Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: OFICIAL: Proiectul de lege privind plafonarea prețurilor la energie și gaze a fost aprobat

Ziarul de Vrancea
26 oct 2021 612 vizualizări

Care sunt categoriile de persoane care vor beneficia de această facilitate și până când se va aplica

Camera Deputaților a adoptat, în calitate de for decizional, miercuri, proiectul de lege care aprobă ordonanța de urgență a Guvernului 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de energie electrică și gaze naturale pentru sezonul rece 2021-2022, precum și pentru completarea ordonanței Guvernului 27/1996 privind acordarea de facilități persoanelor care domiciliază sau lucrează în unele localități din Munții Apuseni și în Rezervația Biosferei „Delta Dunării”. Legea va merge la promulgare. Ministrul interimar al Economiei Virgil Popescu a arătat că „românii nu vor plăti mai mult decât au plătit în decembrie anul trecut”. Prin actul normativ, vor beneficia de această facilitate de plafonare a facturilor, pe lângă consumatorii casnici, și spitalele școlile, grădinițele, cabinetelor medicilor de familie, organizațiior neguvernamentale, bisericilor și întreprinderilor mici și mijlocii. Prevederile ar urma să intre în vigoare de la 1 noiembrie. Propunerea legislativă a fost adoptată cu 285 de voturi „pentru”, un vot împotrivă și un deputat nu a votat.

Potrivit amendamentelor adoptate în comisiile de specialitate ale Camerei Deputaților, pentru perioada 1 noiembrie 2021 - 31 martie 2022 se stabilește o schemă de sprijin pentru plata facturilor aferente consumului de energie electrică și gaze naturale pentru următoarele categorii de clienți finali:

a) clienții casnici;

b) întreprinderi mici și mijlocii, cabinete medicale individuale și alte profesii liberale, indiferent de forma de organizare;

c) microîntreprinderi, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, organizate potrivit legii;

d) spitale publice și private;

e) organizații neguvernamentale, precum și unitățile de cult;

f) furnizori publici și privați de servicii sociale.

Schema de sprijin prevăzută la alin. (1) cuprinde următoarele măsuri: pentru clienții casnici - acordarea unei compensații unitare în valoare de cel mult 0,291 lei/kWh, în cazul energiei electrice și în valoare de cel mult 33% din valoarea componentei prețului gazelor naturale din contractul de furnizare al clientului beneficiar, în cazul gazelor naturale, în condițiile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență; De asemenea, este prevăzută exceptarea, în cazul energiei electrice, de la plata contravalorii tarifelor reglementate, respectiv tariful de introducere/extragere din rețea, tariful de distribuție, tariful de servicii de sistem, tariful de transport, precum și de la plata certificatelor verzi, contribuției pentru cogenerare de înaltă eficiență și accizei și exceptarea, în cazul gazelor naturale, de la plata contravalorii costului de transport, tarifului de distribuție și accizei. Clienții casnici, beneficiari ai ajutoarelor financiare pentru consumatorul vulnerabil de energie, în situația în care compensarea prevăzută de prezenta ordonanță de urgență este mai mare decât valoarea ajutorului acordat consumatorilor vulnerabili, beneficiază de compensația prevăzută la alin. (2) lit. a) calculată ca diferență dintre compensarea prevăzută în anexă și nivelul ajutorului acordat pentru același client casnic în calitate de consumator vulnerabil.

AFM: Programul Rabla Clasic 2021 pentru persoanele fizice ar putea fi suplimentat

u datele AFM arată că, la ediția din acest an a Programului Rabla Clasic, care a demarat pe 26 aprilie, s-au înscris 40.000 de persoane fizice

Programul Rabla Clasic 2021 pentru persoanele fizice ar putea fi suplimentat, iar în prezent Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), împreună cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor (MMAP), este în proces de identificare a unor resurse financiare necesare unor noi alocări, informează AFM, printr-un comunicat transmis, miercuri, AGERPRES. "Pentru Programul Rabla Clasic, ritmul înscrierilor s-a menținut crescut, ceea ce a condus la suplimentări pe parcursul anului. Pentru acest program, valoarea alocată persoanelor fizice în anul 2021 este de 510 milioane lei, care a fost integral rezervată, fiind necesară o nouă suplimentare. Mă bucură că există un interes atât de mare pentru acest program, ceea ce reprezintă un mesaj foarte important din partea cetățenilor, că își doresc un aer mai curat și că vor să contribuie la reducerea impactului asupra calității aerului din marile aglomerări urbane", a declarat președintele AFM, Lorand-Arpad Fulop. Potrivit sursei citate, având în vedere faptul că, în prezent, bugetul alocat persoanelor fizice în cadrul Programului Rabla Clasic este epuizat, AFM și MMAP analizează identificarea unor resurse financiare necesare unor noi alocări. Datele AFM arată că, la ediția din acest an a Programului Rabla Clasic, care a demarat pe 26 aprilie, s-au înscris 40.000 de persoane fizice. În cadrul acestui program, valoarea primei de casare este de 7.500 de lei, iar valoarea eco-bonusurilor acordate pentru stimularea achiziționării autoturismelor cât mai puțin poluante, în funcție de tehnologia folosită, sunt de 1.500 de lei - pentru autovehiculele cu emisii scăzute, respectiv de 3.000 de lei la achiziționarea unui autovehicul nou echipat cu sistem de propulsie hibrid. Eco-bonusurile se pot cumula în cazul în care mașina nouă îndeplinește ambele condiții, ajungându-se astfel la o reducere de 12.000 de lei din prețul total al autovehiculului nou. Pentru achiziționarea de motociclete noi în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 5.500 de lei. 

IMM-urile din România vor avea acces la o schemă de sprijin de 358 milioane euro

Comisia Europeană a anunțat miercuri că a aprobat o schemă românească în valoare de 358 de milioane euro (1,772 miliarde lei) pentru a sprijini întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile). Comisia Europeană a aprobat o schemă românească în valoare de 358 de milioane euro (1,772 miliarde lei) pentru a sprijini întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) afectate de pandemia de coronavirus și de măsurile restrictive pe care guvernul român a trebuit să le pună în aplicare pentru a limita răspândirea virusului. Sprijinul public a fost aprobat în temeiul cadrului temporar privind ajutoarele de stat. În cadrul schemei, ajutorul va lua forma unor subvenții directe pentru investiții în activități productive, până la o sumă maximă de 1 milion euro (4,9343 milioane lei) per beneficiar. Schema va fi deschisă IMM-urilor care își desfășoară activitatea în sectoarele afectate în mod deosebit de epidemia de coronavirus, precum industria prelucrătoare, construcțiile, comerțul cu ridicata și cu amănuntul, repararea autovehiculelor și motocicletelor, transportul și depozitarea. Pentru a fi eligibile, societățile trebuie să fi fost înființate în România până la 31 decembrie 2018 și trebuie să fi înregistrat profituri din exploatare pe parcursul anului 2019. Se preconizează că schema va aduce beneficii unui număr de 4.000 de societăți. Comisia a constatat că schema românească respectă condițiile prevăzute în cadrul temporar. În special, ajutorul (i) nu va depăși 1,8 milioane euro per beneficiar; și (ii) se acordă până la 31 decembrie 2021. Comisia a concluzionat că măsura este necesară, adecvată și proporțională pentru a remedia o perturbare gravă a economiei unui stat membru, în conformitate cu articolul 107 alineatul (3) litera (b) din TFUE și cu condițiile prevăzute în cadrul temporar. Pe această bază, Comisia a aprobat măsura în temeiul normelor UE privind ajutoarele de stat. Mai multe informații cu privire la cadrul temporar și la alte acțiuni întreprinse de Comisie pentru a aborda impactul economic al pandemiei de COVID-19 pot fi găsite pe site-ul Comisiei Europene. Versiunea neconfidențială a deciziei va fi disponibilă cu numărul de caz SA.100195 în Registrul ajutoarelor de stat, pe site-ul web al Comisiei privind concurența, de îndată ce vor fi fost soluționate eventualele probleme legate de confidențialitate.

Indicele ROBOR la 3 luni a urcat la 2,34% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcție de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a urcat miercuri la 2,34% pe an, de la 2,33% cât a fost marți, conform informațiilor publicate de Banca Națională a României (BNR). La debutul anului 2019, indicele ROBOR la 3 luni era 2,99% pe an, iar la începutul anului trecut se situa la 3,19%. Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a crescut la 2,46%, de la 2,45% pe an în ședința anterioară, iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 2,54% pe an, de la 2,53% cât a fost marți. Indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, este de 1,08% pe an, acesta fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacțiilor interbancare din trimestrul II 2021, în scădere față de cel publicat în urmă cu trei luni, de 1,25%. În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanța 19 a stabilit indicele de referință pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacțiilor interbancare.

Ce-i interesează pe români cel mai mult la un telefon mobil

Aproape două treimi (62%) dintre români sunt mai interesați de performanțele foto-video ale unui smartphone decât de autonomia propriilor dispozitive, arată un studiu de specialitate, publicat miercuri. Conform analizei realizată de producătorul de telefoane mobile inteligente, Oppo, grija pentru durata de utilizare a smartphone-urilor se situează abia pe locul al treilea în topul preferințelor utilizatorilor din România. La momentul actual, noul dispozitiv Oppo Reno6 transformă utilizatorii în fotografi profesioniști. Astfel, aparatul este echipat cu capabilități de Inteligență Artificială de vârf. În ceea ce privește performanța, Reno6 5G dispune pe lângă un spațiu de stocare de 8 GB Â 128 GB și de funcția RAM Extension care permite extinderea spațiului de stocare a memoriei RAM cu până la 5 GB. Prin această funcție, utilizatorii pot fi siguri că au loc de stocare pentru cele mai frumoase și importante amintiri atât de la evenimente speciale, cât și din viața de zi cu zi, fără a renunța la rapiditatea și cursivitatea funcționării telefonului. Mai mult, telefonul are o baterie de 4300 mAh care îi oferă o autonomie ridicată, fiind echipat și cu tehnologia de încărcare rapidă Super VOOC 2.0 de 65W în doar 35 de minute. De asemenea, în doar 5 minute bateria telefonului ajunge la 25%, ceea ce permite o redare continuă timp de patru ore a conținuturilor video. Oppo este unul din liderii mondiali în domeniul dispozitivelor inteligente și prima companie care a comercializat smartphone-uri 5G pe piața din Europa.

A apărut motocicleta zburătoare! Costă 700.000 de dolari

Un startup japonez, susținut, între alții, de jucătorul de fotbal Keisuke Honda, speră că atragă cumpărătorii bogați de supermașini cu o motocicletă zburătoare de 77,7 milioane de yeni (680.000 de dolari), care a fost pusă în vânzare marți, transmite Reuters. Hoverbike-ul "XTurismo Limited Edition, dezvoltat de startupul de drone A.L.I. Technologies din Tokyo, este echipat cu un motor convențional și patru motoare cu baterii, care poate zbura timp de 40 de minute cu viteze de până la 100 de kilometri pe oră. ”Până acum exista opțiunea de a circula pe pământ sau la mare înălțime. Sperăm să oferim o nouă metodă de deplasare”, a declarat directorul general al firmei, Daisuke Katano. Vehiculul, vopsit în negru și roșu, are forma unei motociclete așezată pe tălpi. Startupul, ai cărui susținători includ Mitsubishi Electric și Kyocera, a prezentat motocicleta zburătoare cu un zbor scurt la o pistă de curse din apropierea Muntelui Fuji. Katano a spus că, pe termen scurt, utilizarea motocicletei va fi limitată la astfel de locuri, iar acestea nu vor avea voie să zboare peste drumurile aglomerate ale Japoniei.

Amazon vrea să reinventeze radioul

Gigantul american Amazon ucrează la o replică de Clubhouse despre care spune că va democratiza și va reinventa radioul. Inginerii Amazon lucrează la o replică de Clubhouse, pe care o numesc intern “Project Mic”. Asta pentru că, spre deosebire de alte aplicații audio, pune utilizatorul în rolul unui DJ. Conform unei prezentări interne, “Project Mic” permite utilizatorului să creeze și să distribuie emisiuni radio, pe care să le condimenteze cu muzică - întocmai unui DJ. Emisiunile vor fi disponibile prin aplicațiile Audible și Amazon Music, dar și celor care dețin un dispozitiv dotat cu asistentul digital Alexa. În ultimul caz, utilizatorii vor putea interacționa cu emisiunile folosindu-și vocea. Vor exista și optimizări speciale pentru mașini, însă, nu se știe, deocamdată, care sunt acestea concret. Interfața grafică va aduce în prim-plan emisiunile live, dar va oferi și posibilitatea descoperirii altor emisiuni, organizate pe categorii, precum sport, jocuri, business etc. Nu va lipsi nici funcția de căutare. Nu se cunosc detalii despre data lansării, Amazon refuzând să comenteze informațiile obținute de The Verge.

Cuba își deschide granițele pentru turiști

Cuba își va deschide granițele pentru turiști și va relaxa condițiile de intrare în țară, de luna viitoare, după vaccinarea majorității populației împotriva Covid-19 cu vacinuri proprii, transmite Reuters. Restricțiile dure din cauza pandemiei, o reducere drastică a zborurilor către Cuba și o interdicție de către SUA asupra majorității călătoriilor pe insula condusă de comuniști sub fostul președinte american Donald Trump au împiedicat activitățile de turism, lăsând Cuba în urma unor concurenți regionali precum Republica Dominicană, Puerto Rico, Bahamas și Cancun. Dar, începând cu 15 noiembrie, Cuba va cere vizitatorilor doar să aibă asupra lor dovada vaccinării sau un test PCR recent pentru a intra în țară, înlocuind printre cele mai stricte protocoale din Caraibe, care implicau o perioadă de carantină și mai multe teste PCR. O populație complet vaccinată se va dovedi un punct cheie de vânzare pentru insula deja apreciată pentru siguranța sa, plajele și apele turcoaz, a spus Francisco Camps, care coordonează cele 32 de hoteluri ale companiei spaniole Sol Melia din Cuba.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.