Foto | Alte rezultate remarcabile ale șahistului junior Adelin-Ștefan Dăscălescu de la CSM Focșani
În a doua parte a lunii iunie şi pe parcursul lunii iulie din acest an şahistul vrâncean Adelin–Ştefan Dăscălescu de la C.S.M. Focşani 2007, elevul lui Mihai Strîmbu, în afara succesului deosebit de la Openul de şah clasic MINERVA Târgu Ocna prezentat în presă săptămâna trecută, a mai participat la alte câteva concursuri cu rezultate meritorii dintre care menţionăm: FESTIVALUL INTERNAŢIONAL ”FISCA” 2023, FESTIVALUL DE ŞAH ”PRO LOGOS” GALAŢI şi CUPA CUZA VODĂ HUŞI.
La FESTIVALUL INTERNAŢIONAL ” FISCA” 2023, organizat şi condus de consacratul şi prestigiosul organizator internaţional Mariana Ioniţă, Adelin a ocupat locul al III-lea la categoria de vârstă U14, la doar o jumătate de punct de câştigător, piteşteanul Panaite Mihai-Teodor.
La FESTIVALUL DE ŞAH ”PRO LOGOS” GALAŢI, ediţia a IX-a organizat de ACS Smart Galaţi, cu o remarcablă contribuţie a lui Lucian Gâlea şi desfăşurat la hotelul IBIS STAR şahistul vrâncean a obţinut locul al II-lea la Civ 1550.
La CUPA CUZA VODĂ HUŞI, ediţia a II–a, concurs organizat de Clubul de Şah Gambit Huşi, coordonat de Cornel Marius Ursan, finanţat de UAT Municipiul Huşi şi desfăşurat la Colegiul Naţional „Cuza Vodă“ Huşi, concitadinul nostru a obţinut locul I Civ U 1800.
De reţinut că toate aceste trei concursuri au fost omologate atât la Federaţia Română de Şah cât şi la Federaţia Internaţională de şah.
Îi felicităm din tot sufletul atât pe sârguinciosul junior în care ne punem mari speranţe cât şi pe neobositul său antrenor Mihai Strîmbu, doi oameni cu care ne putem mândri pe deplin justificat.Şi pentru că Adelin acum a luat o binemeritată vacanţă îi urăm distracţie plăcută după care îl aşteptăm să revină cu forţe proaspete.
Anton SOARE