Sport

SMS Sportiv:Medalie de bronz pentru judoka de la Unirea

Dan Chiriac
7 mar 2012 675 vizualizări
Sportiva Andreea Ştefănescu, de la CS Unirea Focşani, a obţinut medalia de bronz la Campionatul naţional de tineret U 23.

Aceasta a luat parte la întrecerile care au avut loc la Turnu Severin, care s-au desfăşurat sîmbăta trecută. După o evoluţie foarte bună, Ştefănescu a urcat pe locul trei la categoria 48 de kilograme. Alţi doi sportivi focşăneni au avut comportării bune. Astfel, Claudiu Parnea a terminat pe locul 5 la 100 de kg. Fostul primar al tinerilor, Alexandru Munteanu de la LPS Focşani, a concurat la categoria 81 de kilograme şi s-a clasat pe poziţia a cincea.  (D. C.)


Antrenorii se instruiesc la Piatra Neamţ


Antrenorii din Vrancea vor participa la un curs de instruire la Piatra Neamţ. Astfel, pe 12 martie 2012, între orele 9-14, va avea loc în sala de socializare din incinta stadionului Ceahlăul, un curs organizat de Şcoala Federală de Antrenori în scopul reînnoirii şi perfecţionării licenţelor A şi B din mai multe judeţe, printre care şi Vrancea. Pentru acest curs sînt convocaţi toţi antrenorii cu licenţa expirată, dar sînt obligaţi a fi prezenţi şi antrenorii a căror licenţă este valabilă, în scopul perfecţionării. Comisia Tehnică a AJF Vrancea roagă toţi antrenorii cu licenţe A şi B din Vrancea să comunice situaţia cardului personal în acest moment. (D. C.)


Flori pentru profesoarele de sport


Profesoarele de educaţie fizică şi sport vor primi azi, din partea Direcţiei pentru Tineret şi Sport Vrancea, flori şi felicitări. Festivitatea va avea loc după prînz, iar directorul Daniel Gongu va oferi felicitările cu ocazia zilei de 8 Martie unui număr de 16 profesoare.  „Printre cele care vor primi un cadou special se va afla şi doamna Vali Chiciorea, profesoara mea de sport de la Şcoala nr.1. Este cea care mi-a îndrumat primii paşi spre sport şi apoi m-a ajutat să fac atletism”, a spus Daniel Gongu. (D. C.

Pereţii de la Polivalentă au fost stricaţi de zăpadă şi gheaţă

Faţada Sălii Polivalente din Focşani a avut de suferit în urma iernii grele care a fost în judeţul Vrancea în luna februarie

Urmările se pot vedea acum şi pe pereţii Sălii Polivalente, dar şi a Direcţiei pentru Sport şi Tineret Vrancea. În urmă cu două zile, o bucată mare de gheaţă s-a desprins de pe acoperişul sălii şi a căzut pe faţada refăcută în urmă cu mai puţin de doi ani. De asemenea, pereţii Direcţiei pentru Sport sînt umezi, după ce zăpada s-a topit. Pagubele se ridică la cîteva mii de lei, potrivit conducerii instituţiei.  „Cel mai important lucru este că nu a plouat în Sala Polivalentă. Acoperişul a rezistat foarte bine”, ne-a spus Daniel Gongu, directorul DTS Vrancea. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.