Sport

Domnul Semenya se luptă la CEDO

Ziarul de Vrancea
16 nov 2020 1132 vizualizări

Atleta sud-africană cu nivel ridicat de testosteron dorește să revină pe pistă

Sud-africana Caster Semenya, dublă campioană olimpică la 800 m, care a pierdut apelul depus la Tribunalul suprem federal din Elveția împotriva regulii ce stabilește nivelul de testosteron pentru atlete, a înaintat cazul la Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), au confirmat marți avocații săi. Anul trecut, Semenya a pierdut un apel la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS) împotriva regulii date de World Athletics, federația internațională de atletism, conform căreia femeile cu un nivel ridicat de testosteron trebuie să îl reducă prin medicamentație sau intervenții chirurgicale dacă doresc să concureze pe distanțe de la 400 m la o milă sau să aleagă alte distanțe.  După ce a pierdut apelul la TAS, Semenya l-a pierdut și pe cel depus la Tribunalul suprem federal din Elveția, iar acum a decis să se adreseze CEDO.Greg Nott, unul din avocații lui Semenya, nu a precizat un termen pentru apelul care va fi depus de sportivă la CEDO. „Sperăm în continuare că World Athletics își va da seama de greșeala pe care a făcut-o și va anula regulile prohibitive ce restricționează participarea doamnei Semenya la competiții”, a declarat Nott.

World Athletics a indicat de mai multe ori că regulile vizează crearea unor condiții echitabile pentru toate atletele. Federația sud-africană de atletism a insistat că Semenya continuă să facă parte din echipa pentru Jocurile Olimpice de anul viitor de la Tokyo, însă deocamdată nu este clar pe ce distanță ar urma ea să alerge. Semenya concurează de un timp și în proba de 200 m, care nu este vizată de această regulă a World Athletics. Caster Semenya deține două titluri olimpice și trei mondiale, toate la 800 m.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.