Sport

FOTO | Șahiștii care se pregătesc la CSM Focșani 2007 au concurat la „Ziua Imnului Național”

Anton Soare
6 aug 2023 1434 vizualizări

După ce în luna iunie şahiştii care fac pregătire la C.S.M. Focşani 2007 au sărbătorit ZIUA DRAPELULUI NAŢIONAL printr-un concurs de şah, iată-i în luna iulie sărbătorind un alt simbol naţional fundamental desfăşurând competiţia de şah ZIUA IMNULUI NAŢIONAL. Competiţia a cuprins patru turnee pe categorii de vârstă, astfel: Turneul A dedicat şahiştilor nelegitimaţi şi legitimaţi născuţi în perioada 2006 – 2009 precum şi şahişti legitimaţi de orice vârstă mai mică, Turneul B dedicat şahiştilor nelegitimaţi născuţi în perioada 2010 – 2013, Turneul C dedicat şahiştilor nelegitimaţi născuţi în perioada 2014 – 2016, Turneul D dedicat şahiştilor nelegitimaţi născuţi în anul 2017 şi mai mici. Cei patru câştigători ai grupelor de vârstă au primit cupe, ocupanţii locurilor al doilea şi al treilea din fiecare grupă au primit medalii. Toţi participanţii au primit diplome.

S-a jucat şah rapid, sistem Robin (fiecare cu fiecare în turneul vârstei respective) pe parcursul a şase zile.

Pe primele locuri la Turneul A s-au clasat în ordine: Stănescu Mihai–Adrian, Călin Ionel–Dragoş, Călin Costică–Alexandru, Burloiu Rareş–Georgian, toţi patru de la Colegiul Naţional „Unirea“ Focşani, Zlata Alex–Ştefande la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza“ Focşani, care se putea situa mai sus în clasament dacă ar fi putut participa la întreg concursul, el plecând în vacanţă când era pe locul al treilea după Stănescu Mihai–Adrian şi Călin Ionel–Dragoş.Au urmat în clasamentul turneului principal Dobrin Cristian–Gabriel, Niţu Ileana–Veronica, ambii de la Colegiul Naţional „Unirea“ Focşani şi Mălureanu Alexandru de la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza“ Focşani. Pe ceilalţi îi vom nominaliza în ordine alfabetică după prezentarea celor mai buni de la celelalte trei turnee.

Primii clasaţi la Turneului B au fost Mălureanu Andrei de la Şcoala Gimnazială „Anghel Saligny“ Focşani, Bocu David de la Şcoala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu“ Focşani, Moldoveanu Adrian–Bogdan de la Şcoala Gimnazială „Ion Basgan“Focşani şi David Morărescu de la Şcoala Gimnazială Goleşti.

Cei mai buni de la Turneul C au fost Draghiea Eduard–Ştefan de la Şcoala Gimnazială „Anghel Saligny“ Focşani urmat la egalitate de puncte şi remiză între ei de Ailincuţei David–Constantin de la Şcoala Gimnazială „Ion Basgan“ şi Olariu Darius–Andrei de la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare“ Focşani, apoi Oţelea–Antonesi Mihai de la Şcoala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu“ Focşani, Stănescu Rareş–Petru de la Şcoala Gimnazială „Anghel Saligny“ Focşani şi Boicu Mihail–Sebastian de la Şcoala Gimnazială „Ştefan cel Mare“ Focşani.

La Turneul D câştigător a fost Sava Daniel, de la Şcoala Gimnazială „Anghel Saligny“ Focşani, singurul de la toate cele patru turnee care a câştigat toate partidele disputate, urmat de Bocu Mihail, Dragomir Flavia–Andreea, ambii de la Şcoala Gimnazială „Duiliu Zamfirescu“ FocşanişiMovileanu Petru-Raul de la Şcoala Gimnazială „Anghel Saligny“ Focşani. Dacă la Turneul A prezenţa a fost peste aşteptări în comparaţie cu turneele din ultimii ani, la Turneul D prezenţa copiilor mici nu se poate spune că a fost slabă dar a fost sub cea foarte bună din ultimele turnee de mai multe zile din ultima jumătate de an.

Au mai participat la ZIUA IMNULUI NAŢIONAL, de la toate cele patru turnee, în ordine alfabetică: Antofi Maria–Antonia, Apărece Medeea–Maria, Apărece Rareş–Ştefan, Apostu Eduard, Beraru Antonia–Ştefania, Burloiu Rareş–Georgian, Chelariu Andrei–Petru, Chelariu Oana–Elena, Constantin Iris, Dămăceanu Carol–Alexandru, Dămăceanu David–Mihai, Jinga Elena, Mustăţea Eduard–Ştefan (care se putea şi el clasa mai bine, dar fiind plecat din localitate, a putut participa doar în ultima parte a turneului acumulând mai puţine puncte decât i-ar fi permis valoarea), Neagu Miruna–Elena, NichitoiuIanis, Nistoroiu Sofia, Onică Narcis–Georgian, Pintilie Vladimir, Popescu Georgia–Meira, Popescu Giulia–Medeea, Pavăl Maria, Rusu George, Şerban Eva–Teodora, Toader Robert–Mihai, Tudor David, Ungur Cristian–Gabriel şi Ungureanu Darius. A mai participat doar în prima zi Măciucă Sofia, ulterior fiind plecată din localitate, dar rezultatele ei din cauza numărului mic de partide disputate nemaifiind luate în calcul la întocmirea clasamentului.

Organizatorii au putut constata cu satisfacţie că mulţi şahişti nelegitimaţi de vârste diferite au făcut progrese mari, în perioada următoare urmând a intra mai mulţi în Evidenţa Federaţiei Române de Şah.

De remarcat că dintre liceeni, şahiştii de la Colegiul Naţional „Unirea“ Focşani au constituit o majoritate mai accentuată ca oricând (şapte participanţi faţă de doi de la Colegiul Naţional „Alexandru Ioan Cuza“ Focşani şi unul de la Colegiul Tehnic „Edmond Nicolau“ Focşani).

Foarte îmbucurător este că echipa organizatorică şi de arbitraj Strîmbu– Isac –Soare s-a închegat şi se rodează neaşteptat de repede şi bine. Este meritul fostului şef de secţie Mihai Strîmbu, care de câteva săptămâni cu multă răbdare şi migală o iniţiază pe Elena în toate problemele organizatorice specifice şefului de secţie în cadrul C.S.M. Focşani 2007, a celor de relaţie şi comunicare cu Federaţia Română de Şah, Direcţia Judeţeană de Sport Vrancea, Asociaţia Judeţeană de Şah Vrancea, structurile sportive şi instituţiile de învăţământ colaboratoare şi înproblemele de arbitraj. Mihai a rămas acelaşi generos şi altruist, aşa cum a fost de peste două decenii de când a condus cu brio şi va conduce în continuare destinele şahului vrâncean de pe o altă poziţie (la cererea sa). Am afirmatcăva conduce în continuare destinele şahului vrâncean nu în sensul că va ştirbi din atribuţiile Elenei la C.S.M. Focşani 2007 ci în sensul că rămân intacte atribuţiile la C.S. Olimp Şah Focşani, unde este preşedinte, şi la Asociaţia Judeţeană de Şah Vrancea, unde este vicepreşedinte responsabil cu problemele tehnice, şef al comisiei judeţene organizatorice şi şef al comisiei de arbitraj.

La festivitatea de premiere, printre diferitele probleme expuse şi felicitări la adresa participanţilor la acest concurs, s-a arătat că şahista Niţu Ileana–Veronica a luat examenul de Evaluare Naţională cu nota 10 atât la limba română cât şi la matematică, solicitând înscrierea la Colegiul Naţional „Unirea“ Focşani, secţia Ştiinţele Naturii, aceeaşi secţie de la acelaşi colegiu pe care o urmase fratele ei, Niţu Ştefan, şi el şahist, astăzi student la Medicină în Iaşi. S-a mai arătat că printre participanţii la ZIUA IMNULUI NAŢIONAL s-a aflat şi un medaliat cu bronz în deceniul trecut la Campionatele Naţionale ale României la 8 ani, Ungur Cristian–Gabriel, pe atunci preocupat numai de şah, în prezent având mai multe serioase preocupări, în primul rând handbalul. Printre menţionaţi s-au aflat Lemnaru Ştefan,Sava DanielşiAilincuţei David-Constantin, toţi trei cu rezultate excelente la „Worldwide Mental ArithmeticCompetition“ WAMAS din Antalia, Turcia, primul supercampion, după ce anul trecut fusese campion, şi al doilea campion. Rugată de organizatori, mama lui Sava Daniel a mai prezentat câteva date despre acest prestigios concurs. Tot dumneaei a fost cu iniţiativa oferirii unui foarte frumos buchet de flori doamnei Elena–Adelaida Isac (Toma), care de la 1 august a preluat funcţia de şef de secţie la C.S.M. Focşani 2007.

Deoarece înainte de festivitate începuse şi competiţia CENTENARUL MAUSOLEULUI EROILOR, şahistul Stănescu Mihai–Adrian, care este domiciliat în Oraşul Erou Mărăşeşti, a făcut o prezentare a evenimentelor din iulie–august 1917 pe frontul Mărăşti–Mărăşeşti şi a evenimentului de acum 100 de ani când s-a pus piatra de temelie a Mausoleului Eroilor din Mărăşeşti.

Organizatorii evenimentului au fost C.S.M. Focşani 2007, Filiala Vrancea a Asociaţiei Naţionale Cultul Eroilor „Regina Maria“ cu sprijinul Direcţiei Judeţene de Sport Vrancea prin implicarea lui Mihai Strîmbu, Elena–Adelaida Isac (Toma), Anton Soare, Iulian  Başturea, Daniel  Gongu, Lucica  Dulcescu şi a arbitrului internaţional Claudio Fusi, care din respect şi simpatie pentru Mihai Strîmbu a dorit să-i fie alături în aceste delicate momente în care şi-a hotărât viitorul.

Numeroaselor turnee cu tematică patriotică, naţională, eroică, educativă şi culturală desfăşurate în acest an vor urma CENTENARULUI MAUSOLEULUI EROILOR, GENERAL EREMIA GRIGORESCU şi ZIUA LIMBII ROMÂNE

În ultima decadă a lunii august, următorul concurs pe mai multe zile şi mai multe turnee– sperăm de aceeaşi amploare – va fi ZIUA LIMBII ROMÂNE, în aceeaşi formulă organizatorică şi de susţinere. Până atunci, în această săptămână, numai cu şahiştii avansaţi, se va încheia concursul dedicat CENTENARULUI MAUSOLEULUI EROILOR din Mărăşeşti(concurs mai scurt şi doar pe un turneu, fiindcă trecem printr-o perioadă foarte încărcată şi nu era în planul competiţional întocmit la sfârşitul anului trecut), iar duminică 6 august vom desfăşura competiţia de o zi GENERAL EREMIA GRIGORESCU ediţia a III-a, pe care dorim să o desfăşurăm în fiecare an în preajma zilei de 6 august, în memoria măreţelor lupte de la Mărăşeşti din vara anului 1917.Prima ediţie s-a desfăşurat la Liceul Tehnologic „Eremia Grigorescu“ Mărăşeşti având colaboratori conducerea liceului, filialele judeţeană şi orăşenească Cultul Eroilor „Regina Maria“ iar festivitatea de premiere a avut loc la Mausoleul Eroilor din Mărăşeşti.

Anton SOARE


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.