Sport

Trei puncte mari pentru echipa de futsal: CSM Focşani şi-a asigurat prezenţa în play-off-ul Ligii întîi de futsal

Dan Chiriac
20 feb 2012 1751 vizualizări
KTE Tg. Secuiesc - CSM Focşani 2-4 (1-1), în etapa a 12-a Ligii întîi de futsal

Echipa de futsal CSM Focşani 2007 a obţinut o victorie importantă în partida disputată aseară la Tîrgu Secuiesc. Succesul dă speranţe echipei pregătite de Petrache Gurguiatu şi Orlando Donciu pentru a se clasa la finalul sezonului regulat pe poziţia a patra, cea care asigură disputarea pe teren propriu, în play-off, a două meciuri din trei. Cu această victorie, CSM Focşani şi-a asigurat prezenţa în play-off-ul Ligii întîi, realizînd o nouă performanţă. După ce a jucat o finală, o semifinală şi un sfert de finală în Cupa Romaniei, CSM Focşani a reuşit prin victoria de aseară să se califice pentru a doua oară consecutiv între primele opt echipe din ţară, în Liga întîi. Rămîne de văzut dacă focşănenii vor reuşi un parcurs excelent care să le asigure un meci mai uşor în play-off. În acest moment, focşănenii s-au distanţat decisiv de locul nouă, ocupat de Inter Telliu Braşov şi nu mai au cum să rateze prezenţa în primele opt. Meciul de ieri a fost echilibrat doar în prima repriză. Chivu a deschis scorul, dar gazdele au egalat pînă la pauză. Actul secund a fost la discreţia focşănenilor, care în primele şase minute s-au distanţat la 3-1 după golurile marcate de Toader şi Curteanu. Revenit la echipa de futsal, Covaci a închis tabela la 4-1. CSM Focşani a jucat cu următoarea formaţie: Borş, Olăraşu – Chivu, Curteanu, Covaci, Săraru, Toader, Alecsandrescu, Forcoş, Sava, S. Popa, Ungureanu. “Sînt mulţumit de jocul prestat, mai ales că nu am avut ocazia să jucăm nici un amical în acest an. Băieţii s-au mobilizat exemplar şi au reuşit un meci bun, obţinînd un succes foarte important. Toţi au arătat că pot avea momente foarte bune”, ne-a spus antrenorul Petrache Gurguiatu. Etapa viitoare, CSM Focşani va juca pe teren propriu cu Spicom Sfîntul Gheorghe. Întîlnirea va avea loc marţea viitoare şi va fi transmisă în direct, de la orele 20.00, de postul Digi Sport. O victorie în această întîlnire este necesară pentru ca focşănenii să se poată gîndi la locul patru în clasament. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.