Sau când dezvoltam reţeaua de ziare în Ardeal, după ceva ani, şi l-am rugat să se mute la Sibiu să fie redactor-şef, şi am moşmondit amândoi acolo Monitorul de Sibiu, după care a rămas sibian vreo douăzeci de ani, până în ziua de azi, când s-a întors acasă, la Botoşani? Ce să vă mai spun? Ori de câte îmi vine în minte, nu mă pot stăpâni să nu zâmbesc, pentru că sunt prea plin, mult prea plin, de glumele, întâmplările, snoavele şi povestirile hazlii pe care le-am trăit împreună sau mi le-a tot spus de când ne ştim. Că era mare şodoman, cum zic ardelenii.

Şi ne ştim cam de mult, de pe la începuturile aventuroase ale presei libere, de pe vremea când încă îi mai puneam virgule în texte, şi îi schimbam titlurile, până a renunţat să le mai pună, şi bine a făcut, şi-apoi a început să priceapă cum stă treaba cu ziaristica, şi cu documentarea, şi a devenit tot mai bun, şi tot mai bun, şi şi-a făcut surse cum nu mai avea nimeni, şi printre poliţişti şi printre hoţi, cu stilul lui lipicios şi hâtru, căruia nu-i puteai rezista, că eu nu ştiu om cu care să se fi certat şi certat să rămână, şi-apoi a scris anchete grele, despre oameni puternici, cu care nu prea te luai de piept, şi despre clanuri de bandiţi şi procurori corupţi, şi apoi a şi fost condamnat de statul paralel, care atunci chiar exista, pentru o ştire perfectă, de manual, şi trebuia să plătească miliarde şi să fie decăzut din drepturile părinteşti, de-a vorbit despre el chiar şi ministrul Justiţiei, şi a fost dat la Jurnalul TVR şi la Radio, că aşa şi ajunsese să se recomande când întindea mâna - „infractorul Scutelnicu“, şi era şi leneş şi scria urât, şi fuma jumătate de pachet până smulgea textul din maşina de scris, şi mă scotea din sărite când după şedinţa de dimineaţă îl găseam pe terasa de jos la cafea în loc să fie pe teren, dar şi când ajungea pe teren, afla cam tot ce se putea afla, şi pentru asta era tot timpul iertat şi lăudat, şi uneori mai primea şi prime, dar rar, şi odată a scris despre unul care făcuse mai demult o crimă infiorătoare, şi după puşcărie a venit ăla tocmai de la Baia Mare ca să-i ia gâtul la propriu şi i-a urmărit copilul şi ştia tot despre el, de ne-am cam speriat cu toţii, şi era un tip loial, şi corect, şi m-a infăşurat în prietenia lui de când ne ştim, şi dacă spunea o minciună îl simţeai de la o poştă, că era foarte slab la treaba asta, şi-i plăcea să umble prin munţi, prin păduri şi prin del­tă, şi ne lăudam care are cele mai mişto cuţite de vânătoare, şi îi plăcea să stea la focuri de tabără, unde ne povestea într-un fel al lui istorioare şi poveşti de ne prăpădeam de râs cu toţii, că era cel mai bun povestitor din lume, sau oricum, din pădurea unde eram, şi-am făcut împreună tot felul de prostii, multe prostii, am mers chiar şi la vânătoare de lupi, şi chiar şi în Africa, unde m-au atacat ba­buinii din cauza lui, şi şi-a trăit viaţa cu multă poftă, chiar cu foarte multă poftă, şi a făcut cam ce-a vrut şi cum a vrut, li­ber şi împrăştiind mult bine în jur, şi nu cred că îi pare rău. Nu are cum să-i pară. Nici măcar o secundă. Nici măcar o eternitate.

Autor: Dan Radu

Ovidiu Scutelnicu a decedat la Sibiu, la vârsta de 51 de ani. A fost înmormântat astăzi, la Botoşani. A fost un reporter emblematic al Monitorului de Iaşi (actualul Ziarul de Iaşi), apoi redactor-şef la Monitorul de Sibiu, Obiectiv de Sibiu, Sibianul, Mesagerul de Sibiu.