Sport

O mână de românce cum n-a văzut Parisul

Ziarul de Vrancea
29 sep 2020 901 vizualizări

Debutantă la un turneu de Grand Slam, Irina Bara a învins-o clar pe croata Donna Vekic *s-a calificat și Ana Bogdan astfel că avem cinci compatrioate în turul II la Roland Garros

Irina Bara și Ana Bogdan s-au alăturat Simonei Halep, Irinei Begu și Patriciei Țig în turul II al turneului de la Roland Garros. Cea mai prețioasă victorie a fost obținută de Irina Bara (142 WTA), debutantă pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. Jucătoarea de 25 de ani născută în orașul bihorean Ștei (numit „dr. Petru Groza” pe vremea comunismului), a trimis acasă una dintre favorite, croata Donna Vekic (30 WTA). După un meci întrerupt de ploaie, Irina a câștigat cu 6-3, 6-4 la capătul a 117 minute de joc. Irina Bara a dominat meciul cu Donna ekic, care a condus-o o singură dată, cu 1-0 în debutul setului secund. Vekic a avut un procentaj mai bun la primul serviciu, iar Bara la al doilea, croata a fost superioară la winners, 25-18, dar a avut și mult mai multe erori neforțate, 34-11. În turul al doilea, Bara o va înfrunta pe belgianca Alison van Uytvanck (65 WTA), care a trecut de suedeza Rebecca Peterson cu 2-6, 6-3, 6-1.

Ana Bogdan (93 WTA) a învins-o pe Timea Babos (Ungaria, 107 WTA), scor 6-4, 6-2, și s-a calificat în turul doi la Roland Garros. Bogdan s-a impus după un meci care a durat o oră și 26 de minute.Unguroaica a condus cu 4-2 în primul set dar în rest meciul a fost la discreția româncei care o va întâlni în turul II pe redutabila americancă de origine rusă Sofia Kenin (6 WTA) care a învins-o cu 6-4, 3-6, 6-3 pe rusoaica Ludmila Samsonova (125). Celelalte două românce care au evoluat, ieri, în turul I au fost eliminate: Monica Niculescu (141 WTA), revenită pe tabloul principal la Paris după o pauză de doi ani, a început în forță meciul cu americanca de 26 de ani, Danielle Collins (57) dar a cedat fizic: scor, 6-2, 1-6, 1-6, după o oră și 47 de minute. Sorana Cîrstea (83) a fost depășită total de kazaha Elena Rîbakina (18 WTA), scor 0-6, 3-6 după 65 de minute.

Astăzi, după ora 16:00, în turul II, se vor confrunta Simona Halep și Irina Begu. La dublu, Ana Bogdan, împreună cu suedeza Rebecca Peterson, vor întâlni echipa Marie Bouzkova/ Arantxa Rus (Cehia/Olanda), Andreea Mitu și Patricia Țig vor juca împotriva cuplului Madison Brengle / Iana Sizikova (SUA / Rusia), iar Monica Niculescu, alături de japoneza Misaki Doi, o va înfrunta pe Irina Bara, în echipă cu unguroaica Fanny Stollar. În fine, echipa româno-spaniolă Sorana Cîrstea / Sara Torribes va întîlni cuplul Alison Riske / Ajla Tomljanovic (SUA / Australia)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.