existat de la bun început suspiciuni care îl indicau ca posibil autor pe Ionuţ Buzoi, anchetatorii au avut nevoie de confirmări ştiinţifice, respectiv de expertiza ADN. Aceasta a pus în evidenţă existenţa unor elemente de profil genetic care aparţin victimei şi agresorului, pe mai multe obiecte găsite în locuinţa victimei. În cursul cercetării judecătoreşti s-a dispus efectuarea a două expertize: una criminalistică, care să stabilească existenţa profilului ADN pe ciocanele găsite în casa celui decedat, dar şi una dactiloscopică (n.r amprente), având în vedere că în cursul cercetării penale se identificaseră urme papilare. Cele două expertize nu au fost însă suficient de concludente pentru a le forma magistraţilor convingerea că Buzoi este cel vinovat de comiterea faptei.

I-ar fi tăiat gâtul “din prietenie”

La trimiterea în judecată din toamna anului 2013, anchetatorii şi-au format convingerea că, pe fondul consumului de alcool, în seara zilei de 6 octombrie, între cei doi a avut loc un conflict spontan în urma căruia Buzoi l-ar fi lovit în cap pe Toader cu un obiect dur, apoi i-ar fi aplicat mai multe lovituri "cu un obiect tăietor", la gât, în urma cărora s-a produs “secţionarea formaţiunilor musculo- vascularizate şi respiratorii care au condus la decesul victimei”, după cum se arată în materialul de urmărire penală. Conform unor surse judiciare, inculpatul obişnuia să mănânce şi să bea împreună cu victima. Când a fost audiat, presupusul criminal a recunoscut că ar fi fost în casa lui Gigel Toader, în mai multe rânduri, nu însă şi în seara crimei. Cu toate acestea, unii dintre martorii audiaţi au indicat alte elemente care le-au format anchetatorilor convingerea că Ionuţ Buzoi ar fi autorul faptei.

Cercetat în stare de libertate în două dosare

Tânărul a fost arestat în iulie 2013 însă a fost eliberat apoi prin decizia magistraţilor de la Curtea de Apel, care au considerat că nu ar exista indicii temeinice asupra vinovăţiei inculpatului.  Chiar şi după ce a fost trimis în judecată într-un nou dosar, unde a fost inculpat pentru profanare de cadavre, Buzoi a rămas în libertate. Buzoi a scăpat de arest chiar şi atunci când nu şi-a respectat obligaţiile stabilite în cadrul controlului judiciar. Ionuţ Buzoi a fost trimis în judecată în dosarul profanării de morminte în decembrie 2014, când a fost acuzat că, alături de Nicu Oană, de 28 de ani, ar fi descoperit trupul neînsufleţit al lui Gheorghe Oană (60 ani), într-o dependinţă aflată pe un câmp din apropierea Măicăneştiului. Cel mai probabil, bărbatul decedase în luna februarie. După ce l-au descoperit, cei doi l-ar fi învelit într-o folie de plastic şi l-ar fi ascuns într-o căruţă peste care au pus snopii de porumb. Nicu Oană a precizat judecătorilor, la unul dintre termene, că recunoaşte faptele aşa cum au fost ele descrise în rechizitoriu. Buzoi nu a recunoscut că ar avea vreo implicare. Singura concluzie a examinării medico- legale din dosarul profanării de cadavre a fost faptul că cel decedat avea o alcoolemie de 1,50 grame la mie, fără a se putea stabili şi cauza decesului. (Gabriel SAVA)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Ioana, acum 3216 zile, 5 ore, 37 minute, 54 secunde
Pai sigur v-ati trezit acum ca proba ADN este compromisa, dupa ce ati dat atitea sentinte nedrepte si altii stau la fel in inchisoare cu prope ADN contaminate. O sa vina si vremea celorlalti, poate va citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.