Sport

Nici noroc, nici ghinion

Ziarul de Vrancea
9 aug 2013 577 vizualizări
Adversarii echipelor romaneşti în play-off-ul Cupelor Europene sunt Legia Varşovia pentru Steaua, Swansea City pentru Petrolul, SC Braga pentru Pandurii şi Maccabi Haifa pentru Petrolul

Ieri, a avut loc tragerea la sorţi  pentru fazele play-off ale celor două competiţii europene de fotbal. Dintre cei cinci adversari posibili pentru Steaua, în play-off-ul Ligii Campionilor în faţa elevilor lui Reghecampf se va afla Legia Varşovia, practic, cel mai dificil. Celelalte adversare posibile pentru Steaua erau Austria Viena, Ludogoreţ Razgrad, NK Maribor şi Şahter Karagandî.
 În Liga Europa, sorţii nu au fost miloşi cu Petrolul, care va întalni reprezentanta Anglia, Swansea City.  Conform împărţirii pe grupe făcută de UEFA ieri dimineaţă, celelalte variante pentru Petrolul erau Dinamo Kiev, RC Genk, AZ Alkmaar şi Nice.
Adversari puternici, dar accesibili, au celelalte două echipe romaneşti: Pandurii Targu Jiu va întalni formaţia portugheză Sporting Braga, iar Astra Giurgiu se va confrunta cu Maccabi Haifa. Celelalte variante pentru Pandurii erau Apoel Nikosia, Beşiktaş Istanbul, Rapid Viena şi Feyenoord Rotterdam, iar pentru Astra erau Udinese, Tottenham, Partizan Belgrad, Dnipro Dnipropetrovsk şi Estoril.
Meciurile din play-off-ul Ligii Campionilor vor avea loc în zilele de 20/21 - 27/28, Steaua jucand prima partidă pe teren propriu. Dintre echipele care se vor confrunta pe 22 şi 29 august în Liga Europa, Petrolul şi Astra vor juca turul în deplasare, iar Pandurii pe teren propriu.
Celelalte partide ale play-off-ului Ligii Campionilor: Dinamo Zagreb - Austria Viena; Ludogoreţ Razgrad - FC Basel; Şahter Karagandî - Celtic Glasgow; Viktoria Plzen - NK Maribor; Olympique Lyon - Real Sociedad; Schalke 04-Metalist Harkov, Paços Ferreira - Zenit St. Petersburg; PSV Eindhoven - AC Milan; Fenerbahçe Istanbul - Arsenal.
Cele mai interesante partide din play-off-ul Ligii Europa: Kuban Krasnodar - Feyenoord Rotterdam; Slask Wroclaw - FC Sevilla; FC Minsk - Standard Liège; FK Jablonec - Betis Sevilla; NK Rijeka - VfB Stuttgart; FC St.Gallen - Spartak Moscova; Vjovodina Novi Sad - Şeriff Tiraspol; Grasshopper Zürich - Fiorentina; Udinese - Slovan Liberec; Partizan Belgrad - FC Thun

Cine sunt adversarii?

Legia Varşovia (Steaua)
Legia Varşovia s-a înfiinţat în 1916 şi, la fel ca Steaua, a reprezentat în perioada comunistă clubul armatei. A caştigat de nouă ori campionatul intern (fiind şi campioana en-titre) şi de 16 ori Cupa Poloniei (ultima dată, în 2004). Legia a ajuns în play-off după ce a eliminat campioanele Ţării Galilor, The New Saints, (3-1 în deplasare şi 1-0 acasă), şi Norvegiei, Molde FK (1-1 în deplasare şi 0-0 pe teren propriu). Pe plan internaţional cea mai bună performanţă a fost realizată în 1970, cand a ajuns în semifinalele Cupei Campionilor Europeni, fiind eliminată de viitoarea caştigătoare a competiţiei, Feyenoord Rotterdam. În această ediţie, Legia a eliminat campioana Romaniei, UT Arad, cu 8-0 şi 2-1! În Liga Campionilor, formaţia varşoviană a ajuns pană în sferturi, în ediţia 1996. Sezonul trecut, a urcat pană în play-off-ul Europa League: după ce a scos pe Metalurgs Liepaja (Letonia) şi echipa austriacă SW Reid, a pierdut cu 1-1, 1-2 la Rosenborg Trondheim. Legia a jucat în grupele Europa League în 2012, în care s-a confruntat cu Rapid Bucureşti, polonezii caştigand ambele manşe (1-0 la Bucureşti, şi 3-1). Rapidiştii au la activ o eliminare a Legiei, în turul II al Cupei UEFA 1972, scoruri, 4-0, 0-2. În ianuarie 2012, Steaua şi Legia Varşovia au disputat un meci amical în cantonamentul din Antalya, cand campioana Romaniei s-a impus cu scorul de 2-1, prin reuşitele lui Florin Costea şi Leandro Tatu. După disputarea a trei etape din actualul sezon al campionatului Poloniei, Legia se află pe prima poziţie cu trei victorii, 12 goluri marcate şi numai unul primit.
Din lotul echipei fac parte portarul slovac Duşan Kuciak, fost la FC Vaslui, internaţionalul eston Henrik Ojamaa şi cel georgian Vladimir Dvalişvili. Este de remarcat şi atacantul sarb Miroslav Radovic, autor a trei din cele patru goluri împotriva Rapidului cu două ediţii în urmă şi celălalt sarb, mijlocaşul Ivica Vrdoljak, căpitanul echipei. Antrenorul formaţiei este, începand din iunie 2012, Jan Urban, fost internaţional polonez.  În această vară, la Legia au venit Bartosz Zurek (Belchatow), Henrik Ojamaa (Motherwell), Raphael Augusto (împrumutat de la Fluminense). La capitolul plecări, sunt de remarcat cedarea mijlocaşului Janusz Gol la Amkar Perm şi Danijel Ljuboja la RC Lens.

Swansea City (Petrolul)

Club fondat în 1912, echipa din oraşul galez Swansea a jucat în structurile fotbalului englez, întrucat campionatul din Ţara Galilor s-a fondat mult mai tarziu. Swansea a promovat pentru prima oară în prima ligă engleză în 1981, retrogradand după doi ani. În 2011 a revenit în primul eşalon, reuşind să se claseze pe locul XIn primul sezon şi pe IX în cel de-al doilea. Totodată, Swansea a caştigat sezonul trecut primul trofeu important, Cupa Ligii Angliei, după ce a trecut în finală, cu scorul de 5-0, de Bradford, ceea ce i-a adus participarea în Europa League. Trebuie spus că o altă formaţie din localitate, Swansea Town, a participat în Cupa Cupelor, ediţia 1976, şi a ajuns în sferturi ca reprezentantă a Ţării Galilor. De asemenea, FC Swansea a obţinut 10 Cupe ale Ţării Galilor.
Avand un buget important, datorită proprietarului Huw Jenkins, Swansea are o serie de jucători foarte valoroşi care lucrează sub bagheta fostului mare jucător danez, Michael Laudrup. În lot sunt doar patru jucători galezi, printre cei mai cunoscuţi stranieri fiind: olandezii Jonathan de Guzman şi Michel Vorm (portar), spaniolii Chico, Michu, Pablo Hernandez şi sud-coreeanul Ki Sung-yong. În această vară, Swansea i-a transferat pe Meade (Arsenal), Wilfried Bony (Vitesse Arnhem, care reprezintă şi cel mai scump jucător din istoria clubului, 13,8 milioane de euro), Gogic (Olympiakos Pireu), Shelvey (FC Liverpool, 5,9 milioane de euro), Zabret (Domzale), Pozuelo (Betis Sevilla, 500.000 de euro) şi Jordi Amat (Espanol, 2,9 milioane de euro). În total, Swansea a cheltuit în această vară 23,1 milioane de euro pe transferuri. Swansea a fost acceptată direct în play-off-ul Ligii Europa.

Sporting Braga (Pandurii)

Sporting Braga s-a calificat în actualul sezon al Ligii Europa, după ce a terminat campionatul trecut pe poziţia a patra în Portugalia. Braga a fost acceptată direct în play-off-ul competiţiei. Condusă anul trecut de José Peseiro, Braga a jucat anul trecut în Liga Campionilor, în grupă cu CFR Cluj, de care a fost învinsă cu 0-2, 1-3. În prezent, antrenor este Jesualdo Ferreira (67 de ani), iar cei mai cunoscuţi jucători sunt Eduardo (portar), Custodio (mijlocaş), Helder Barbosa, Alan şi Yazalde (atacanţi). În schimb, Braga nu-l mai are în lot pe cunoscutul internaţional Hugo Viana. Pe plan intern, echipa din Braga a realizat cel mai bun rezultat în 2010, cand s-a clasat pe locul II în campionat, iar în Cupă a ajuns de cateva ori în semifinale. Cea mai mare performanţă europeană a clubului a fost finala Ligii Europa jucată în 2011 şi pierdută cu 0-1 în faţa mai titratei FC Porto.

Maccabi Haifa (Astra)

Maccabi este echipa israleliană care are cei mai mulţi suporteri în Israel. A încheiat campionatul trecut pe locul II  şi a ajuns în play-off-ul Ligii Europa după ce a eliminat pe Hazar Lankaran (Azerbaidjan), 2-0 acasă şi 8-0 în deplasare, în turul doi, şi pe Ventspils (Letonia), 0-0 în deplasare şi 3-0 acasă. Înfiinţată în 1912, Maccabi are în vitrină 12 titluri naţionale şi trei Cupe autohtone. Pe plan internaţional, a fost prima echipă israeliană care a ajuns în sferturile unei Cupe Europene (Cupa Cupelor 1999). A jucat de două ori în grupele Ligii Campionilor (2003, 2010). Maccabi Haifa a jucat în urmă cu două sezoane împotriva formaţiei Steaua, în grupele Ligii Europa, pe care a învins-o cu 5-0 în Israel, iar în returul de pe Arena Naţională a cedat cu 2-4, după ce a condus cu 2-0. Antrenorul echipei "alb-verzi" este Arik Benado, în varstă de 39 de ani. În lotul echipei se află jucători precum foştii internaţionali israelieni Nir Davidovich şi Yaniv Katan, actualii componenţi ai naţionalei Tamir Cohen şi Eyal Golasa, precum şi pe atacantul Wyiam Amasha, jucător dorit de Steaua.



î


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.