"Te iubesc, dar nu pe tine!", are loc la Focşani pe 7 aprilie
“Te iubesc, dar nu pe tine!”, are loc la Focşani pe 7 aprilie la Teatrul municipal Focşani. Fiecare om căsătorit, bărbat sau femeie, se gândeşte uneori cum ar fi să încerce măcar o dată sexul cu altă persoană. Dincolo de iubire, ipocrizie sau blazare, fiecare are un coridor întunecat, plin de patimi josnice şi plăcere. Vlad o aduce acasă pe Sorina. Sorina este măritată. Dar este şi naivă şi prost informată, deoarece e convinsă că soţul său, pe numele lui Andrei, e plecat si el în delegaţie. Sotul însă este în dormitor cu amanta, Marina, ferm convins că soţia se află la mulţi kilometri depărtare. Abia când se întâlnesc si încearcă să îşi ascundă amanţii prin casă începe comedia. Căci întotdeauna râdem de necazul altora. Si când vedem pe scenă o situaţie prin care am trecut si noi, parcă râdem şi mai tare. Distribuţia este următoarea: (Paula Chirilă/Alina Chivulescu, Leonid Doni, Anca Dinicu/Doina Teodoru, Andreas Petrescu). Aceasta este o garanţie în plus pentru succesul acestui spectacol. Premiera naţională a piesei are loc la finalul lunii martie în capitală. Preţul unui bilet este de 60 lei. Telefonul agenţiei de bilete este 0731021769. (Dan CHIRIAC)