Timp Liber

Timp de trei zile Focşaniul va fi capitala muzicii blues

Ziarul de Vrancea
8 sep 2016 2036 vizualizări
începe cel mai important festival de blues al anului u timp de trei zile, Focşaniul va fi pe harta muzicii live jazz&blues u 70 de artişti internaţionali şi naţionali vor fi invitaţii evenimentului u festivalul debutează cu un workshop la Ateneul Popular u intrarea este liberă

Focşani Blues Festival, cel mai mare festival de jazz&blues din ţară, va începe vineri 9 septembrie şi se va încheia duminică, pe 11 septembrie 2016. Festivalul este unul inedit, ediţia pilot desfăşurandu-se în luna iulie a anului trecut, organizatorul principal, Asociaţia Sud Estica, începand pregătirile încă din noiembrie 2015 pentru ediţia aceasta la care sunt invitaţi peste 30 de artişti din ţară, dar şi 40 de artişti din străinătate. Printre ei se află Soul Serenade, Nightlosers, Canaf, Earl Thomas&The Royal Guard, Phillip Fankhauser, AG Weinberger, Henrik Frieschlander Trio. “Focşani Blues Festival Ediţia.01 este un eveniment care se adresează tuturor iubitorilor muzicii de calitate, dar şi tinerilor ce vin din urmă. Focşani Blues Festival va fi o experienţă memorabilă în viziunea tuturor participanţilor, atat a publicului, cat şi a artiştilor şi a muzicienilor implicaţi”, asigură organizatorii, prin reprezentanţii Cătălin Horodincă şi Andreea Pancu. Toţi focşănenii, şi nu numai, vor avea ocazia să cunoască artişti celebri de jazz-blues, nu doar pe scena amenajată în Piaţa Unirii, dar şi la workshopurile de percuţie, chitară sau acustic blues de la Ateneul Popular.  De asemenea, Piaţa Unirii va fi sectorizată astfel încat cel puţin 3000 de spectatori să simtă atmosfera de sărbătoare. Vor fi 720 locuri pe scaune, 2300 locuri în picioare, spaţii pentru bar&food, suveniruri, parcări pentru biciclete şi o zonă pentru promenadă. “Pentru prima dată ne putem lăuda ca fiind primii care am reuşit să aducem la un festival de gen, band-urile în formaţie completă, niciun alt festival organizat în Romania nu a reuşit acest lucru. Chiar ne dorim să facem o comunitate de blues la nivel naţional care să ne ofere acces la muzica de calitate”, spune Cătălin Horodincă. Evenimentul este finanţat de agenţi economici locali şi companii internaţionale, cu sprijiul Primăriei Focşani, Consiliul Judeţean şi Direcţia de Cultură.

Workshop de chitară cu AG Weinberger, în prima zi

 

Festivalul debutează cu un workshop de chitară cu AG Weinberger, ce va avea loc la Ateneul Popular

 

Nightlosers, pe scena festivalului sambătă, de la ora 19,00

 Prima zi a festivalului va începe cu un workshop de chitară cu AG Weinberger, la Ateneul Popular, între orele 11.30 – 13.30,  la care sunt aşteptaţi toţi iubitorii de muzică.

 

Canaf, în recital la Focşani duminică, în ultima zi a festivalului

 

AG Weinberger este muzician, educator, producător, scriitor, realizator radio/tv, licenţiat în Compoziţie de Jazz, masterand în Stil şi Limbaj Compoziţional. Sambătă, workshopul care va deschide ziua va fi susţinut de Berti Barbera, iar duminică, începand cu ora 10.00, tinerii muzicieni focşăneni  sunt invitaţi să cante pe scena din Piaţa Unirii. Pentru alte detalii mai puteţi vizita şi site-ul http://focsanibluesfestival.ro/. Pentru o bună desfăşurare a evenimentului, Primăria municipiului Focşani a anunţat că în cele trei zile de festival  B-dul. Unirii va fi închis traficului rutier pe distanţa cuprinsă între intersecţia cu str. Ştefan cel Mare şi intersecţia cu str. Unirea Principatelor, după următorul program: vineri, 9 septembrie, între orele 17.00 - 24.00; sâmbătă, 10 septembrie, ora 17.00 - duminică, 11 septembrie, ora 24.00. De asemenea, în scopul derulării activităţilor logistice, parcarea din faţa Casei de Cultură a început să fie eliberată, cu sprijinul Poliţiei Locale, încă de joi, 8 septembrie. (Alexandra TĂTARU, Mihaela VLĂDESCU)

 

 

Programul complet al Focsani Blues Festival 2016, editia I

Vineri, 9 septembrie 2016
11:30 – Workshop de chitară cu AG WEINBERGER – Ateneul Popular (ROM)
18:00 – SOUL SERENADE – Scena Piaţa Unirii (ROM)
19:00 – 24 PESOS – Scena Piaţa Unirii (USA)
20:00 – EARL THOMAS & THE ROYAL GUARD – Scena Piaţa Unirii (USA)
21:30 – AG WEINBERGER – Scena Piaţa Unirii (ROM)

Sâmbăta, 10 septembrie 2016

11:30 – Workshop de Percuţie cu BERTI BARBERA – Ateneul Popular (ROM)
16:00 – Sesiune de Blues Acustic cu VALI ‘SIRBLUES’ RACILA şi RAUL KUSAK (ROM)
19:00 – NIGHTLOSERS – Scena Piaţa Unirii (ROM)
20:00 – SHAKURA S’AIDA – Scena Piaţa Unirii (CAN)
21:30 – PHILIPP FANKHAUSER – Scena Piaţa Unirii (SUI)

Duminică, 11 septembrie 2016

10:00 – Tineri Muzicieni Focşăneni – Scena Piaţa Unirii (ROM)
19:00 – CANAF – Scena Piaţa Unirii (ROM)
20:00 – DEITRA FARR & RAPHAEL WRESSNIG’S SOUL GIFT – Scena Piaţa Unirii (USA)
21:30 – HENRIK FREISCHLADER TRIO – Scena Piaţa Unirii (GER)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
miky, acum 824 zile, 18 ore, 40 secunde
Propun ca spectacolele sa aiba loc in parcul Balcescu !!!!!!!!
Dontu, acum 824 zile, 18 ore, 8 minute, 55 secunde
Propun ca spectacolele sa aiba loc in parcul Balcescu !!!!!!!!
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.