Sport

Ușeriu, omul ghețurilor

Ziarul de Vrancea
16 mar 2018 570 vizualizări

Alergătorul român a câștigat  pentru a treia oară Maratonul Arctic Ultra 6633, realizând o performanță unică în lume

Tiberiu Ușeriu a câștigat, ieri, Maratonul Arctic Ultra 6633, el atingând ultimul punct de control, Tuktoyaktuk, la scurt timp după ora locală 16.00. Tiberiu Ușeriu câștigă pentru a treia oară consecutiv maratonul canadian, care este considerat cel mai dur din lume. Ceilalți trei români care au luat startul au abandonat în primele două zile. Tibi Ușeriu a parcurs peste 380 de mile în mai puțin de 173 de ore. Ușeriu a îndurat condiții extreme de temperatură, a suferit degerături, umflături ale feței, dar nu a abandonat cursa, în care au mai rămas doar șase concurenți pe traseu. El devine astfel singurul din lume cu trei titluri la activ, după ce a fost primul și la edițiile din 2016 și 2017.

În 2016, Ușeriu a câștigat Maratonul 6633 Arctic Ultra în 173 de ore și 40 de minute și a avut de înfruntat temperaturi chiar și de minus 62 de grade Celsius. La start s-au mai aflat atunci doi români – Vlad Tănase și Andrei Roșu – care au terminat la egalitate pe poziția a treia. La ediția din 2017 a maratonului din Canada, Ușeriu a câștigat cu timpul de 158,25 ore.  Ceilalți trei români care au luat startul la Maratonul Arctic Ultra 6633 – Levente Polgar, prima persoană cu dizabilități din lume care a fost acceptată, Florentina Iofcea și Avram Iancu au abandonat în primele două zile ale cursei. Cu excepția lui Tibi Ușeriu, niciunul din ceilalți români nu a mai participat la Maratonul 6633 Arctic Ultra, care este considerat cel mai dur din lume. Toți cei patru s-au înscris în cursa cea mai grea, cea de plus 350 de mile. În total, în cele nouă ediții anterioare ale Maratonului 6633 Arctic Ultra doar 25 de competitori au încheiat cursa.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.