VIDEO!!! Primăria Focşani îi calcă pe picioare şi îşi bate joc de copiii de la Festivalul Ritm
Atitudine ruşinoasă şi deloc de apreciat din partea Primăriei Focşani care, printr-un comunicat de presă asumat sec de “Biroul de presă” anunţă că se delimitează de Festivalul de Dans Ritm 2016. Municipalitatea condusă de edilul Cristi Misăilă spune că evenimentul organizat de profesor Diana Tănase “nu are girul autorităţii publice locale”. Din acest motiv, ieri, pe străzile din Focşani nu a mai avut loc parada echipelor de mici dansatori participanţi la Festivalul găzduit de Sala Polivalentă din Focşani. Mai mult, copiii au rămas şi fără pacheţelul cu mancare luni şi marţi. “Menţionăm că toată activitatea realizată de către d-na prof. Diana Tănase în scopul defăşurării acestui Festival nu a avut şi nu are girul autorităţii publice locale, fiind demarată şi realizată înainte de a avea posibilitatea să o supunem aprobării Consiliului Local. Deşi d-na Tănase a colaborat voluntar, în anii precedenţi, cu Primăria Municipiului Focşani în organizarea acestui Festival, în acest an a acţionat singură, fără a avea nicio aprobare sau împuternicire din partea Primăriei. Totodată, d-na Tănase a realizat invitaţii, afişe şi alte materiale de promovare, pe care le-a transmis şi către mass-media locală, utilizând sigla Municipiului Focşani fără a avea acest drept, deşi i s-a specificat în nenumărate rânduri să nu demareze nicio activitate înainte de a avea aprobarea Consiliului Local”, se arată într-o informare de presă a Primăriei.
„Nu ne asumăm asigurarea cazării şi meselor în condiţii improprii”
Mai mult, reprezentanţii municipalităţii clamează că susţin toate activităţile în care sunt implicaţi copii, însă „numai în condiţiile legii şi cu o pregătire corespunzătoare”, după cum menţionează comunicatul. Luni însă, cei 130 de mici dansatori veniţi la Focşani din Timişoara, Alba Iulia, Vaslui, Botoşani, Neamţ, Călăraşi, Giugiu, Olt (Slatina), Iaşi (Hârlău), Ialomiţa, Botoşani, Galaţi sau Bacău au rămas fără cină pentru că municipalitatea nu a fost pregătită. “Având în vedere numărul mare de participanţi la acest gen de activităţi, nu putem să ne asumăm o organizare deficitară sau asigurarea cazării şi a meselor în condiţii improprii. Ca urmare, Primăria Municipiului Focşani îşi declină orice responsabilitate în organizarea şi desfăşurarea acestor activităţi şi regretă inconvenientele create”, şi-au luat mana de pe eveniment cei de la Primăria Focşani. Municipalitatea a refuzat să acorde autorizaţie pentru tradiţionala paradă a echipelor din cadrul Festivalului de Dans. Motivaţia administraţiei municipale a fost că nu pot asigura paza, aşa cum prevede legea, din cauza lipsei de personal. Mai mult decât atât, copii au rămas fără cină luni seara şi fără micul dejun marţi dimineaţa întrucât primăria s-a delimitat de această manifestare. Organizatorul, profesor Diana Tănase, a izbucnit în plâns şi a “mulţumit” administraţiei locale pentru ajutor. În ciuda acestor piedici, dansatorii au încantat ieri, la reprezentaţia de la Polivalentă. Ruşine Primăria Focşani! (Iulia CREŢU)
Pe platforma web tv a ZdV puteţi urmări imagini cu micii dansatori prezenţi la Focşani în aceste zile.