Sport

Hănescu a dat de Ferrer

Ziarul de Vrancea
1 mai 2013 521 vizualizări
Romanul îl va întalni pe principalul favorit al turneului de la Estoril în sferturile de finală, în timp ce Sorana şi Monica au fost eliminate

Tenismanul Victor Hănescu, locul 54 ATP, s-a calificat, ieri, în sferturi de finală la Openul Portugaliei, turneu dotat cu premii în valoare totală de 467.800 de euro. Hănescu l-a învins, în turul doi, cu scorul de 7-6 (7-2), 6-4, după o oră şi 30 de minute, pe francezul Benoit Paire, cap de serie numărul 6 şi poziţia 32 în ierarhia mondială. În sferturile de finală, Victor Hănescu îl va întalni pe principalul favorit al competiţiei, spaniolul David Ferrer (4 ATP), care a trecut de francezul Edouard Roger-Vasselin, poziţia 73 în clasamentul mondial.
* În schimb, în turneul feminin de 235 mii de dolari, ambele jucătoare romane ajunse în turul II s-au oprit acolo. Sorana Cîrstea a fost învinsă, cu scorul de 1-6, 2-6, după o oră şi cinci minute, de Kaia Kanepi (Estonia), poziţia 40 în ierarhia mondială şi caştigătoarea de anul trecut a Openului Portugaliei. Monica Niculescu a cedat cu 4-6, 4-6 în faţa favoritei nr. 7, rusoaica Elena Vesnina (28 WTA), după o oră şi 28 de minute. În turul II, s-au mai înregistrat rezultatele: Carla Suarez (Spania) - Yanina Wickmeyer (Belgia) 6-4, 6-3; Romina Oprandi (Elveţia) - Peng Shuai (China) 6-1, 6-3; Svetlana Kuzneţova (Rusia) - Galina Voskoboeva (Kazahstan) 6-4, 6-3.





În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.