Timp Liber

Provincialii lanseaza Noaptea pe covor

Mihai Boicu
7 dec 2006 1024 vizualizări
Miine va avea loc unul dintre cele mai importante momente din existenta formatiei vrincene "Provincialii" si anume lansarea albumului "Noaptea pe covor".

Evenimentul va avea loc la Restaurantul Intim, "acasa" la formatie, dupa cum s-a exprimat claparul trupei, Eugen Radu. Lansarea va incepe cu o conferinta de presa, la ora 15.00, urmata de o sesiune de autografe si de un concert in care formatia va cinta piesele de pe noul album. La lansare va participa si actrita Anemona Niculescu, interpreta personajului principal din serialul "Secretul Mariei", care a aparut alaturi de Ionut Ungureanu in videoclipul primului single extras de pe album, "Noaptea pe covor". "Este primul album serios al trupei, care contine zece piese, si va fi urma unul si mai serios, care va fi lansat anul viitor. Miine va fi singura lansare a albumului, deoarece am tinut sa fie o lansare de suflet, acasa la noi, unde ne simtim cel mai bine", ne-a spus Eugen Radu. Acesta ne-a dezvaluit ca trupa se afla in negocieri cu impresarul Radu Groza, cotat ca unul dintre cei mai buni din Romania, care se ocupa de unii dintre cei mai in voga artisti ai momentului din tara noastra. Provincialii au intrat in lumea buna a muzicii romanesti anul trecut, dupa ce au cistigat marele premiu la festivalul Mamaia.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.