Timp Liber

Astăzi despre trei titani ai scenei românești, născuți în aceeași zi

Ziarul de Vrancea
20 aug 2019 1063 vizualizări

Ilinca Tomoroveanu

Ilinca Tomoroveanu (n. 21 august 1941,[1] București, România – d. 2 mai 2019, București, România) a fost o actriță română de teatru și film. Din anul 2005 a fost director adjunct artistic al Teatrului Național „Ion Luca Caragiale”, unde și-a continuat și cariera de actor. În 1990 a devenit membră a UNITER, iar din 1999 a fost membră în senatul UNITER. A fost distinsă, în anul 2004, cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.[2] De asemenea, a fost nepoata poetului Octavian Goga. Actrița Ilinca Tomoroveanu, director artistic al Teatrului Național "I.L. Caragiale" București, a murit la vârsta de 77 de ani, în data de 2 mai 2019.


Actoria

Ilinca Tomoroveanu a studiat la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, promoția 1964 (clasa profesor Costache Antoniu, asistent Ion Cojar).

A debutat pe scena cinematografică în filmul "Darclee" (figuratie), apoi in 1960, în filmul „Mândrie” (regia Marius Teodorescu), iar pe scena teatrală a debutat în anul 1964, la Teatrul Național București în rolul Cristinei din piesa „Moartea unui artist”, de Horia Lovinescu (regia Horea Popescu).

După debut are o bogată carieră actoricească, jucând atât pe scena Teatrului Național din București, cât și în piese de teatru la Televiziunea Română sau în filme.

În stagiunea 2008–2009, Ilinca Tomoroveanu a interpretat la Teatrul Național „Ion Luca Caragiale” personajul Ilina Romescu din piesa Jocul ielelor, de Camil Petrescu. Piesa a avut premiera în 12 mai 2007.[3]

Ilinca Tomoroveanu a fost distinsă pentru activitatea sa cu Medalia Comemorativă Mihai Eminescu (2000) și cu Ordinul Meritul Cultural în grad de comandor (2004).

Alte activități

Ilinca Tomoroveanu devine membră a Uniunii Cineaștilor din România (UCIN) în anul 1980, iar a Uniunii Teatrale din România (UNITER) din anul 1990. Din 1998 face parte și din senatul UNITER.

Din 1999 este președinte de onoare al Fundației Culturale „Zilele Octavian Goga”.

Din anul 2005 îndeplinește și funcția de director adjunct artistic al Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București.

Roluri

Pe scena Teatrului Național „Ion Luca Caragiale” din București

An     Rol     Piesă

1964     Cristina     „Moartea unui artist”, de Horia Lovinescu, regia Horea Popescu

1964     Rosette     „Să nu te joci cu dragostea”, de Alfred de Musset, regia Moni Ghelerter

1965     Ruja     „Doamna lui Ieremia”, de Nicolae Iorga, regia Nicolae Massim

1965     Anca     „Vlaicu Vodă”, de Alexandru Davila, regia Sică Alexandrescu

1965     Crina     „Patima roșie”, de Mihail Sorbul, regia Cornel Todea

1966     Dona Ana     „Castiliana”, de Lope de Vega, regia Horea Popescu

1966     Nuntașa     „Nuntă însângerată”, de Federico Garcia Lorca, regia Miron Nicolescu

1967     Oana     „Apus de soare”, de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Sică Alexandrescu și Marietta Sadova

1968     Kathie     „Heidelbergul de altădată”, de Wilhelm Meyer Forster, regia Victor Moldovan

1969     Iulia     „Al patrulea anotimp”, de Horia Lovinescu, regia Mihai Berechet

1971     Silvia Domnișor     „Să nu-ți faci prăvălie cu scară”, de Eugen Barbu, regia Sanda Manu

1972     Viorella Vidrighin     „Un fluture pe lampă”, de Paul Everac, regia Horea Popescu

1972     Ina     „Iadul și pasărea”, de Ion Omescu, regia Alexandru Finți

1972     Celesta Finley     „Dulcea pasăre a tinereții”, de Tennessee Williams, regia Mihai Berechet

1974     Lucille Desmoulins     „Danton”, de Camil Petrescu, regia Horea Popescu

1977     Roxana     „Cyrano de Bergerac”, de Edmond Rostand, regia N. Al. Toscani

1978     Berta     „Generoasa fundație”, de Antonio Buero Vallejo, regia Horea Popescu

1979     Naștenka     „Însemnările unui necunoscut”, după Fiodor Mihailovici Dostoievski, regia Ion Cojar

1980     Florence     „Cavoul de familie”, de Pierre Chesnot, regia Sanda Manu

1983     Natașa Golubeva     „Între patru ochi”, de Alexandr Ghelman, regia Dan Necșulea

1986     Maria Sinești     „Jocul ielelor”, de Camil Petrescu, regia Sanda Manu

1984     Gizi     „Papa Dolar”, de Andor Gabor, regia Mihai Berechet

1989     Mara de Cylli, Tomlmay     „Moștenirea”, de Titus Popovici, regia Mihai Manolescu și Horea Popescu

1990     Clitemnestra     „Trilogia antică”, după Euripide și Sofocle, regia Andrei Șerban

1993     Uma     „Ghetou”, de Josua Sobol, regia Victor Ioan Frunză

1998     Doamna Alving     „Strigoii”, de Henrik Ibsen, regia Nicolae Scarlat

2001     Ana Dmitrievna Karenina     „Cadavrul viu”, de Lev N. Tolstoi, regia Gelu Colceag

2002     Salomia     „Crimă pentru pământ”, după Dinu Săraru, regia și dramatizarea Grigore Gonța

2003     Mașa     „Mașinăria Cehov”, de Matei Vișniec, regia Cristian Ioan

2007     Irena Romescu     „Jocul ielelor”, de Camil Petrescu, regia Claudiu Goga

2010     Bătrâna     „Avalanșa”, de Tuncer Cücenoğlu, regia Radu Afrim

În teatru la televiziune

    Smaranda - „Ochii care nu se văd”, regia Dan Necșulea

    Dona Sol - „Hernani”, de Victor Hugo, regia Cornel Popa

    Vanda - „Gaițele”, de Alexandru Kirițescu, regia Matei Alexandru

    Gena - „Titanic vals”, de Tudor Mușatescu, regia Horea Popescu

    Tița - „Bălcescu”, de Camil Petrescu, regia Horea Popescu

Cinematografie

    „Mândrie", regia Marius Teodorescu, 1960 (debut)

    „Dragoste lungă de-o seară", regia Horea Popescu, 1963

    „La porțile pământului", regia Geo Saizescu, 1965

    „Runda 6", regia Vladimir Popescu-Doreanu, 1965

    „Castelanii", regia Gheorghe Turcu, 1966

    „Frumoasele vacanțe", regia Karoly Makk, 1967

    „Războiul Domnițelor", regia Virgil Calotescu, 1969

    „Pentru că se iubesc", regia Mihai Iacob, 1971

    „Dincolo de orizont", regia Ștefan Traian Roman, 1978

    De-aș fi Peter Pan, regia Gheorghe Naghi, 1991

Viață personală

Căsătorită din 1977 cu actorul Traian Stănescu, au împreună un fiu, Mihai Stănescu. Este fiica lui Alexandru Tomoroveanu, economist cu studii la Paris, fost director general al CEC (1941-1948).[4]

Premii și distincții

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistei Ilinca Tomoroveanu la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”. [5]

Note

    ^ „Ilinca Tomoroveanu”, Internet Movie Database, accesat în 15 iulie 2016

    ^ Teatrul Național București. „Ilinca Tomoroveanu”. Accesat în 23 august 2008.

    ^ Teatrul Național București. „Jocul ielelor, de Camil Petrescu”. Accesat în 23 august 2008.

    ^ „Fiecare varsta are darurile ei”

    ^ Decretul nr. 36 din 7 februarie 2004 privind conferirea Ordinului și Medaliei Meritul Cultural, text publicat în Monitorul Oficial nr. 172 din 27 februarie 2004.

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Toma Caragiu

Toma Caragiu (n. 21 august 1925, Argos Orestiko <în greacă: Άργος Ορεστικό sau Hrupisti>[2],Grecia - d. 4 martie 1977, București) a fost un actor român cu activitate bogată în teatru, TV și film. A interpretat cu precădere roluri de comedie, dar a jucat și în drame, unul dintre filmele sale de referință fiind Actorul și sălbaticii (1975).

Cuprins

Biografie

S-a născut la 21 august 1925 într-o familie de aromâni (Nico Caragiu și Atena Papastere Caragiu) originară din satul grecesc Aetomilitsa, provincia Konitsa, prefectura Ioannina, regiunea Epir. Familia Caragiu se stabilește la Ploiești, pe str. Rudului 144. Toma este elev în clasa a opta la Liceul „Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești. Actorul va declara mai târziu:[3]

    „...am copilărit și am făcut școala la Ploiești. Sunt deci ploieștean get-beget.”

    —Toma Caragiu

Este cooptat în trupa de teatru a liceului și scrie în revista liceului Frământări. Primește diploma de bacalaureat în vara anului 1945. Se înscrie la Drept, dar abandonează cursurile și intră la Conservatorul de Muzică și Artă Dramatică București, clasa Victor Ion Popa. În vacanțe susține o muncă vie de animator cultural și adunând în jurul său alți artiști realizează spectacolul Take, Ianke și Cadîr de V. I. Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din Ploiești, apoi Trandafirii roșii de Zaharia Bârsan. Astfel ia ființă nucleul denumit „Brigada culturală Prahova” ce se transformă în „Teatrul Sindicatelor Unite” (1947) din care se va naște „Teatrul de Stat Ploiești” (1949). Debutul pe scenă îl face pe scena studioului „Teatrului Național” din Piața Amzei (1948), când încă student în anul III, i se încredințează rolul unui scutier în piesa Toreadorul din Olmado pus în scenă de regizorul Ion Șahighian.

La 1 mai 1948 se angajează ca membru al corpului artistic al Teatrului Național. Obține diploma de absolvire a IATC în 1949, la vârsta de 24 de ani. La 1 aprilie 1951 se angajează la „Teatrul de Stat” din Constanța, recent înființat, unde joacă, printre alte roluri, pe Rică Venturiano în piesa O noapte furtunoasă.

În 1953, la vârsta de 28 de ani, este numit director al „Teatrului de Stat” din Ploiești, funcție pe care o va deține timp de 12 ani. A interpretat pe scena ploieșteană 34 de roluri. În 1965 este invitat de Liviu Ciulei și pleacă la Teatrul Bulandra din București, lăsând în urmă o zestre de 90 de premiere.

A jucat alături de alți monștri sacri cum ar fi Ștefan Bănică, Octavian Cotescu, Anda Călugăreanu și alții. A murit în mod tragic, sub dărâmăturile blocului din București unde locuia în Cutremurul din 1977 4 martie, care va lua viața și bunului său prieten, regizorul Alexandru Bocăneț.[1] Toma Caragiu a fost înmormântat la cimitirul Belu din București.

Viața personală

După primii ani de viață petrecuți în Grecia, Toma se refugiază împreună cu familia (mama, tata și cele două surori mai mici, Matilda și Geta) în Cadrilater, pe atunci în România. După o serie de peregrinări, se stabilesc în Ploiești,[4] unde Toma termină liceul.

Se căsătorește în 1952 cu o colegă de teatru, Maria Bondar (alintată „Bebe”), dar căsnicia nu este dintre cele mai fericite.[4] Divorțul are loc în 1962, nu înainte de adoptarea unei fetițe de 3 ani, viitoarea Maria (Doina) Caragiu; aceasta nu va urma cariera artistică a tatălui (ea declara într-un interviu din 2007: „nu am talentul lui, cultura lui, nici măcar nu-i continui meseria”,[5] ) dar va beneficia de drepturi de autor după tatăl său.[6]

În 1963 are loc căsătoria cu Elena Bichman (n. 1937, București), tot actriță, aflată și ea la a doua căsnicie, după divorțul de actorul și dramaturgul Paul Ioachim.[1] Se pare că nici această căsnicie nu a fost dintre cele mai fericite, posibil datorită temperamentului mai aventuros al actriței.[1][4] După tragica moarte a artistului, Elena Caragiu (familiar „Mimi”) părăsește în 1977 țara și se stabilește în Statele Unite ale Americii, continuîndu-și viața recurgând la diverse expediente[4] sub numele de Helen Cara-Chester.[1] A venit in Romania in sep. 2011 ca sa faca o casa memoriala Toma Caragiu.

Din 1964 actorul se mută în București împreună cu soția; cumpără o casă rustică în satul Brătulești, comuna Periș, aflată la circa 29 km de Capitală, unde își petrece timpul liber.[4] Casa va fi vândută ulterior, după moartea maestrului, de către moștenitorea sa, Maria (Doina) Caragiu.[4]

Mormântul lui Toma Caragiu

În seara fatidică de 4 martie 1977, artistul îl avea în vizită pe prietenul său, regizorul de film și TV Alexandru Bocăneț, venit să sărbătorească finalizarea filmului său Gloria nu cîntă, în care maestrul juca rolul principal. Imobilul în care locuia (blocul Continental)[7] a fost distrus de cutremur până la etajul III (Toma Caragiu locuia la etajul II),[4] dar cei doi au fost surprinși încercând să fugă pe scări și prinși între dărâmături. Trupul actorului a fost găsit la șase zile după cutremur, iar funeraliile au avut loc a doua zi, pe 11 martie 1977, în Cimitirul Bellu[8].

Una dintre surorile marelui actor, Matilda Caragiu (căsătorită Marioțeanu), (n.1927- d.2009), a ajuns o respectată lingvistă, membră a Academiei Române, iar cealaltă soră, Geta Caragiu (căsătorită Gheorghiță), (n. 1929), este o talentată sculptoriță. [9]

Distincții

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[10]

Filmografie

Toma Caragiu a jucat în 39 de filme.

    Nufărul roșu - r. Gheorghe Tobias, 1955

    Vara romantică -r.Sinisa Ivetici, 1961

    Poveste sentimentală - r. Iulian Mihu, 1962

    Străzile au amintiri - r. Manole Marcus, 1962

    Politică și delicatese - r. Haralambie Boroș, 1963

    Cartierul veseliei - r. Manole Marcus, 1965

    Procesul alb - r. Iulian Mihu, 1966

    Haiducii (1966)

    Vremea zăpezilor - r. Gheorghe Naghi, 1966

    Șeful sectorului suflete (1967)

    Subteranul - r. Virgil Calotescu, 1967

    Răpirea fecioarelor - r. Dinu Cocea, 1968

    Răzbunarea haiducilor (1968)

    KO - r. Mircea Mureșan, 1968

    Brigada Diverse intră în acțiune (1970)

    Haiducii lui Șaptecai (1971)

    Zestrea domniței Ralu (1971)

    Săptămîna nebunilor (1971)

    Brigada Diverse în alertă! (1971)

    Urmarirea (1971)

    B.D. la munte și la mare (1971)

    Facerea lumii - r. Gheorghe Vitanidis, 1971

    Bariera - r. Mircea Mureșan, 1972

    Explozia - r. Mircea Drăgan, 1972

    Ciprian Porumbescu (1973)

    Proprietarii - r. Șerban Creangă, 1974

    Trei scrisori secrete - r. Virgil Calotescu, 1974

    Tatăl risipitor - r. Adrian Petringenaru, 1974

    Actorul și sălbaticii (1975)

    Nu filmăm să ne-amuzăm (1975)

    Mastodontul - r. Virgil Calotescu, 1975

    Singurătatea florilor (1976)

    Operațiunea Monstrul (1976)

    Premiera (1976)

    Serenada pentru etajul XII - r. Carol Corfanta, 1976

    Condiția Penelopei (voce) - r. Luminița Cazacu, 1976

    Marele singuratic (1977)

    Tufǎ de Veneția -r. Petre Bokor, 1977

    Gloria nu cântă - r. Alexandru Bocăneț, 1977

    Buzduganul cu trei peceți - r. Constantin Vaeni, 1977

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Jean Constantin

 

Jean Constantin, pe numele său real Constantin Cornel Jean[2] (n. 21 august 1927, Techirghiol - d. 26 mai 2010, Constanța), a fost unul din cei mai mari actori români, interpret de roluri comice, considerat „maestrul comediei”. Printre personajele reprezentate de Constantin se numără cele din seria B.D. (Brigada Diverse), filmele de acțiune și de comedie ale regizorului Sergiu Nicolaescu și serialul de televiziune Toate pânzele sus (1976).

Cuprins

Primii ani - Debut

Jean Constantin s-a născut în anul 1927,[2] într-o familie multietnică, mama sa fiind de etnie grecească: "Mama mea, grecoaică, venită cu părinții de la Salonic prin 1880 și ceva și se numea Caliopi Stavreg Zaharia[3]" - Jean Constantin, iar tatăl său de etnie română: "Tatăl meu era român, Dumitru Jean, și era conductor arhitect." - Jean Constantin.[4] Multă vreme s-a crezut că era născut în 1928; actorul însuși a menținut această confuzie, necontrazicându-i pe cei care l-au „întinerit” cu un an.[2] Numele său de familie era Jean și nu Constantin.[5] Deși s-a vehiculat mult timp ideea că ar fi țigan de origine, actorul nu a confirmat niciodată aceste zvonuri și a făcut haz de ele: "Eu mi-am jucat foarte bine rolurile de țigan și am convins etnia și nu numai, că sunt de al lor." - Jean Constantin. Reprezentanții țiganilor din Constanța au declarat că Jean Constantin nu era membru al acestei etnii și că acesta era cunoscut în oraș ca grec.[4] Totuși, datorită tenului său mediteranean, a fost ales să joace roluri de țigan în mai multe filme.[6]

A lucrat ca normator într-o fabrică din Constanța, unde a pus bazele unei brigăzi artistice. A debutat ca artist la Casa de Cultură din localitate. La sfârșitul anului 1957, a fost primit în nou-înființata secție de estradă din cadrul Teatrului de Stat „Fantasio”. Actorul a rămas angajat al acestui teatru până la pensionare.

Activitate

A jucat în filme de la începutul anilor 1960. La sfârșitul deceniului este distribuit în producțiile de succes Prea mic pentru un război atât de mare (1969, r. Radu Gabrea) și Canarul și viscolul (1969, r. Manole Marcus), ambele având ca subiect pierderea pricinuită de apărarea cauzei politice (prin război sau ilegalism). Totuși, nu aceste roluri îl impun, ci partiturile comice jucate începând din 1970 pentru seria B.D. (Brigada Diverse), în compania actorilor Toma Caragiu, Puiu Călinescu, Iurie Darie, Sebastian Papaiani, Dumitru Furdui și Dem Rădulescu. În 1973 colaborează pentru prima oară cu regizorul Sergiu Nicolaescu în filmul Nemuritorii. Serialul Toate pânzele sus (1976), în regia lui Mircea Mureșan, îi aduce un alt rol cu mare priză la public – turcul Ismail. Revanșa (1978) de Sergiu Nicolaescu este primul film în care Constantin interpretează rolul Limbă. Un an mai târziu joacă în comedia Nea Mărin miliardar, de asemenea în regia lui Nicolaescu.

În anii 1980 și 1990 este prezent într-un număr mai mic de producții, în mare parte comedii. Continuă să fie distribuit de Sergiu Nicolaescu în filmele sale. După o pauză de șapte ani, a revenit pe platourile de filmare cu rolul nea Florică din lung-metrajul de debut al lui Cătălin Mitulescu, Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006). Ultimele sale filme, Supraviețuitorul (2008) și Poker (2010), au fost regizate de vechiul său colaborator Nicolaescu. A apărut și în serialul Regina, difuzat de postul Acasă TV.

Ultimii ani și decesul

În 2009 și 2010, actorul a fost internat în mai multe rânduri din cauza problemelor cardiace. A murit miercuri, 26 mai 2010, în apartamentul său din Constanța. Vestea morții a fost făcută publică de către actorul Alexandru Arșinel. Jean Constantin a fost înmormântat în Cimitirul Central din Constanța în ziua de 28 mai.

Filmografie

    Procesul alb (1965)

    Haiducii (1966) - Parpanghel

    Maiorul și moartea (1967)

    Zile de vară (1968) – Aurel

    Răzbunarea haiducilor (1968) – Parpanghel

    Prea mic pentru un război atât de mare (1969)

    Canarul și viscolul (1969)

    Brigada Diverse intră în acțiune (1970) – Patraulea

    Haiducii lui Șaptecai (1971) - Parpanghel

    Zestrea domniței Ralu (1971) - Parpanghel

    Săptămîna nebunilor (1971) - Parpanghel

    Brigada Diverse în alertă! (1971) – Patraulea

    B.D. la munte și la mare (1971) – Patraulea

    Adio, dragă Nela! (1972)

    Revolta haiducilor (1972, serial de televiziune) – Parpanghel

    Explozia (1973) – Tilică

    Ultimul cartuș (1973) - Floacă

    Un comisar acuză (1974)

    Frații Jderi (1974)

    Stejar – extremă urgență (1974)

    Nemuritorii (1974)

    Mastodontul (1975)

    Evadarea (1975)

    Nu filmăm să ne-amuzăm (1975)

    Zile fierbinți (1975)

    Gloria nu cântă (1976)

    Cuibul salamandrelor (1976) – Jean

    Roșcovanul (1976)

    Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - Ismail (ep. 1-12)

    Împușcături sub clar de lună (1977)

    Totul pentru fotbal (1978) - Max, animatorul galeriei echipei de fotbal

    Eu, tu, și... Ovidiu (1978) – Misică

    Acțiunea „Autobuzul” (1978)

    Revanșa (1978) – Limbă

    Expresul de Buftea (1978) – controlorul de tren

    Brațele Afroditei (1978)

    Melodii, melodii (1978) – impresarul Grecu

    Nea Mărin miliardar (1979) – șeful primei bande

    Al treilea salt mortal (1980)

    Pruncul, petrolul și ardelenii (1981)

    Capcana mercenarilor (1981)

    Iancu Jianu, haiducul (1981)

    Un echipaj pentru Singapore (1981)

    Duelul (1981) – Limbă

    Am o idee (1981)

    Misterele Bucureștilor (1983)

    Secretul lui Bachus (1984) - oenologul Trandafir Bulbuc

    Sosesc păsările călătoare (1984)

    Un petic de cer (1984) - șoferul Gică

    Masca de argint (1985)

    Colierul de turcoaze (1986)

    Coana Chirița (1986)

    Chirița la Iași (1987)

    Secretul lui Nemesis (1987) - James Giovanni Cocoloș

    În fiecare zi mi-e dor de tine (1988)

    Misiunea (1989) - serial TV

    Miss Litoral (1991) – nea Mielu, căpitan de cursă lungă

    Atac în bibliotecă (1992)

    A doua cădere a Constantinopolului (1993) – Ismail

    Paradisul în direct (1995)

    Punctul zero (1996)

    Sexy Harem Ada-Kaleh (1999) – Ismail

    Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii (2006) – nea Florică

    Păcală se întoarce (2006) – țiganul

    Roming (2007) – Somali

    Supraviețuitorul (2008) – Limbă

    Poker (2010)

Premii și distincții

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistului Jean Constantin la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.[7]

    2006: Diplomă de excelență în filmul Cum mi-am petrecut sfârșitul lumii[8]

    ^ http://www.evz.ro/detalii/stiri/a-murit-jean-constantin-895975.html Lipsește sau este vid: |title= (ajutor)

    ^ a b c Schipor, Cătălin. „Jean Constantin, pentru ultima dată la teatru!”, articol publicat în ziarul Libertatea (28 mai 2010)

    ^ „Profesioniștii - Jean Constantin și Puiu Călinescu”.

    ^ a b Ionescu, Sînziana. „Țiganul, parte din personajul Jean Constantin”, articol publicat în ziarul Adevărul (27 mai 2010)

    ^ Dumba, Gabriela. „Jean Constantin, unic și al tuturor, indiferent de «limbă». «Nu-s țigan, domn’ comisar! Sunt grec!»”, articol publicat pe site-ul puterea.ro (27 mai 2010)

    ^ Predescu, Feri. „Ultimele aplauze pentru maestrul Jean Constantin”, articol publicat în ziarul Evenimentul zilei (28 mai 2010)

    ^ Decretul nr. 36 din 7 februarie 2004 privind conferirea Ordinului și Medaliei Meritul Cultural, text publicat în Monitorul Oficial nr. 172 din 27 februarie 2004.

    ^ https://docs.google.com/:www.bibliotecametropolitana.ro/Uploads//4_2012/150308.pdf

De la Wikipedia, enciclopedia liberă


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.