Sport

FRH nu renunță la Ryde

Ziarul de Vrancea
17 dec 2019 1101 vizualizări

Selecționerul suedez are încrederea președintelui federal, Alexandru Dedu

România s-a situat pe locul 12 la Campionatul Mondial de handbal feminin din Japonia, iar fetele noastre vor juca în luna martie a anului viitor la turneul preolimpic (se vor duela cu Norvegia, Muntenegru și Coreea de Nord). Alexandru Dedu (președintele Federației Române de Handbal) a precizat că nu se gândește la schimbarea selecționerului Tomas Ryde. „Și după ce a luat bronzul la CM s-a cerut capul lui Ryde. Anul trecut s-a cerut capul lui Ambros. Haideți să și facem ceva, nu doar să cerem demisii și cred că v-am răspuns la întrebare. Dar, în luna ianuarie o să facem o Comisie Tehnică în care analizăm ce s-a întâmplat. În acest moment, Tomas Ryde este selecționerul echipei naționale și nu am de ce să mă gândesc că va fi schimbat. După ce se va întruni acea Comisie Tehnică, vom vedea ce decizii se vor lua”- Alexandru Dedu. Despre rezultatele fetelor la CM din Japonia, șeful FRH a menționat: „În grupă cred că au fost rezultate previzibile, inclusiv înfrângerea grea cu Spania fiindcă a fost primul meci. Șocul resimțit de echipă s-a trimis în teren și de acolo a fost diferența mare de scor. Oricum, Spania a demonstrat că este una dintre cele mai puternice echipe de la acest turneu final. Apoi, vorbind de meciurile din grupa preliminară cu echipele europene, au fost două partide în care echipa României a atins potențialul maxim în momentul respectiv: Muntenegru și Ungaria. S-a văzut lipsa de experiență cu Muntenegru când am irosit un avantaj bun, iar meciul cu Ungaria jucătoarele s-au autodepășit”, a completat președintele Federației Române de Handbal..

Ce a reușit România la CM din Japonia? 16-31 cu Spania, 29-24 cu Senegal, 22-20 cu Kazahstan, 26-27 cu Muntenegru, 28-27 cu Ungaria (faza I), 18-27 cu Rusia, 22-34 cu Suedia, 20-37 cu Japonia (grupa principală). Datorită locului 4 obținut în 2018 la Campionatul European, România va evolua la turneele preolimpice. Turneele preolimpice vor avea loc între 19-22 martie 2020, iar primele două clasate la fiecare din cele trei turnee se vor califica la Jocurile Olimpice din 2020. Componențele celor trei grupe sunt următoarele: Spania, Suedia, Argentina, Senegal (I), Rusia, Serbia, China, Ungaria (II), Norvegia, Muntenegru, România, Coreea de Nord (III).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.