Delia concertează la Focşani
Artista anului 2016, Delia, va canta vineri, 14 octombrie 2016, începand cu ora 23.00 la Soho. Concertul de excepţie va marca deschiderea unui nou sezon la Soho the Cathredal. Preţul biletului la spectacolul oferit de cea mai importantă prezenţă feminină din industria muzicală şi showbiz-ul românesc este de 40 lei, iar rezervările se pot face la numărul 0720 340840. Delia Matache, cunoscută mai bine sub numele de scenă Delia, este o cântăreaţă, vedetă de televiziune şi jurat în cadrul competiţiei muzicale internaţionale X Factor, România. În perioada 1999-2003 a făcut parte din formaţia N&D, alături de care a scos patru albume, astfel cunoscând succesul la nivel naţional. După 2003, în cariera solo, Delia a mai lansat alte trei albume. În prezent este jurat în cadrul "X Factor", emisiune difuzată de postul de televiziune Antena 1. În anul 2015 aceasta a lansat ultimul album, “Pe aripi de vânt”, album ce poartă numele hit-ului, ce a fost primul single de la înfiinţarea "Media Forest", care a fost pe primul loc pentru 21 de săptămâni. În martie 2015, Delia susţine primul concert la Sala Palatului, înregistrând un real succes cu un concert sold out. În cadrul X Factor, artista este cel mai longeviv jurat, patru ani consecutivi, dar şi singurul jurat cu studii muzicale. (Z. V.)