Sport

MOZAIC ȘTIRI SPORTIVE: Talpan a făcut memoriu

Ziarul de Vrancea
5 iun 2018 500 vizualizări

Juristul CSA Steaua, Florin Talpan, a declarat, ieri că a depus un memoriu la Comisia de Disciplină a FRF, în care contestă dreptul de joc al unor fotbaliști de la Academia Rapid, în partida cu gruparea militară.

"Vom promova în Liga a III-a", este convins Talpan. “În mod sigur vom câștiga această contestație, pentru că sunt probe foarte solide și nu vreau să concep alt rezultat. Dacă nu se va ajunge la un rezultat în țară, vom apela la instanțele de afară", a declarat Talpan, la Ploiești, unde a asistat la meciul amical România - Finlanda. Formația Academia Rapid a învins, duminică, pe Arena Națională, cu scorul de 2-0, echipa CSA Steaua, în ultima etapă a play-off-ului Ligii a IV-a, și va juca barajul de promovare în al treilea eșalon. Talpan consideră că mai mulți fotbaliști ai echipei rapidiste, între care Daniel Pancu și Daniel Niculae, nu ar fi avut drept de joc.

Oradea, avantaj în final

Echipa de baschet masculin CSM Oradea a învins ieri pe teren propriu, formația Steaua CSM EximBank București, cu scorul de 86-73 (48-35), în primul meci din cinci programate în finala Ligii Naționale. Cea de-a doua partidă va avea loc tot la Oradea, miercuri, după care finala se mută la București, în 10 și 12 iunie, iar un eventual meci decisiv va avea loc în 15 iunie, din nou la Oradea. Prima echipă care acumulează trei victorii va câștiga titlul național. În finala mică, U BT Cluj conduce pe CSU Sibiu cu 1-0, după victoria de duminică, scor 94-89, iar meciul doi va avea loc tot miercuri, la Sibiu, pentru ca un eventual meci decisiv să se desfășoare din nou la Cluj-Napoca.

Ce-au făcut românii, nu pot sârbii

Reprezentativa Serbiei, adversara României în Liga Națiunilor, a fost învinsă, luni, cu scorul de 0-1, de selecționata statului Chile, într-un meci de pregătire pentru Cupa Mondială disputat la Graz (Austria). Unicul gol al meciului a fost marcat de Guillermo Maripan în minutul 88. La Geneva, naționala Marocului a învins Slovacia, scor 2-1. Pentru marocani au marcat Ayoub El Kaabi  (‘64) șu Belhanda (‘74), în timp ce pentru Slovacia a înscris Gregus (‘59). Reprezentativa Italiei a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul amical disputat, luni seară, la Torino, în compania selecționatei Olandei.  Simone Zaza marcat pentru Italia în minutul 67, în timp ce pentru Olanda a punctat Nathan Ake în minutul 88.  Nici Italia și nici Olanda nu sunt calificate pentru Cupa Mondială.

Și Karius, victima lui Ramos?

Portarul echipei Liverpool, Loris Karius, a suferit o comoție cerebrală în timpul finalei Ligii Campionilor, după ce a fost lovit cu cotul la tâmplă de fundașul formației Real Madrid, Sergio Ramos.  Loris Karius a efectuat mai multe teste medicale la Massachusetts General Hospital din Boston. Medicii au concluzionat că jucătorul a suferit o comoție cerebrală, după ce în minutul 49, la un duel cu Sergio Ramos, spaniolul l-a lovit cu cotul la tâmplă. Portarul s-a plâns la arbitri, însă acesta nu a luat nicio decizie. Apoi el a comis două greșeli la golurile marcate de Benzema și Gareth Bale. "În momentul evaluarăii noastre, principalele simptome reziduale sugerează că a existat o disfuncție spațială vizuală. Este posibil ca acest lucru să afecteze performanța", se arată într-un comunicat al spitalului din Boston. Portarul german s-a întâlnit cu medicul Ross Zafonte, specializat în tratarea jucătorilor din NFL victime ale comoțiilor cerebrale.

Anchetă privind mafia pariurilor în tenis

Autoritățile belgiene au efectuat 21 de percheziții în 12 localități din țară și au reținut 13 persoane, în cadrul unei anchete ce vizează o rețea belgiano-armeană de trucare a meciurilor de tenis pentru pariuri. Persoanele reținute vor compărea în fața judecătorului de instrucție, care va decide dacă acestea vor fi arestate preventiv. Cele 13 persoane sunt acuzate de trucare de meciuri, corupție, spălare de bani și participare la activitățile unei organziații criminale. La cererea justiției belgiene și cu ajutorul Europol, intervenții similare au avut loc în același timp în Germania, Franța, Bulgaria, Slovacia, Olanda și SUA. Organizația criminală destructurată a corupt, începând din 2014 și până în prezent, jucători profesioniști de tenis, care evoluau în circuitele Futures și Challenger, pentru aranjarea unor meciuri.

Când se fac transferurile în Liga I?

Perioada de transferuri de vară a fost stabilită pentru 11 iunie - 2 septembrie 2019, iar perioada de iarnă în 21 ianuarie - 17 februarie 2020. Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal a hotărât în unanimitate de voturi perioadele de transferuri pentru sezonul competițional 2019-2020 al Ligii 1 Betano. Pentru sezonului competițional 2018-2019, perioada transferurilor de vară va începe în 12 iunie și se va încheia în 3 septembrie 2018. ”Mercato” de iarnă va fi în intervalul 29 ianuarie - 25 februarie 2019.

Trump n-are ochi pentru vulturi

Echipa Philadelphia Eagles, câștigătoarea Super Bowl, nu va mai fi invitată de Donald Trump la Casa Albă, după ce mai mulți jucători au participat la mișcarea de boicotare a imnului american lansată în 2016 de Colin Kaepernick. "Philadephia Eagles nu vrea să vină cu efectivul complet. Unii jucători nu sunt de acord cu președintele, deoarece acesta insistă să se ridice mândri la intonarea imnului național, cu mâna la inimă. Ei voiau să trimită o delegație mai mică, însă cei 1.000 de fani care prevăd să vină la eveniment merită mai mult. Acești fani sunt în continuare invitați la Casa Albă pentru a participa la un alt timp de ceremonie, în onoarea marii noastre țări", a anunțat Casa Albă. Mai mulți jucători ai echipei au participat la mișcarea de boicotare a imnului american lansată în 2016 de Colin Kaepernick pentru a protesta față de violențele poliției și tensiunile rasiale.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.