Economic

MOZAIC ȘTIRI ECONOMICE: Factura pentru șomajul tehnic, numai pentru perioada decretului, va trece de 4 miliarde

Ziarul de Vrancea
27 mar 2020 823 vizualizări

Potrivit șefului de la Muncă, această sumă este acoperită de Ministerul Finanțelor, iar o parte din aceste cheltuieli vor fi recuperate de la Comisia Europeană.

Impactul bugetar al ajutorului acordat de stat pentru plata șomajului tehnic este de patru miliarde de lei și scenariul ajunge până la un milion de contracte, însă acesta a fost calculat doar pe perioada decretului privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, a declarat, sâmbătă după amiaza, ministrul Muncii, Violeta Alexandru. "Noi am pregătit un scenariu care merge până la un milion de contracte și impactul bugetar comunicat de Finanțe este de patru miliarde de lei, dar vom avea în vedere evaluări periodice în funcție de numărul de solicitări pe care le primim. Impactul a fost făcut pe perioada decretului. Noi vorbim de această măsură în relație cu decretul pe care domnul președinte (Klaus Iohannis - n. r.) l-a emis. Ministerul de Finanțe face împreună cu noi simulări și le vom comunica la momentul oportun în funcție de evoluția lucrurilor", a afirmat Violeta Alexandru, la Digi 24. Potrivit șefului de la Muncă, această sumă este acoperită de Ministerul Finanțelor, iar o parte din aceste cheltuieli vor fi recuperate de la Comisia Europeană. "Ministerul Finanțelor acoperă această sumă. În paralel, noi facem eforturi prin Ministerul Fondurilor Europene, lucrăm în echipă, pentru ca o parte din aceste cheltuieli să poată fi ulterior recuperată de statul român, prezentat un deviz pentru Comisia Europeană în vederea rambursării sumelor. Acest lucru nu are legătură cu fondurile pe care le acordăm angajatorilor. Este o procedură internă a Guvernului român în relație cu Comisia Europeană", a menționat ea. Violeta Alexandru a adăugat că plățile către angajatori pentru susținerea șomajului tehnic vor putea începe în aprilie. "Noi ne așteptăm ca de la începutul lunii aprilie angajatorii care deja au înscris persoanele cărora le vom acorda șomaj tehnic prin procedura pusă la punct de guvern să înainteze cererea însoțită de declarația pe propria răspundere și să putem începe efectuarea plăților imediat", a spus ministrul.

Vasilescu (BNR): Tragem ponoasele unor vremuri în care s-a mers pe viteză la PIB

u "dacă va fi o recesiune globală, care se va suprapune peste victimele acestui microb COVID-19, este clar că se impun măsuri stricte și eficiente”, susține consilierul guvernatorului BNR

Economia noastră a mers încet și tragem acum ponoasele unor vremuri în care am neglijat calitatea, am mers pe viteză la PIB și nu am ținut seama de faptul că acest PIB, înainte de a fi rapid, trebuia să fie sustenabil, să se bazeze pe consumuri care sunt importante, necesare și eficiente, a atras atenția, duminică, la Digi 24, Adrian Vasilescu, consilierul guvernatorului Băncii Naționale a României (BNR).

 "Uitați ce face America. Au scos, în prima fază, 1.000 de miliarde de dolari ca să sprijine țara, au văzut că e puțin și au dublat miza. Franța a venit cu un pachete de 300 de miliarde de dolari dintr-un foc. Sunt economii puternice și au posibilitatea să facă un baraj mai puternic în fața crizei. Economia noastră a mers încet. Restructurările au mers încet și tragem acum ponoasele unor vremuri în care am neglijat calitatea, am mers pe viteză la PIB și nu am ținut seama de faptul că acest PIB, înainte a fi rapid, trebuie să fie sustenabil, să se bazeze pe consumuri care sunt importante, necesare și eficiente", a declarat Vasilescu. În viziunea oficialului BNR, la acest moment, România este în faza în care se pregătește pentru intrarea în vigoare a unui moratoriu, prin care se activează măsuri de amânare a plăților din contractele de datorii. "Dacă va fi o recesiune globală, care se va suprapune peste victimele acestui microb COVID-19, este clar că se impun măsuri stricte și eficiente. La această oră, România este în faza în care se pregătește pentru intrarea în vigoare a unui moratoriu. Moratoriul este o instituție a dreptului civil care se activează în condițiile în care este nevoie să se ia măsuri de amânare a plăților din contractele de datorii. Vorbim despre cei cu credite la bănci. Ratele lor sunt datorii care pot fi amânate sau sunt deja amânate. Sunt două faze. Faza în care a acționat Banca Națională (a României, n.r.) potrivit prerogativelor proprii, o dată pe politica monetară ca băncile să fie asigurate că au bani destui să-și îndeplinească misiunile, și în a doua fază prin măsuri de supraveghere prudențială prin care cei care pot beneficia de amânări de plată să nu fie socotiți rău-platnici și să tragă ponoase din această cauză", a spus consilierul guvernatorului BNR. Acesta a adăugat că băncile sunt foarte importante pentru faptul că au o misiune vitală pentru economia țării și pentru viața în societatea românească, iar pentru acest lucru "ele trebuie să fie protejate". "Deficitul este o restricție bugetară și nu duce neapărat la recesiune, cu atât mai puțin la depresiune. După cum vedeți, banii din vistieria statului se adună pe două căi: veniturile care se încasează din taxe și impozite, respectiv prin împrumuturile care se fac frecvent, la băncile din țară sau de pe piața internațională. Băncile sunt foarte importante nu numai în sensul că au o misiune vitală pentru economia țării și pentru viața în societatea românească, ci și pentru că ele trebuie să fie protejate. Băncile nu sunt în primul plan, în primul plan este viața și nevoia de a ridica baraje în fața morții", a afirmat Adrian Vasilescu. 

Transportul interjudețean, intrajudețean și de taxi ar putea fi interzis

Când se va lua decizia la nivel european să interzicem transportul interjudețean, intrajudețean și transportul în regim de taxi, și în urma unor consultări atât cu toate autoritățile statului român, cât și la solicitarea industriei de transport, "este posibil să luăm și o astfel de decizie", a declarat, duminică, la Digi 24, ministrul Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor, Lucian Bode. "Pe transportul rutier, foarte mulți ne-au întrebat de ce nu oprim transportul interjudețean, de ce nu suspendăm transportul intrajudețean, transportul în regim de taxi sau transportul de închiriere. Noi am spus foarte clar: restricțiile date prin Ordonanță Militară se referă clar la modul în care se deplasează cetățenii în exterior, nu este interzis a se deplasa cetățenii de la domiciliu la locul de muncă, de la domiciliu în șantierele unde își desfășoară activitatea. Mai mult, noi ne-am propus să menținem aceste șantiere deschise, pentru că numai așa putem să ținem economia în viață în această perioadă destul de dificilă pentru România. Când se va lua decizia la nivel european să interzicem și transportul interjudețean, și transportul intrajudețean, și transportul în regim de taxi, sigur în urma unor consultări cu toate autoritățile statului român și la solicitarea industriei de transport, este posibil să luăm și o astfel de decizie. În acest moment, pe teritoriul României transportul de marfă și transportul de persoane se desfășoară fără restricții, respectând toate regulile impuse de Ministerul Sănătății, prin ordonanțele militare date până acum", a spus Bode. Acesta a precizat că, în prezent, în România, pe transportul feroviar de persoane sunt suspendate în jur de 300 de trenuri, în timp ce pe zona transportului de marfă există 700 de trenuri care circulă fără nicio restricție. "Astăzi, în jur de 300 de trenuri pe transportul de persoane sunt suspendate, din cele 1.800 câte circulă în condiții normale. Trenurile de marfă, însă, circulă fără nicio restricție și reducerea s-a făcut doar în ceea ce privește volumul de marfă, nu ca număr de trenuri. În continuare, avem în jur de 700 de trenuri de marfă care circulă în România. Ce este foarte important este că nu avem, în acest moment, nicio navă în carantină. Transportul fluvial și transportul maritim se desfășoară fără probleme. Am introdus acea obligație a companiilor de a echipa piloți care iau nava din rada portului și o duc pentru descărcare la dană, să fie echipați corespunzător și să respecte toate regulile impuse de Direcțiile de Sănătate Publică. Acest lucru se întâmplă astăzi și putem spune că traficul de marfă atât pe fluvial, cât și pe maritim nu este blocat", subliniat oficialul. Ministrul de resort a susținut faptul că are două propuneri, "mai degrabă de clarificare decât de restricții", la ordonanța militară ce vizează transportul rutier, precum și transportul naval.


 

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

 

Străinii care au venit în România în interes de afaceri au cheltuit aproape 4 miliarde de lei

 

Turiștii nerezidenți sosiți în România în interes de afaceri au cheltuit, anul trecut, 3,963 miliarde lei, conform datelor centralizate de Institutul Național de Statistică (INS). Afacerile (inclusiv participarea la congrese, conferințe, cursuri, târguri și expoziții) au reprezentat principalul motiv al sejurului petrecut de către 54,5% dintre turiștii nerezidenți sosiți în România, în anul 2019, cheltuielile acestora reprezentând 57,5% din total. În totalul cheltuielilor pentru afaceri, ponderea cea mai mare o reprezintă cheltuielile pentru cazare (49,9%), fiind preferată în special cazarea cu mic dejun inclus (92,2% din totalul cheltuielilor pentru cazare). Cheltuielile turiștilor nerezidenți în restaurante și baruri au fost de 17,9%, iar cele pentru cumpărături au reprezentat 13,1%. Din totalul cheltuielilor pentru cumpărături 45% au fost destinate alimentelor și băuturilor, iar 32,9% cadourilor și suvenirurilor. Cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 52,1% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru acces în parcuri de distracții, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 39,6% din totalul cheltuielilor pentru recreere. Pe de altă parte, turiștii nerezidenți sosiți în România în interes personal au cheltuit 2,932 miliarde lei, majoritatea călătoriilor (68,2%) fiind pentru vacanțe. Ca și în cazul călătoriilor pentru afaceri, cea mai mare pondere în totalul cheltuielilor efectuate de turiștii nerezidenți sosiți în România în scop particular o reprezintă cheltuielile pentru cazare (47,1%), din care cazarea cu mic dejun inclus deține ponderea principală (80,1%). Cheltuielile efectuate în baruri și restaurante au avut o pondere de 16,8% din totalul cheltuielilor în scop personal, în timp ce cheltuielile pentru cumpărături au reprezentat 16,1% din totalul cheltuielilor turiștilor nerezidenți sosiți în România în interes personal. De asemenea, cheltuielile pentru închirierea de autoturisme au avut o pondere de 54,6% din totalul cheltuielilor pentru transport, iar cheltuielile pentru accesul în parcuri de distracții, târguri, cazinouri, săli de jocuri mecanice au reprezentat 50,6% din totalul cheltuielilor pentru recreere. Potrivit sursei citate, din totalul nerezidenților sosiți în România, 48,6% și-au organizat sejurul prin agenții de turism, iar 32,3% și-au organizat singuri sejurul. Restul sejururilor au avut alt organizator (sindicate etc.) 10,6%, precum și agenția de turism, o parte și turistul nerezident, cealaltă parte 8,5%. Principalul mijloc de transport utilizat de turiștii nerezidenți pentru a sosi în România a fost avionul (80,7% din numărul total de turiști). Autoturismele proprii au reprezentat 11,0%, urmate de autocare și autobuze cu 6,8% și alte mijloace (tren, ambarcațiuni fluviale, autoturisme închiriate, motociclete etc.) 1,5%. Numărul turiștilor nerezidenți cazați în unitățile de cazare privată (apartamente și camere de închiriat), în anul 2019, a fost de 54.690, cheltuielile acestora în România fiind de 50,788 milioane lei. Din totalul cheltuielilor efectuate de aceștia, cele pentru cazare au reprezentat 45,5%, cheltuielile făcute în baruri și restaurante 18,9%, cheltuielile pentru transport 17,3%, cheltuielile pentru cumpărarea de produse de folosință personală 8%.


 

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

 

Nota de plată a amânării ratelor poate ajunge până la un miliard de euro

 

Efortul statului în ceea ce privește amânarea ratelor la bănci va fi unul enorm, deoarece, dacă majoritatea românilor vor beneficia de această facilitate, va trebui garantată o sumă de peste un miliard de euro, potrivit ministrului Finanțelor, Florin Cîțu. "Am estimat costuri maximale, pentru că a trebuit să estimăm pentru garantare. Dacă majoritatea românilor vor beneficia de acest lucru, va trebui să garantăm aproape un miliard și ceva de euro. Este un cost pe care va trebui să-l suportăm, dar am zis că este foarte important ca românii să știe că nu există riscul, chiar și după aceste nouă luni, să aibă o situație în care să-și piardă casa sau să fie puși într-o situație dificilă. Intervenim și îi susținem pe români să fie clar că nu vor avea o problemă cu plata ratelor. Efortul este enorm, dar este un efort care merită, pentru că până la urmă este vorba de sănătatea românilor și este nevoie de oameni care să funcționeze în societate și oamenii care nu au grija ratelor sunt oameni care vor funcționa în societate și peste câteva luni și anul viitor și mai departe", a explicat Cîțu, vineri seara, la Digi 24. Ministrul a precizat că ordonanța privind amânarea ratelor se va publica în câteva ore în Monitorul Oficial, deoarece au fost câteva observații de la Ministerul de Justiție și Consiliul Legislativ, pe tehnica legislativă, care au trebuit incluse în actul normativ, după ce a fost aprobat. Totodată, șeful de la Finanțe a subliniat că va exista flexibilitate în ceea ce privește termenul pentru depunerea cererii de amânare a ratelor și perioada ar putea fi extinsă."Toate aceste măsuri sunt legate de situația în care ne aflăm, de starea de urgență. Avem un decret care ne dă niște limite. Cei care vor să beneficieze de această facilitate de a amâna plata ratelor până la nouă luni pot face această cerere până la expirarea stării de urgență. Am înțeles că s-ar putea să fie un efort mare și din partea clienților și din partea băncilor să proceseze în această perioadă și am venit și am spus că suntem flexibili. Chiar dacă starea de urgență se va termina în câteva săptămâni și mai există oameni care vor să beneficieze de această facilitate vom extinde perioada în care se vor putea face cereri pentru suspendarea ratelor. Vom vedea atunci. Hai să vedem cum funcționează lucrurile! Vom îmbunătăți procedura, pentru că numai așa vom vedea unde lucrurile nu funcționează. Este un teren în care intrăm acum, care este nebătătorit, nimeni nu a mai făcut așa ceva. Așa cum am făcut la Ordonanța 30 pentru șomajul tehnic: am văzut în câteva zile, am pus câteva observații pe care le-am primit, iar aseară Ordonanța 30 a fost modificată și îmbunătățită", a spus Cîțu. El a menționat că sunt luate în calcul foarte multe scenarii și totul este perfectibil, iar autoritățile se uită "să nu folosească toată muniția", deoarece s-ar putea să existe efecte și după ce se termină această perioadă, la sfârșit de an să se termine totul și în 2021 să apară efecte ce nu pot fi bănuite acum.


 

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

 

Firmele auto din România pun umărul la construcția de ventilatoare medicales

 

Ministrul Economiei, Virgil Popescu, afirmă că producătorii din industria auto din România au format un grup care lucrează pentru implementarea unui proiect privind producția în România de ventilatoare mecanice necesare sistemului sanitar românesc, dar și că zeci de companii locale se arată interesate de producția de materiale strategice necesare prevenirii, combaterii și tratării Covid-19. "Avem liste cred că de 50, 70, 80 de companii, sună, discută cu responsabili cu acest subiect. (...) Astăzi (sâmbătă - n.r.) am o întâlnire cu un posibil investitor care vine de la Cluj pentru a putea încerca o posibilă producție de ventilatoare mecanice în România. (...) Orice producător care dorește să facă acest lucru îl sprijinim prin finanțare, prin linii de credit cu dobândă zero, prin garanții ale statului român, tocmai pentru a porni această producție de materiale esențiale”, a afirmat ministrul Economiei, într-o intervenție telefonică, sâmbătă după amiază, la Digi 24.  Acesta a precizat că și producătorii din industria auto lucrează la un prototip pentru a încerca să producă ventilatoare, iar compania Romarm lucrează pentru a demara producția de măști în România, în vederea creării unei rezerve strategice.  "Toate companiile din industria auto s-au reunit într-un grup de lucru și doresc sprijinirea economiei românești, doresc producerea în țară a acelor ventilatoare mecanice, dar toate, pe bună dreptate, ne cer un proiect, încercăm să facem acest lucru”, a afirmat ministrul Economiei.

 

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

 

Rusia cere pace în războiul prețurilor petrolului

 

Un nou acord de tipul OPEC Â, între statele membre ale organizației și producători de petrol din afara acesteia ar putea fi posibil dacă ar participa și alte țări, a declarat Kirill Dmitriev, șeful fondului suveran al Rusiei, adăugând că țările ar trebui să coopereze și pentru a atenua recesiunea economică provocată de pandemia de coronavirus. Prețurile petrolului au scăzut vineri cu circa 5%, transmite Reuters. Pactul dintre Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol (OPEC) și alți producători, inclusiv Rusia (cunoscut sub numele de OPEC Â), destinat limitării producției de petrol pentru a sprijini prețurile, s-a destrămat la începutul acestei luni, provocând scădere accentuată a prețurilor țițeiului. "Sunt necesare acțiunile comune ale țărilor pentru redresarea economiei globale ... Aceste acțiuni comune pot avea loc și în cadrul acordului OPEC Â", a declarat Dmitriev, șeful Fondului Rus de Investiții Directe. Dmitriev și ministrul rus al Energiei, Alexander Novak, au fost principalii negociatori ai Rusiei în acordul de producție cu OPEC. Actualul acord expiră la 31 martie. „Suntem în contact cu Arabia Saudită și cu o serie de alte țări. Pe baza acestor contacte, vedem dacă numărul membrilor OPEC Â va crește și alte țări se vor alătura, existând posibilitatea unui acord comun pentru echilibrarea piețelor petroliere", a spus Dmitriev.

 

,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,

 

Firmele de turism se așteaptă la scăderi dramatice

 

Volumul de vânzări de pachete de vacanță a scăzut cu 50% față de perioada similară a anului trecut, în contextul crizei Covid-19, a declarat pentru News.ro Sorin Stoica, CEO și cofondator al touroperatorului Eturia, care estimează că în acest an vom avea o scădere în turism de minimum 25% față de 2019, dar anul viitor va fi la maximum 90% din 2019, acesta afirmând că măsurile anunțate de Guvern sunt foarte bune dar încă nu suficiente. ”În contextul crizei Covid-19, vânzările înregistrează o scădere dramatică în ultimele două săptămâni. Față de anul trecut în aceeași perioadă volumul de vânzări înregistrează o scădere de circa 50%, lucru normal având în vedere situația actuală”, a declarat pentru News.ro Sorin Stoica, CEO și cofondator al touroperatorului Eturia. În perioada aceasta compania mai vinde încă vacanțe în destinații calde, precum: Africa, Oceanul Indian și Caraibe, acestea fiind destinațiile la modă. ”Acum, se cumpără pachete de vacanță cu data de plecare mai îndepărtată, cerute sunt vacanțele aflate în promoții. Este o perioadă excelentă pentru a cumpăra pachete de vacanță pentru plecări începând cu luna iunie deoarece tarifele sunt foarte atractive, iar condițiile de mutare a datelor de călătorie sunt extrem de flexibile, un fapt care nu exista înainte de izbucnirea acestei pandemii-flexibilitatea”, mai spune Sorin Stoica.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.