Sport

MOZAIC ŞTIRI SPORTIVE: Au plecat olimpicii

Ziarul de Vrancea
2 feb 2018 504 vizualizări

Componenții echipei olimpice a României care va participa la JO de iarnă de la Pyeongchang au plecat spre Coreea de Sud în trei etape. Ieri dimineață, au plecat fetele din echipajele de bob două persoane și skeleton și băieții de la bob două persoane, precum și tehnicienii lor.

Potrivit COSR, sportivii din loturile de biatlon, sanie, schi alpin, schi sărituri, schi fond și ai echipajelor masculine de bob patru persoane și skeleton au ajuns cu bine în Satul Olimpic din Pyeongchang, unde, împreună cu tehnicienii lor, vor locui toți sportivii care concurează în aer liber la sporturile pe zăpadă și gheață. În Satul Olimpic din Gangneung, unde vor locui pe durata Jocurilor sportivii care practică sporturile pe gheață în arene acoperite, s-au instalat Alexandra Ianculescu și Gregg Douglas Planert, antrenorul său. În cele câteva zile rămase până la ceremonia de deschidere a JO, sportivii români vor efectua primele antrenamente.

Barcelona, victorie mică

Formația FC Barcelona a învin pe teren propriu, cu scorul de 1-0, echipa Valencia, în prima manșă a semifinalelor Cupei Spaniei. Golul a fost marcat de Luis Suarez, în minutul 67. Partida retur va ava loc la 8 februarie, la Valencia. Potrivit fcbarcelona.com, echipa catalană este neînvinsă acasă în Cupa Spaniei de la semifinalele din 2013 (1-3 cu Real Madrid). De atunci, FC Barcelona a obținut 19 victorii și o remiză. În cealaltă semifinală, Leganes și FC Sevilla au remizat, miercuri, scor 1-1. Returul este programat la 7 februarie, la Sevilla.

Bielsa cere daune de la Lille

Tehnicianul Marcelo Bielsa, demis de la OSC Lille în decembrie, a dat în judecată clubul francez și cere să i se achite 18,6 milioane de euro, informează L’Equipe.  Din cele 18,6 milioane de euro, 13,6 milioane reprezintă salarii și cinci milioane daune. Clubul OSC Lille a anunțat la 15 decembrie rezilierea contractului tehnicianului Marcelo Bielsa, antrenor pe care îl suspendase din data de 22 noiembrie. În acea zi, conducerea clubului Lille a decis suspendarea din funcție a argentinianului Marcelo Bielsa, fără a preciza motivul acestei decizii. Potrivit presei franceze, motivul suspendării lui Bilesa ar fi fost legat de faptul că antrenorul a plecat în Chile fără să anunțe clubul, după a șaptea înfrângere suferită în campionat, scor 0-2, cu Amiens. Bielsa a mers în Chile pentru a fi alături de un prieten foarte bun, Luis Maria Bonini, fost preparator fizic al naționalei chiliene, grav bolnav, care ulterior a decedat.

WADA face anchetă independentă

Vicepreședinta WADA, Linda Hofstad Helleland, a declarat că va cere o anchetă independentă cu privire la funcționarea comunității antidoping, în contextul anulării de către TAS a sancțiunilor care vizau 28 de sportivi ruși. “Concluziile anchetei ne vor permite să ne asigurăm că drepturile sportivilor curați sunt protejate”, a precizat Hofstad Helleland pentru AFP. Ea a menținat că fără transparență și integritate instanțele responsabile cu controlul și cu lupta antidoping riscă să își piardă credibilitatea, iar guvernele care le finanțează vor ajunge să se întrebe cum sunt cheltuite fondurile. Comitetul Internațional Olimpic (CIO) a sancționat, în 2017, 43 de sportivi ruși, dictând interdicții pe viață de participare la JO și privându-i de medaliile obținute în 2014, la Soci. Deciziile au fost luate considerându-se că sportivii respectivi au beneficiat de sistemul de dopaj instituționalizat din Rusia, în perioada 2011-2015.

Chapron n-a rămas nepedepsit

Comisia de Disciplină a Ligii Franceze de Fotbal (LFP) a decis, suspendarea arbitrului Tony Chapron, care i-a arătat cartonașul roșu fundașului Diego Carlos, după ce s-a ciocnit și apoi l-a lovit pe jucătorul formației FC Nantes, la meciul din 14 ianuarie cu Paris Saint-Germain. Chapron a primit o sancțiune pe șase luni, dintre care trei luni sunt cu suspendare. Arbitrul Tony Chapron i-a arătat cartonașul roșu fundașului Diego Carlos, după ce s-a ciocnit și apoi l-a lovit pe jucătorul formației FC Nantes, în timpul partidei cu PSG din Ligue 1. Incidentul a avut loc în minutul 90 al meciului de la Nantes și în urma lui numai arbitrul a căzut. De la pământ, centralul l-a lovit intenționat pe jucător. cu piciorul, apoi s-a ridicat și i-a arătat al doilea cartonaș galben, eliminându-l. Reluările TV au arătat că fundașul s-a ciocnit involuntar de arbitru, cei doi urmărind un contraatac al oaspeților.

Nord-coreeni paralimpici la Pyeongchang

Comitetul Internațional Paralimpic(IPC) a anunțat, ieri, că a invitat Coreea de Nord să participe la Jocurile Paralimpice de la Pyeongchang, oferind două locuri pentru concursul de schi. În cazul în care Coreea de Nord va accepta, sportivii din această țară vor defila alături de cei din Coreea de Sud, sub un steag al unificării. Cei doi sportivi invitați sunt Kim Jonghyon  și Ma Yuchol. Jocurile Paralimpice de la Pyeongchang vor avea loc în perioada 9-18 martie. La competiție vor participa aproximativ 650 de sportivi din 45 de țări.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.