Sport

Două românce pe tablou la Acapulco

Ziarul de Vrancea
24 feb 2019 496 vizualizări

Pe lângă Mihaela Buzărnescu s-a calificat și Irina Bara în turneul mexican * Radu Albot a câștigat turneul de la Delray Beach

Irina Bara s-a calificat, ieri, pe tabloul principal al turneului de categorie WTA International de la Acapulco. Ea a învins-o în ultimul tur al calificărilor pe Tereza Martincova din Cehia, locul 153 WTA și 3-6, 6-2, 7-6, după un meci care a durat două ore și 31 de minute. În runda inaugurală de pe tabloul principal, Bara va evolua cu brazilianca Beatriz Haddad (172 WTA) venită tot din calificări,după ce a învins în ultimul tur pe mexicana Giuliana Olmos (363), scor 6-3, 3-6, 6-3. Pe tabloul principal este acceptată direct Mihaela Buzărnescu (31 WTA), cap de serie numărul 4, care va evolua în primul tur cu australianca Daria Gavrilova (47).

* Proaspăt revenită în Top 100, Sorana Cîrstea a promovat pe lista capilor de serie pentru turneul Challenger 125K de la Indian Wells, ca urmare a retragerii thailandezei Luksika Kumkhum (83 WTA). Aceasta a renunțat din cauza unei accidentări la umăr, iar organizatorii au luat decizia de a o promova pe româncă, pe ultima poziție printre cei 16 capi de serie. Astfel, Sorana Cîrstea va debuta în turul doi, beneficiind de un prim tur liber. Conform tragerii la sorți inițiale, sportiva noastră ar fi trebuit să o înfrunte în primul tur pe americanca Kristie Ahn (26 ani, 196 WTA). Duelul celor două ar putea avea loc în turul doi, dacă Ahn va trece de conaționala Whitney Osuigwe, o tânără jucătoare de doar 16 ani, aflată pe locul 215 WTA. În timp ce Sorana Cîrstea vine după un sfert de finală jucat în turneul WTA de la Budapesta, Ahn a disputat în weekend finala turneului ITFde la Santa Fe. Dacă favoritele nu se încurcă, Sorana ar urma să o întâlnească în optimi pe Kristyna Pliskova, apoi în sferturi pe principala favorită, Wang Qiang

Indian Wells programează în această săptămână al doilea turneu din circuitul WTA 125K pe 2019, deschizând totodată “Oracle Challenger Series”. Sezonul 2019 programează opt astfel de turnee. Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu a triumfat în primul turneu 125K al anului, la Newport. Sorana Cîrstea ar urma apoi să joace în calificările turneului Premier Mandatory de la Indian Wells. Turneul din această săptămână va ajuta două sportive din Statele Unite să avanseze pe tabloul principal al turneului Premier Mandatory.

*  Radu Albot (82 ATP) a devenit primul tenismen din Republica Moldova care câștigă un titlu ATP, după ce s-a impus la turneul de 250 de puncte de la Delray Beach. În vârstă de 29 de ani, Albot l-a învins pe britanicul Daniel Evans (148 ATP), venit din calificări, scor 3-6, 6-3, 7-6. Anterior, Albot a jucat două semifinale în carieră, la Metz, în septembrie trecut, și la Montpellier, luna aceasta.

* Jucătorul sârb Laslo Djere a câștigat, turneul de la Rio de Janeiro, reușind să obțină primul titlu ATP din carieră. Djere a trecut în finală de canadianul Felix Auger-Aliassime, scor 6-3, 7-5, după două ore de joc. În clasamentul ATP de luni, Djere va urca de pe locul 90 pe locul 37, iar adversarul lui din finală va ajunge de pe 104 pe 59.

* Rezultate din primul tur al turneului ATP de la Dubai: Fernando Verdasco (Spania) – Thomas Fabbiano (Italia) 3-6, 6-3, 6-2; Marton Fucsovics (Ungaria) – Damir Dzumhur (Bosnia) 6-1, 7-6; Jan-Lennard Struff (Germania) – Milos Raonic (Canada) 6-4, 5-7, 6-4; Nikoloz Basilașvili (Georgia) – Karen Hacianov (Rusia) 6-4, 6-1; Roger Federer (Elveția) – Philipp Kohlschreiber (Germania) 6-4, 3-6, 6-1.

Clasamentele tenisului

Top 10 WTA: 1 (1). Naomi Osaka (Japonia) – 6.871 p; 2 (2). Simona Halep (România) – 5.727 p; 3 (4). Petra Kvitova (Cehia) – 5.605 p; 4 (3). Sloane Stephens (SUA) – 5.307 p; 5 (5). Karolina Pliskova (Cehia) – 5.145 p; 6 (6). Elina Svitolina (Ucraina) – 4.900 p; 7(8). Kiki Bertens (Olanda) – 4.885 p; 8 (7). Angelique Kerber (Germania) – 4.880 p; 9(9).Arîna Sabalenka (Belarus) – 3.565 p; 10 (10). Serena Williams (SUA) – 3.406 p; Pozțiile celorlalte jucătoare române din Top 200: Mihaela Buzărnescu – 31 (29); Irina Begu – 67 (72); Sorana Cîrstea – 98 (108); Ana Bogdan – 107 (104); Monica Niculescu – 130 (136); Alexandra Dulgheru – 163 (163); Irina Bara – 177 (174);La dublu: Mihaela Buzărnescu – 27 (27); Irina Begu – 32 (35); Raluca Olaru – 40 (40); Monica Niculescu – 47 (47); Irina Bara – 64 (61). 

Top 10 ATP: 1 (1). Novak Djokovic (Serbia) – 10.955 p; 2 (2). Rafael Nadal (Spania) – 8.320 p; 3 (3). Alexander Zverev (Germania) – 6.475 p; 4(4). Juan Martin del Potro (Argentina) – 5.085 p; 5 (5). Kevin Anderson (Africa de Sud) – 4.595 p; 6 (6). Kei Nishikori (Japonia) – 4.190; 7(7). Roger Federer (Elveția) – 4.100 p;  8(8). Dominic Thiem (Austria) – 3.800 p; 9 (9). John Isner (SUA) – 3.270 p; 10 (10). Marin Cilic (Croația) – 3.095 p; Jucătorii români din top 200: Marius Copil 74 (70). La dublu: Horia Tecău – 30(29).

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.