Sport

MOZAIC ŞTIRI SPORTIVE: Încă un român în fotbalul danez

Ziarul de Vrancea
11 iul 2017 444 vizualizări

Mijlocașul echipei Wolverhampton Wanderers, Nicolae Cârnat, a fost împrumutat pentru un sezon la formația Esbjerg, a anunțat, ieri, site-ul oficial al grupării din liga a doua daneză

.  "Am vrut să-l transferăm definitiv pe Carnat, dar Wolverhampton nu a fost de acord decât cu împrumutul lui", a declarat Ted van Leeuwen, directorul sportiv al clubului Esbjerg. Cârnat, care a evoluat la echipele de juniori ale clubului Wolverhampton Wanderers, va fi al doilea român la Esbjerg, după atacantul Adrian Petre transferat în urmă cu zece zile de la UTA pentru 500.000 de euro. Nicolae Cârnat, în vârstă de 19 ani, a jucat în România la Unirea Alba Iulia și la Academia Gheorghe Hagi.

Succes la Contrexeville

Jucătoarea de tenis Irina Bara, locul 211 WTA, s-a calificat, marți, în turul doi al turneului ITF de la Contrexeville (Franța), dotat cu premii în valoare totală de 100.000 de dolari. Bara a învins-o, în runda inaugurală, cu scorul de 6-4, 6-0, după o oră și 31 de minute, pe Elița Kostova (Bulgaria), poziția 151 în ierarhia mondială.  În turul doi, Irina Maria Bara o va întâlni pe taiwaneza Hsieh Su Wei (113), care a învins-o cu 6-0, 7-6 pe chilianca Daniela Seguel (190 WTA). În acest concurs, mai participă și Alexandra Dulgheru, care o va întâlni astăzi pe rusoaica Anhelina Kalinina.

Clujenii și-au aflat adversarii

Echipa masculină de baschet U Banca Transilvania Cluj va întâlni, în turul doi preliminar al Basketball Champions League, învingătoarea partidei  din turul 1, dintre Bosna Sarajevo (Bosnia) și MHP Riesen Ludwigsburg (Germania). Dacă se va califica mai departe, campioana României va juca în turul trei, pentru calificarea directă în grupele competiției, cu formația belgiană Basic-FIT Bruxelles. U BT Cluj își va afla adversara din turul doi după disputarea partidelor tur-retur între 19-21 septembrie. Clujenii vor juca partidele din turul doi  la 24-26 septembrie, iar turul trei programează meciurile între 29 septembrie și 2 octombrie. Opt echipe câștigătoare din turul trei se vor alătura celor 24 de formații calificate direct în faza grupelor, meciurile urmândă să înceapă în 10 octombie. UBT Cluj este singura reprezentantă a României în BCL, alte trei formații: Steaua, CSM Oradea și CSU Sibiu urmând să joace în FIFA Europe Cup.

Bratu, selecționer la juniori

Tehnicianul Florin Bratu a fost numit în funcția de selecționer al echipei naționale Under-18 a României, a anunțat, ieri, site-ul oficial al Federației Române de Fotbal.  "Este o mare provocare a începutului de carieră după ce am avut un start foarte bun cu fosta mea echipă de club, acolo unde am obținut titlul și Supercupa României cu Dinamo U19. Când a apărut această propunere, nu puteam refuza, deoarece în cadrul Federației Române de Fotbal mă pot dezvolta din punct de vedere profesional alături de oameni pe care-i cunosc foarte bine. Obiectivul nostru este acela de a încerca să aducem în prim-plan cât mai mulți tineri de valoare și să-i pregătim cât mai bine pentru tot ceea ce înseamnă viitorul lor fotbalistic. Cunosc deja atmosfera, dar și pe unii dintre jucători, deoarece am putut colabora cu ei în calitatea mea de ambasador al echipei naționale U18 înainte de a deveni selecționer", a declarat Bratu pentru frf.ro. Florin Bratu, în vârstă de 37 de ani, a fost în sezonul 2016-2017 antrenor principal la Dinamo București U19, formație alături de care a cucerit titlul de campion al Ligii Elitelor și Supercupa României.

Cassano, de la Samp la Verona

Atacantul Antonio Cassano, care a jucat ultima dată la echipa Sampdoria Genova până la începutul anului, a fost achiziționat de formația Hellas Verona, a anunțat, ieri, site-ul oficial al grupării nou-promovate în Serie A. Cassano, În vârstă de 35 de ani, a efectuat luni vizita medicală și și-a ales tricoul cu numărul 99. Antonio Cassano a jucat în cariera sa la echipele AS Bari, AS Roma, Real Madrid, Sampdoria Genova, AC Milan, Internazionale Milano și FC Parma.

Decizie pentru Paquiao

World Boxing Organization (WBO) a decis, după reanalizarea întâlnirii dintre Jeff Horn și Manny Pacquiao pentru titlul mondial la semimijlocie, disputat la 2 iulie, că decizia arbitrilor-judecătorilor de a-l da câștigător pe australian este una corectă.  "Rezultatul întâlnirii dintre Manny Pacquiao și Jeff Horn a fost controversat, provocând dispute între fani. Din acest motiv, transparența este foarte importantă. Cinci arbitri-judecători anonimi și competenți din diferite țări au fost invitați să urmărească lupta fără sonor. Pentru a determina câștigătorul fiecărei runde, trei dintre cei cinci oficiali au trebuit să fie în acord. Organizația a fost în măsură să stabilească faptul că Pacquiao a câștigat cinci runde, în timp ce Horn a câștigat șapte", se arată într-un comunicat al WBO.

Benzema a scăpat de acuzații

Curtea de Casație de la Paris i-a dat câștig de cauză atacantului Karim Benzema, cercetat în scandalul de șantaj contra lui Mathieu Valbuena. Curtea de Casație a anulat decizie Tribunalului de Apel de la Versailles, care validase în decembrie ancheta privind tentativa de șantaj împortiva lui Mathieu Valbuena, dându-i astfel câștig de cauză lui Karim Benzema.  Potrivit avocatului lui Karim Benzema, Patrice Spinosi, decizia Curții de Casație va duce la anularea procedurii vizându-l pe Benzema. În noiembrie 2015, fostul internațional francez Djibril Cissé și alte trei persoane erau reținuți într-un caz de șantaj care îl viza pe Valbuena. Cissé i-ar fi cerut bani lui Valbuena pentru a nu da publicității o înregistrare video în care conaționalul său apare în momente intime cu prietena sa. Ulterior, Cissé a fost eliberat și exonerat de orice vină. Benzema este acuzat că ar fi fost intermediar între șantajiști și Valbuena. În decembrie trecut, atacantul Realului a fost suspendat din națională de Federația Franceză de Fotbal.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.