Sport

O nouă campioană mondială din Vrancea: Mădălina Constantin, studentă la Medicină, fiica primarului din Chiojdeni

Ziarul de Vrancea
4 oct 2022 8188 vizualizări

Vrancea are o nouă campioană mondială. Ea se numește Mădălina Constantin, este originară din Chiojdeni și studentă la Medicină la Târgu Mureș.

Mădălina a cucerit recent titlul de campioană mondială la categoria Kumite în echipa de senioare la Campionatul Mondial de Karate Shotokan WSF, organizat în perioada 9 – 11 septembrie 2022, la Enteria Aréna, în Pardubice, Cehia.

Vrânceanca Mădălina Constantin este actualmente legitimată ca sportivă karateka la Clubul Sportiv Universitar Târgu Mureș, iar la Campionatul Mondial de Karate a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului, făcând parte din echipa României, alături de Andreea Bîlă de la CS Chimia Râmnicu Vâlcea și gemenele Livia și Andreea Cotoban, legitimate la CS Farul Constanța. 

Mădălina Constantin este fiica primarului Grigore Constantin din Chiojdeni și mai are încă două surori, și ele studente la Medicină. Ziarul de Vrancea a stat de vorbă cu cea mai recentă campioană mondială a Vrancei. 

Mădălina Constantin a absolvit cursurile Școlii Generale din Chiojdeni și apoi pe cele ale Colegiul Național „Al. I. Cuza" Focșani, iar acum este studentă în anul VI la Medicină Generală în cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. A câștigat medalia de aur la Campionatul Mondial de Karate Shotokan WSF la proba de Kumite echipe senioare, care a avut loc în Cehia în perioada 9-11 Septembrie 2022.

Anul acesta sportiva karateka vrânceancă Mădălina Constantin a mai participat și la Jocurile Europene Universitare din Polonia, din perioada 17-30 Iulie și a mai câștigat 2 medalii de argint la Campionatul European de Karate Shotokan WSF la probele de Kata și Kumite echipe senioare care a avut loc în Bulgaria în perioada 20-22 Mai 2022.

 

Foto:Campioana mondială la karate Kumite echipe senioare, originară din Chiojdeni Vrancea, Mădălina Constantin (foto dreapta) alături de antrenorul său Sensei Nicolae Stanciu (foto mijloc) de la Clubul Sportiv Universitar Târgu Mureș și colegul său de club Aris Luca Priță (foto stânga) și el campion mondial la Campionatul Mondial de Karate Shotokan WSF, organizat în perioada 9 – 11 septembrie 2022, la Enteria Aréna, în Pardubice, Cehia.

"Am început să practic karate la Clubul Sportiv <<Foc Viu>> Karate Focșani, îndrumată de Sensei Dănuț Vulcan. Am continuat o scurtă perioadă cu Sensei Daniel Fusaru, după care, în urmă cu 5 ani, când am început facultatea, m-am transferat în Târgu Mureș unde sunt antrenată și în momentul de față de Sensei Nicolae Stanciu. A fost un an încărcat, plin de concursuri, în care am încercat să îmi organizez cât mai eficient timpul pentru a reuși să îmi îmbin viața de studentă la medicină cu viața de sportivă. Nu a fost mereu ușor, dar cu ajutorul antrenorului care mi-a fost aproape și m-a susținut, știind cât de solicitant e să combini sportul cu studiile, al colegilor de la sală, al familiei și prietenilor, cred că am reușit tot ce mi-am propus. În momentul de față, sunt legitimată la Clubul Sportiv Universitar Târgu Mureș." a precizat pentru Ziarul de Vrancea campioana momdială la Karate proba de Kumite echipe senioare, Mădălina Constantin


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.