Sport

Tot acasă e mai bine!

Ziarul de Vrancea
17 iul 2012 647 vizualizări
Victor Hănescu şi-a reparat poziţia în clasamentul ATP la turneele challenger din Vestul ţării

Titlul obţinut la BRD Timişoara Challenger şi finala disputată la BRD Arad Challenger i-au adus tenismenului Victor Hănescu 128 de puncte ATP, ceea ce reprezintă peste 42 la sută din punctele obţinute în primele şase luni ale anului, în cele 19 turnee la care a participat. Hănescu  a avut un an 2012 foarte slab, el ieşind din Top 100 ATP pentru prima dată după patru ani şi jumătate de prezenţă neîntreruptă între primii o sută de tenismeni ai lumii. În primele şase luni, Hănescu a acumulat 299 puncte ATP la cele 19 turnee la care a participat, cele mai multe, 35, primindu-le la competiţiile Masters de la Monte Carlo şi Madrid, unde a acces în turul întai venind din calificări. În luna iulie, Hănescu a participat la primele două dintre cele patru turnee BRD Challenger organizate în acest an în Romania, iar rezultatele sale sportive au fost peste toate evoluţiile lui din 2012. La BRD Arad Challenger, Hănescu s-a calificat în finală, pe care a pierdut-o, cu scorul de 4-6, 4-6, în faţa argentinianului Facundo Bagnis. Săptămana trecută, fostul număr unu roman a caştigat BRD Timişoara Challenger, după ce l-a învins în ultimul act, cu scorul de 6-0, 6-3, pe francezul Guillaume Rufin. Trofeul de la Timişoara i-a adus lui Hănescu 80 de puncte, iar finala de la Arad 48 de puncte, cele mai multe dintre toate competiţiile la care a particpat în acest an. În aceste zile, Victor Hănescu participă la un alt challenger, la Bercuit (Belgia). El a caştigat în primul tur, scor 6-0, 6-3, partida cu italianul Andrea Arnaboldi. El îl va întalni în partida următoare pe britanicul Daniel Smethurst.
Seria de turnee challenger va continua cu competiţiile de la Sibiu (4-12 august) şi Braşov (2-9 septembrie). Turneele, toate pe zgură, sunt dotate fiecare cu premii în valoare totală de 30.000 de euro şi 80 de puncte ATP pentru caştigător.
CAS


Ungur, învins de Lopez


Tenismanul Adrian Ungur, locul 102 ATP, a ratat, ieri, calificarea în turul doi al turneului de la Gstaad (Elveţia), dotat cu premii în valoare totală de 358.425 de euro. Ungur a fost învins, în runda inaugurală, cu scorul de  6-2, 4-6, 6-7, după două ore şi trei minute, de spaniolul Feliciano Lopez, cap de serie numărul 5 şi poziţia 30 în ierarhia mondială.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.