Ultima oră

Tir în flăcări la Jitia

Dan Chiriac
2 iul 2015 1237 vizualizări
Un tir a lua foc la Jitia, pe DN 2 N. Miercuri, poliţiştii din comună au fost sesizaţi că o semiremorcă aflată în mişcare a luat foc.

În urma verificărilor efectuate s-a constatat că pneurile semiremorcii, proprietatea unei societăţi comerciale din Bacău, tractată de un autotractor condus de un bărbat de 51 ani, erau în flăcări. Conducătorul auto a intervenit pentru descărcarea buldoexcavatorului ce era transportat pe semiremorcă, fiind îndepărtat fără a suferii avarii. La faţa locului a intervenit o autospecială ISU Buzău, precum şi voluntari ai comunei Jitia, cu extinctoare şi un buldoexcavator, care au acţionat pentru prevenirea extinderii incendiului către terenul împădurit din apropiere şi deblocarea drumului naţional. Pompierii militari au stabilit cauza probabilă a producerii incendiului ca fiind o defecţiune la sistemul de rulare al semiremorcii. Paguba se ridică la aproximativ 20.000 lei. Drumul naţional a fost blocat aproape o oră. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
ma chis pe voi, acum 3220 zile, 22 minute, 48 secunde
ci ghini-mi pari!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.