Sport

Mai așteptăm o revanșă

Ziarul de Vrancea
13 mai 2019 567 vizualizări

Simona Halep află astăzi cu ce jucătoare de tenis din Cehia va juca în turul II la Roma: Strycova sau Vondrousova * învinse la dublu, Irina Begu și Mihaela Buzărnescu debutează astăzi la simplu

Jucătoarele de tenis Serena Williams (locul 11 mondial, cap de serie nr. 10) și Garbine Muguruza (19 mondial) s-au calificat ieri,  în turul II al turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale de 3.452.538 dolari. Serena  a trecut lejer, în două seturi, 6-4, 6-2, de suedeza Rebecca Peterson (64 WTA), în timp ce iberica a dispus tot în două seturi, 6-3, 6-4, de chinezoaica Zheng Saisai (46 WTA).  Serena Williams este la primul turneu după aproape două luni. Ultimul ei meci a fost tot cu Rebecca Peterson, la Miami, în turul al doilea, când s-a impus cu scorul de 6-3, 1-6, 6-1. După acea întâlnire, fostul lider WTA s-a retras din cauza unei accidentări la genunchi. Ultimul meci al ei pe zgură a fost în urmă cu aproape un an, în optimi, la Roland Garros. La Roma, Serena Williams este pe partea de tablou a Simonei Halep, locul 2 WTA și cap de serie numărul 3, pe care o poate întâlni în sferturi.

O altă chinezoiacă, Qiang Wang (16 WTA, cap de serie nr. 15), a fost și ea eliminată, după 6-1, 5-7, 4-6 cu jucătoarea cehă Katerina Siniakova (44 WTA). Siniakova va fi adversara Irinei Begu (113 WTA) dacă aceasta va trece astăzi de usoaica Daria Kasatkina (21 WTA).  Alte rezultate din primul tur: Dominika Cibulkova (Slovacia) - Aleksandra Sasnovici (Belarus) 6-2, 6-3; Johanna Konta (Marea Britanie) - Alison Riske (SUA) 6-4, 6-1; Iulia Putințeva (Kazahstan) - Lesia Țurenko (Ucraina) 6-4, 6-2; Viktoria Kuzmova (Slovacia) – Sara Errani (Italia) 6-1, 6-0; Ajla Tomljanovic (Australia) – Tamara Zidansek (Slovenia) 7-6, 6-4.

Astăzi, în turneul de simplu, vor debuta Irina Begu și Mihaela Buzărnescu. Dacă Irina o va întâlni pe rusoaica Daria Kasatkina, Mihaela va juca cu letona Jelena Ostapenko (27 WTA). Tot astăzi, Simona Halep, calificată direct în turul II, își va afla adversara, cu prilejul partidei dintre jucătoarele cehe, Barbora Strycova (40 WTA) și Marketa Vondrousova (44 WTA). Cea mai tânără, Marketa are scor pozitiv, 3-0 cu Strycova. Ultimele întâlniri au avut loc anul acesta, la Miami (6-3, 6-2) și în semifinale la Istanbul (6-2, 6-2), Vondrousova pierzând finala contra croatei Petra Martic. Marketa a jucat o singură dată contra Simonei Halep, în acest an la Indian Wells și a câștigat în optimi cu 6-2, 3-6, 6-2. În schimb, Simona are avantaj net în fața Strycovei, 5-1. Ultima întâlnire a avut loc tot în acest an și tot la Indian Wells, scor 6-2, 6-3 iar singura victorie a Strycovei datează din 2010.

La dublu, perechea românească Irina Begu / Mihaela Buzărnescu a fost eliminată în primul tur de către cuplul Anastasia Pavliucenkova/Anastasija Sevastova (Rusia/Letonia), scor 2-6, 4-6. Astăzi, va intra în concurs echipa româno-slovenă Raluca Olaru / Darija Jurak, care le va întâlni pe temutele surori taiwaneze Chan Hao Ching și Latisha Chan. De asemenea perechea româno-olandeză Horia Tecău-Jean - Julien Rojer va debuta în primul tur, ca și în turneul de la Madrid pe care l-a câștigat, pe gemenii americani Bob și Mike Bryan.

* Tenismanul sârb Novak Djokovi  a câștigat pentru a treia oară turneul ATP Masters 1.000 de la Madrid,  după ce l-a învins în finală cu 6-3, 6-4 pe grecul Stefanos Tsitsipas, trecându-și în cont al treilea titlu, după cele din 2011 și 2016. El a declarat că victoria de la Caja Magica îi dă multă încredere înaintea turneelor de la Roma și Roland Garros: “Victoria din acest turneu a fost foarte importantă pentru încrederea mea, deoarece după Openul Australiei nu am mai jucat la cel mai bun nivel, nici la Indian Wells și nici la Monte Carlo. Aveam nevoie de un impuls suplimentar. La Roma și la Roland Garros vreau să joc la cel mai bun nivel al meu. Am nevoie de o rezistență mai mare, fizică și mentală”, a declarat Djokovic, care a ajuns la al 74-lea titlu din carieră. Djokovic a apreciat că jucătorul grec nu s-a mai ridicat la nivelul din semifinale, unde l-a eliminat pe favoritul gazdelor, Rafael Nadal: “Stefanos a făcut o partidă extraordinară contra lui Rafa și de asta nu a mai jucat la fel de bine a doua zi. Am simțit mereu că sunt cu un pas înainte și am dictat punctele. Am câștigat titlul fără să cedez vreun set și mă simt mândru că am câștigat acest trofeu atât de important”.

Jucătorul sârb are ca obiectiv titlul de la Roland Garros, unde s-a impus în 2016, când a întrerupt hegemonia lui Rafa Nadal

Clasamentele tenisului

Top 10 WTA: 1 (1). Naomi Osaka (Japonia) – 6.356 p; 2 (3). Simona Halep (România) – 6.117 p; 3 (4). Angelique Kerber (Germania) – 5.285 p; 4 (7). Kiki Bertens (OIanda) – 5.115 p; 5(2). Petra Kvitova (Cehia) – 5.050 p;; 6(6).Elina Svitolina (Ucraina) – 4.66 p; 7(5). Karolina Pliskova (Cehia) – 4.786 p; 8(8). Sloane Stephens (SUA) – 4.656 p;  9 (9). Ashleigh Barty (Australia) – 4.425 p; 10 (10).Arîna Sabalenka (Belarus) – 3.500 p; Pozițiile celorlalte jucătoare române din Top 200: Mihaela Buzărnescu – 29 (31); Sorana Cîrstea – 93 (93); Irina Begu –113 (96); Ana Bogdan – 131 (127); Monica Niculescu – 142 (143); Irina Bara – 165 (168); Alexandra Dulgheru – 184 (171) ;La dublu: Mihaela Buzărnescu – 28 (30); Irina Begu – 33 (33); Raluca Olaru – 39 (39); Monica Niculescu – 51 (46); Irina Bara – 56 (66); Sorana Cîrstea – 80 (79); Andreea Mitu – 84 (86).

Top 10 ATP: 1 (1). Novak Djokovic (Serbia) – 12.115 p; 2 (2). Rafael Nadal (Spania) – 7.945 p; 3 (3). Roger Federer (Elveția) – 5.770 p; 4 (5). Dominic Thiem (Austria) – 4.845); 5(4). Alexander Zverev (Germania) – 4.745 p; 6 (7). Kei Nishikori (Japonia) – 3.860 p; 7 (9). Stefanos Tsitsipas (Grecia) – 3.790 p; 8(6). Kevin Anderson (Africa de Sud) – 3.755 p; 9(8). Juan Martin del Potro (Argentina) – 3.1455 p; 10 (-). Marin Cilic (Croația) – 3.025 p;  Jucătorii români din top 200: Marius Copil  - 81 (78). La dublu: Horia Tecău – 21 (33).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.