Sport

Mihaela rămâne, Irina pleacă

Ziarul de Vrancea
13 mai 2019 579 vizualizări

Una caldă, alta rece,  ieri, în turneul WTA de la Roma *Simona Halep va juca în turul II cu Marketa Vondrousova, cea care a învins-o pe româncă la Indian Wells

Mihaela Buzărnescu s-a calificat în turul secund al turneului de categorie Premier 5 de la Roma, după ce a dispus de fosta câștigătoare de Roland Garros, letona Jelena Ostapenko (27 WTA). În primul set, românca a plecat furtunos, a condus cu 4-0, iar primul game realizat de Ostapenko a fost împotriva serviciului. Jucătoarea baltică a avut nevoie de intervenția medicului, care i-a luat tensiunea. Setul al doilea a fost mai disputat, Ostapenko a realizat break-ul la 4-3, recuperat imediat de Mihaela, care a servit impecabil în game-ul de serviciu următor. La 5-4 și 15-0 pentru Michi, pe serviciul letonei, aceasta a cerut din nou intervenția medicului, suferind, probabil, de amețeli cauzate de o cădere de tensiune. Mihaela Buzărnescu va juca în turul doi cu jucătoarea germană Julia Görges (18 WTA) , care a trecut cu scorul de 6-3, 6-4 de taiwaneza Hsieh Su Wei. Julia conduce cu scorul de 2-0 la întâlnirile directe cu Mihaela. Ajunsă pe tabloul principal grație unor victorii aplaudate în turneul preliminar, Irina Begu a fost eliminată în primul tur de jucătoarea rusă Daria Kasatkina (31 WTA), scor 2-6, 5-7. Irina s-a înclinat după un meci care durat o oră și 35 minute și după ce a ratat trei mingi de set, una la scorul de 5-2, iar celelalte la scorul de 5-3, în setul al doilea.

Pe tabloul principal mai există, bineînțeles, și Simona Halep, în calitate de favorită numărul 3. Simona este calificată direct în turul secund și va avea ocazia să se revanșeze în fața tinerei cehoaice Marketa Vondrousova (44 WTA), după victoria obținută de Marketa în singura întâlnire de până acum, în martie, în optimi la Indian Wells, scor 6-2, 3-6, 6-2. La Roma, Vondrousova a câștigat un meci aprig cu compatrioata ei Barbora Strycova (40 WTA), scor 1-6, 6-4, 7-6, după două ore și 33 de minute de joc.

Cu o zi în urmă, s-a conturat un “război” în familie, la Roma: Serena Williams, care a dispus ușor de suedeza Rebeca Peterson, în primul tur, se va confrunta cu sora mai mare, Venus (50 WTA), care a avut o confruntare mai dificilă cu o adversară puternică, belgianca Elise Mertens (20), pe care a câștigat-o cu scorul de 7-5, 3-6, 7-6. Partida a durat trei ore și două minute, iar Venus, care a condus cu 5-1 în decisiv, a avut nevoie de nouă mingi de meci, pentru a se impune. Totuși, a 31-a întâlnire între surorile Willams (scor 18-12 pentru “mezină”) nu se va mai disputa, fiindcă Serena a abandonat.  “Trebuie să mă retrag din cauza durerilor la genunchiul stâng. Îmi vor lipsi fanii și competiția de la unul dintre turneele mele favorite.Mă voi concentra pe recuperare și abia aștept să ne vedem la Paris și anul viitor la Roma”, a declarat Serena/

Ieri, una dintre favoritele principale, Arîna Sabalenka din Belarus, cap de serie numărul 9, a fost învinsă, de către jucătoarea franceză Alizé Cornet (53), venită din calificări. De asemenea, Caroline Wozniacki (12) a fost nevoită să abandoneze, la scorul de 6-7 în partida cu americanca Danielle Collins (30). Jucătoarea slovacă Viktoria Kuzmova (43 WTA), zdrobită la Madrid în două seturi albe de Simona Halep, a opus o rezistență puternică australiencei Ashleigh Barty (9 WTA) care a câștigat după mari emoții, scor 4-6, 6-3, 6-4 în două ore și opt minute. Duelul dintre franțuzoaicele Kristina Mladenovic și Caroline Garcia a revenit, surprinzător, primei, scor 6-1, 6-2.

Alte rezultate din turneul WTA: Anett Kontaveit (Estonia) – Mona Barthel (Germania) 4-6, 6-4, 6-4; Madison Keys (SUA) – Polona Hercog (Slovenia) 6-4, 7-6; Amanda Anisimova (SUA) – Elisabetta Cocciaretta (Italia) 6-3, 6-3; Viktoria Azarenka (Belarus) - Zhang Shuai (China) 6-2, 6-1; Sofia Kenin (SUA) – Jasmine Paolini (Italia) 6-1, 6-2; Maria Sakkari (Grecia) – Anastasia Pavliucenkova (Rusia) 6-1, 7-5; Carla Suarez (Spania) – Daiana Iastremska (Ucraina) 6-4, 1-6, 6-3; Belinda Bencic (Elveția) – Anastasija Sevastova (Letonia) 2-6, 6-3, 6-2.

În turneul de dublu, perechea Raluca Olaru/ Darija Jurak (România/Croația) a fost învinsă, scor 6-3, 0-6, 5-10, de către surorile Chan Hao Ching și Latisha Chan din Taiwan. În turneul de dublu nu a mai rămas nicio jucătoare română.

În turneul masculin, remarcăm eliminarea unor nume grele, ca Alexander Zverev (aflat într-o eclipsă de formă prelungită), Stanislav Wawrinka sau Grigor Dimitrov. Rezultate: Radu Albot (R.Moldova) – Benoît Paire (Franța) 6-3, 6-2; Taylor Fritz (SUA) – Guido Pella (Argentina) 6-3, 6-4; David Goffin (Belgia) – Stanislas Wawrinka (Elveția) 4-6, 6-0, 6-2; Jérémy Chardy (Franța) –Richard Gasquet (Franța) 6-1, 4-6, 6-3; Diego Schwartzman (Argentina) – Yoshihito Nishioka (Japonia) 6-1, 6-4; Nick Kyrgios (Australia) – Daniil Medvedev (Rusia) 6-3, 3-6, 6-3; Karen Hacianov (Rusia) – Roberto Bautista (Spania) 5-7, 6-4, 6-2; Joao Sousa (Portugalia) – Frances Tiafoe (SUA) 6-3, 6-7, 7-6; Marin Cilic (Croația) – Andrea Basso (Italia) 6-1, 7-5; Matteo Berrettini (Italia) – Alexander Zverev (Germania) 7-5, 7-5; Jan-Lennard Struff (Germania) – Gligor Dimitrov (Bulgaria) 6-4, 6-7, 6-3.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.