Sport

Medalie romanească la FOTE

Ziarul de Vrancea
18 feb 2013 595 vizualizări
Patinatorul Emil Imre s-a clasat pe locul II în proba de 500 metri a concursului de short-track * la startul competiţiei de la Braşov, ruşii adună medalii după medalii

Sportivul Emil Imre a adus prima medalie pentru Romania la Festivalul Olimpic al Tineretului European, după ce a caştigat argintul în proba de short-track 500 de metri în concursul care s-a disputat pe patinoarul din Braşov.  Emil Imre are 17 ani şi este cel mai valoros sportiv roman din acest sport la categoria sa de varstă. Imre a fost cronometrat cu timpul de 44,152 secunde, fiind devansat de rusul Denis Airapetian (44,152), în timp ce pe locul III s-a clasat italianul Leonard Palla cu 44,333 s.  ''Dedic această medalie părinţilor. Vreau să mulţumesc federaţiei şi şcolii unde m-am pregătit. Vreau neapărat să particip la Jocurile Olimpice de iarnă de la Soci. Nu voi concura pentru medalie, dar important este să fiu prezent acolo'', a declarat Imre. Patinatorul roman a precizat că are o singură pereche de patine, cu care se pregăteşte şi concurează. Interesant este că în mod simbolic el poartă la gat un lanţ cu un medalion reprezentand o patină.
Octavian Morariu, preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Roman (COSR), l-a felicitat la patinoarul din Poiana Braşov pe primul posesor al unei medalii din delegaţia ţării noastre. ''Am dovedit astăzi că suntem capabili nu numai de o bună organizare şi de ridicarea unei infrastructuri pentru sporturile de iarnă, dar iată că apar şi performanţele delegaţiei ţării noastre. Îl vom sprijini pe Imre să ajungă să concureze şi la Soci, în Rusia, la JO de anul viitor'', a afirmat Morariu. Romania mai avea în palmares doar patru medalii de bronz la ediţiile trecute de iarnă ale FOTE.
Duminică, în proba masculină de short-track 1500 m, Emil Imre s-a clasat pe locul VI, ultimul dintre finalişti. El a trecut toate fazele de pană atunci, dar în finală a căzut la ultimul tur de pistă. Medalia de aur a revenit francezului Tristan Navarro, iar bronzul rusului Daniile Zasozov.
Ieri, în proba de schi fond 10 km liber, titlul a fost decernat rusului Aleksei Cervotkin, urmat de compatriotul său, Evgheni Vahruşev şi de norvegianul Jørgen Ole Bruvold. Cel mai bine clasat schior roman a fost Daniel Pripici (28). O altă reprezentantă a Rusiei, Sofia Prosvirnova, a caştigat două medalii de aur în primele două zile, la short track. Rusoaica a obţinut primul titlu de la ediţia actuală a FOTE, în proba de 1500 m, urmată de colega sa Ana Kalinina şi poloneza Oliwia Gawlicka, pentru ca ieri să caştige şi pe 500 m, după ce le-a învins pe Kathryn Thompson (Marea Britanie) şi Nicole Gomez (Italia).






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.