Câinii din adâncuri
Dinamo București a pierdut pe teren propriu meciul cu Sepsi și riscă retrogradarea *CFR Cluj se îndreaptă cu pași mărunți spre titlu
*Universitatea Craiova – Astra Giurgiu 2-1 (0-0). Koljic ('60, '90^1) / Baicu ('71). Deși nu au niciun obiectiv din cauza pierderii licenței europene, deși au jucat fără starurile Budescu și Alibec, giurgiuvenii erau aproape de a pleca cu un punct din Bănie, golul victoriei fiind înscris în timpul adițional de către Elvir Koljic care și-a regăsit aplombul ofensiv dinainte de accidentare. Pentru Astra a înscris un produs al școlii craiovene, Raul Baicu, trimis la Giurgiu pentru a acumula meciuri.
*FC Botoșani – CFR Cluj 0-2 (0-2). Deac ('3 – penalty, '12), Când ai în primul sfert de oră un penalty și o lovitură liberă, și când executantul se numește Ciprian Deac, orice adversar se simte anesteziat. Iar când pe bancă se mai află un Dan Petrescu, meciul îngheață și victoria e sigură.
Aseară, s-a jucat ultimul meci al etapei a IV-a din play-off: FCSB – Gaz Metan Mediaș. Clasament play-off: 1.CFR – 36 p; 2. Craiova – 29 p; 3. FCSB – 36 p; 4Astra – 25 p; 5. Mediaș - 24 p (1-2); 6. Botoșani – 24 p (2-5).Marți se joacă restanța Universitatea Craiova – FC Botoșani, din etapa a III-a. Etapa viitoare (26-29 iunie): Gaz Metan Mediaș - CFR Cluj (vineri), CFR Cluj – Universitatea Craiova (duminică), Astra Giurgiu- FCSB (luni)..
*FC Voluntari – Poli Iași 1-0 (1-0) Căpățână ('17). FC Voluntari a obținut victoria printr-un penalty acordat cu ușurință de Istvan Kovacs, la un atac imprudent al lui Klimavicius asupra lui Simonovski. Elevii lui Mihai Teja au dominat clar prima parte, în repriza secundă ieșenii au avut câteva ocazii clare.
*Dinamo – Sepsi Sfântu Gheorghe 1-3 (0-1). Moldoveanu ('90^1) . Safranko ('1), Vașvari ('80 – penalty), Ștefan ('86). Un meci presărat cu multe faze dubioase. Oaspeții au deschis fulgerător scorul și în primul sfert de oră au fost aproape de a dubla avantajul, dar treptat dinamoviștii au revenit și au început să atace la disperare. În min. 38, Dinamo primește un penalty și superioritate numerică, fundașul Tincu fiind eliminat direct pentru o intervenție la Fabbrini, după ce italianul comisese un henț. Perovic a ratat și Sepsi a primit în repriza secundă un penalty pe care Vașvari nu l-a irosit. După eurogolul lui Ștefan, Dinamo a marcat golul de onoare, dar covăsnenii au acuzat că Moldoveanu s-a ajutat de mână.
Clasament play-out: 1. Viitorul – 27 p; 2.Sepsi-23 p; 3, Voluntari – 21 p; 4.Hermannstadt – 18 p; 5.Chindia – 17 p (3-3): 6. Clinceni- 17 p (4-6); 7. Dinamo – 17 p (4-6); 8. Poli Iași – 15 p. Astăzi au loc ultimele două partide din etapa a V-a; Academica Clinceni – Chindia Târgoviște (ora 17:00) și FC Viitorul – FC Hermannstadt (20:00).Etapa viitoare (26-28 iunie): FC Hermannstadt – Academica (vineri), Chindia – Poli Iași, Sepsi – Viitorul (sâmbătă), Dinamo – Voluntari (duminică).