Timp Liber

FOTO | Corul de copii și tineri al Parohiei Irești se află în turneu în Franța

Ziarul de Vrancea
6 dec 2022 3685 vizualizări

„O întreagă Biserică s-a rugat, a cântat și a simțit românește, la Paris”, a anunțat pe Facebook Corul Parohiei Iresti. Tinerii vrânceni se află în turneu în Franța la invitația comunității de români aflați la mii de kilometri distanță. 

Enoriașii Bisericii Sfântul Spiridon din Oraș Aulnay-sous-Bois-Paris, unde slujește părintele Dabija Octavian, au cântat sâmbătă seara împreună cu copiii din Corul Parohiei Irești.

Micii vrânceni se află în Franța cu Binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte CIPRIAN al Buzăului și Vrancei, la invitația comunității românești, catalizate de părintele Vasile Somle, dând curs parteneriatului dintre Școala Românească Tours-Doamna Maria Brâncoveanu / Parohia Ortodoxă Sfântul Nectarie și sfântul Martin Tours și Asociația ”Sfânta Ecaterina Cel ce dă lui își dă”, pentru a evidenția și prin cântec, valorile ce se regăsesc în credința strămoșească și în ființa Neamului Românesc.

Românii prezenți la Aulnay-sous-Bois-Paris, au rezonat într-un mod copleșitor, arătând și prin aceasta că își iubesc Țara, chiar dacă se află la mii de kilometri distanță.

Programul Corului Parohiei Irești va continua în Franța, după cum urmează :

  • Duminică 4 decembrie, după Sfânta Liturghie, va susține un program specific de Ziua Națională a României la Tours, la Parohia Ortodoxă Sfântul Nectarie din Eghina și Sfântul Martin din Tours

  • Duminică 4 decembrie, după orele 18.00, în cadrul evenimentului organizat de Nepsis, va susține un program de colinde.

Mulțumim din suflet tuturor !

Hristos în mijlocul nostru !

Text informații + foto: Corul Parohiei Iresti - Oficial


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.