Sport

Atenție la Gabriela Ruse!

Ziarul de Vrancea
3 iul 2018 578 vizualizări

La primul său joc  pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, jucătoarea română a ratat șase mingi de meci înainte de a fi învinsă de celebra Agnieszka Radwanska * Sorana Cîrstea, Alexandra Dulgheru, Mihaela Buzărnescu și Simona Halep vor juca în turul al doilea la Wimbledon

Elena-Gabriela Ruse (195 WTA), la prima ei prezență pe tabloul unui turneu major a fost foarte aproape de o mare surpriză la Wimbledon. Ea a cedat, luni seara, în fața experimentatei poloneze Agnieszka Radwanska (30 WTA), cu scorul de 3-6, 6-4, 5-7, două ore și 40 de minute de joc, în cea mai spectaculoasă partidă din prima zi a turneului. Gabriela a făcut meciul carierei ei de până acum, ratând în final șase mingi de meci în fața polonezei cu 20 de trofee cucerite în carieră și fostă numărul 2 mondial. Ea a început timid partida de luni, puțin copleșită de debutul pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam, s-a văzut condusă cu 0-5. Ea a intrat în ritm, și-a urmat planul ei de joc și, atât prin evoluție, cât și prin atitudine i-a cucerit pe spectatori.  După 0-5, Ruse s-a apropiat la 3-5, dar a pierdut primul set, cu 3-6. În cel de-al doilea, a reușit break-ul la 2-1, l-a menținut până la 5-3, când Radwanska a câștigat pe serviciul ei. Dar Ruse a făcut rebreak și a luat setul al doilea, cu 6-4. În decisiv, Radwanska a început cu break, însă românca a egalat imediat. Cele două jucătoare au mers apoi cu seviciul până la 5-4, când meciul a devenit dramatic. șase mingi de break și de meci a ratat Ruse, într-un game  de aproape un sfert de oră, în care a dat totul, dar s-a lovit de defensiva de fier a polonezei. De la 5-5, ea nu a mai avut forța de a se opune succesului adversarei și a cedat următoarele două jocuri și meciul. În faza următoare, Radwanska va evolua cu sportiva cehă Lucie Safarova (66 WTA). Tot luni seară, Mihaela Buzărnescu a devenit a treia româncă ajunsă în turul II la Wimbledon, reușind s-o învingă cu 6-7, 6-1, 6-4 pe jucătoarea Arîna Sabalenka din Belarus, locul 32 WTA, scor 6-7, 6-1, 6-4. În turul doi, Buzărnescu va evolua cu Katie Swan, din Marea Brianie, 204 WTA, beneficiară a unui wild card, care a trecut în prima rundă de Irina Begu.

Ieri, Ana Bogdan (59 WTA), a fost învinsă cu scorul de 1-6, 6-3, 6-8 de spaniola Lara Arruabarrena (88 WTA). Românca a avut ocazia de a câștiga meciul când a servit la 5-4 în decisiv. Însă spaniola a reușit break-ul și s-a impus apoi, după un meci care a durat două ore și șase minute. În faza următoare, Arruabarrena va evolua cu Hsieh Su Wei (48 WTA), care a trecut de Anastasia Pavliucenkova (29 WTA)  cu 6-4, 4-6, 6-3.  A patra jucătoare română calificată în runda a II-a a turneului a fost principala favorită, Simona Halep. Ea a trecut fără mari probleme de japoneza Kurumi Nara (100 WTA), scor 6-2, 6-4 după  79 minute de joc. Ea va juca în turul secund cu o altă asiatică, sportiva chineză Zheng Saisai (126 WTA) care și-a învins o compatrioată mai bine clasată Wang Qiang (70) cu 6-3, 4-6, 6-1 în două ore și cinci minute. Revenită în turneele importante după o pauză mai îndelungată, Monica Niculescu (61 WTA) a fost învinsă clar, 4-6, 1-6 de către japoneza Naomi Osaka (18 WTA), în 68 de minute.

A doua surpriză a serii de luni, după eliminarea lui Sloane Stephens,  a fost realizată de germana Tatjana Maria (57 WTA) care a trecut de favorita nr. 5, Elina Svitolina (Ucraina) după un meci de două ore și nouă minute. Anul trecut, ucraineanca a jucat în optimile de finală. O altă surpriză înregistrată ieri: jucătoarea cehă Petra Kvitova, considerată mare favorită de către “specialiștii” de la casele de pariuri a fost eliminată de către Aliaksandra Sasnovici (Belarus), scor 4-6, 6-4, 0-6.

Tot ieri, în turneul masculin, Marius Copil a fost eliminat de către olandezul Robin Haase (43 WTA), după un meci de trei ore, încheiat cu scorul de 7-6, 7-5, 4-6, 7-6 pentru olandez.

 

Simplu feminin: Katerina Siniakova (Cehia) – Coco Vandeweghe (SUA) 6-7, 6-3, 8-6; Lesia Țurenko (Ucraina) – Timea Babos (Elveția) 7-5, 6-2; Tereza Smitkova (Cehia) – Viktoria Tomova (Bulgaria) 7-6, 6-1; Barbora Strycova (Cehia) – Svetlana Kuznețova (Rusia) 7-6, 7-5, Julia Goerges (Germania) – Monica Puig (Porto Rico) 6-4, 7-6; Ons Jabeur (Tunisia) – Viktoria Golubic (Elveția) 2-6, 6-3, 6-3; Lucie Safarova (Cehia) –Katerîna Bondarenko (Ucraina) 6-4, 6-4; Ashleigh  Barty (Australia) – Stephanie Voegele (Elveția) 7-5, 6-3; Hsieh Su Wei (Taiwan) – Anastasia Pavliucenkova (Rusia) 6-4, 4-6, 6-3; Claire Liu (SUA) – Ana Konjuh (Croația) 6-2, 6-7, 6-3; Johanna Konta (Marea Britanie) – Natalia Vihlianțeva (Rusia) 7-5, 7-6; Dominika Cibulkova (Slovacia) – Alizé Cornet (Franța) 7-6, 6-1; Daria Gavrilova (Australia) – Caroline Dolehide (SUA) 6-2, 6-3; Samantha Stosur (Australia) – Peng Shuai (China) 6-4, 7-5; Garbiñe Muguruza (Spania) – Naomi Broady (Marea Britanie) 6-2, 7-5; Vera Lapko (Belarus) – Christina McHale (SUA)  5-7, 7-5, 7-5; Anett Kontaveit (Estonia) – Denisa Allertova (Cehia) 6-2, 6-2; Angelique Kerber (Germania) – Vera Zvonareva (Rusia) 7-5, 6-3; Alison van Uytvanck (Belgia) – Polona Hercog (Slovenia) 6-2, 6-2; Eugénie Bouchard (Canada) – Gabriella Taylor (Marea Britanie) 6-0, 4-6, 6-3; Taylor Townsend (SUA)  - Pauline Parmentier (Franța) 6-2, 6-4; Sofia Kenin (SUA) – Maria Sakkari (Grecia) 6-4, 1-6, 6-1; Alison Riske (SUA) – Mariana Duque (Columbia) 6-1, 6-1.

 

Simplu masculin: Jack Millman (Australia) –Stefano Travaglia (Italia) 6-7, 6-3, 7-5, 6-2; Stefanos Tsitisipas (Grecia) – Gregoire Barrère (Franța) 6-3, 6-4, 6-7, 7-5; Kevin Anderson (Africa de Sud) – Norbert Gombos (Slovacia) 6-3, 6-4, 6-4; Jared Donaldson (SUA) – Malek Jaziri (Tunisia) 7-6, 6-3, 6-1; Ruben Bemmelmans (Belgia) – Steve Johnson (SUA) 7-5, 6-3, 4-6, 6-7, 8-6; Paolo Lorenzi (Italia) – Laslo Djere (Serbia) 7-6, 6-7, 6-2, 6-4; Adrian Mannarino (Franța) – Christian Garin (Chile) 6-3, 1-6, 7-6, 6-2; Ryan Harrison (SUA) – Roberto Carballes (Spania) 6-1, 6-4, 6-2, Aljaz Bedene (Slovenia) – Cameron Norrie (Marea Britanie) 4-6, 7-6, 7-6, 6-4; Lukas Lacko (Slovacia) – Benjamin Bonzi (Franța) 4-6, 6-3, 7-6, 6-4; Juan-Martin Del Potro (Argentina) – Peter Gojowczyk (Germania) 6-3, 6-4, 6-3; Damir Dzumhur (Bosnia) – Maximilian Marterer (Germania) 6-3, 6-2, 6-4; Ernests Gulbis (Letonia) – Jay Clarke (Marea Britanie) 4-6, 6-3, 7-6, 3-6, 6-4; Kei Nishikori (Japonia) – Christian Harrison (SUA) 6-2, 4-6, 7-6, 6-2; Bernard Tomic (Australia) – Hubert Hurkacz (Polonia) 7-3, 6-2, 7-6; Jiri Vesely (Cehia) – Florian Mayer (Germania) 7-6, 6-4, 4-6, 6-1; Feliciano Lopez (Spania) – Frederico Delbonis (Argentina) 6-3, 6-4, 6-2; Radu Albot (R.Moldova) – Pablo Carreño (Spania) 3-6, 6-0, 6-7, 6-2, 6-1; Kyle Edmund (Marea Britanie) – Austin Bolt (SUA) 6-2, 6-3, 7-5, Bradley Klahn (USA) – Yuichi Sugita (Japonia) 2-6, 7-6, 6-2, 6-2; Diego Schwartzman (Argentina) – Mirza Basic (Bosnia) 6-3, 6-2, 6-1; Alexander Zverev (Germania) – James Duckworth (Australia) 7-5, 6-2, 6-0; Taylor Fritz (SUA) – Lorenzo Sonego (Italia) 3-6, 6-3, 6-2, 6-2; Nick  Kyrgios (SUA) – Denis Istomin (Rusia) 7-6, 7-6, 6-7, 6-3; Stefano Bolelli (Italia) – Pablo  Cuevas (Uruguay) 7-6, 7-6, 6-1; Stéphane Robert (Franța) – Albert Ramos (Spania)  7-5, 6-2, 6-1; Rafael Nadal (Spania) – Dudi Sela (Israel) 6-3, 6-3, 6-2; Fabio Fognini (Italia) – Taro Daniel (Japonia) 3-6, 6-3, 6-3, 6-3; Matthew Ebden (Australia) – David Goffin (Belgia) 6-4, 6-3, 6-4 (!); Markos Baghdatis (Cipru) – Dominic Thiem (Austria) 6-4, 7-5, 2-0 ab; Frances Tiafoe (SUA) – Fernando Verdasco (Spania) 7-6, 7-6, 3-6, 6-3; Karen Hacianov (Rusia) – David Ferrer (Spania) 6-1, 7-6, 3-6, 7-5; Mihail Kukușkin (Kazahstan) – Vasek Pospisil (Canada) 6-4, 3-6, 6-2, 6-3; Pierre Hugues Herbert (Franța) – Mischa Zverev (Germania) 6-4, 6-3, 6-4.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.