Sport

Doi plecaţi, doi veniţi

Ziarul de Vrancea
18 ian 2012 775 vizualizări
FC Braşov i-a vîndut pe Cristescu şi Voiculeţ, dar i-a adus pe Mauro Alonso şi Udoji * Didi va ajunge la Galaţi din miniretur

Mijlocaşul echipei FC Braşov Marian Cristescu va evolua odată cu reluarea campionatului la Universitatea Cluj, chiar dacă înţelegerea sa cu gruparea condusă de Ioan Neculaie expiră la finalul actualului sezon. Aflat în ultimele şase luni de contract, Cristescu semnase cu Universitatea Cluj pe trei ani dar era obligat să evolueze la FC Braşov pînă la vară. Conducerile celor două cluburi au ajuns la un acord, iar jucătorul în vîrstă de 26 de ani poate îmbrăca tricoul formaţiei clujene încă din această primăvară.
* Un alt jucător care va părăseşte echipa de sub Tîmpa este atacantul Adrian Voiculeţ, care a ajuns la un acord cu oficialii CS Mioveni şi va semna un contract valabil un an şi jumătate cu gruparea argeşeană. Preşedintele Consiliului Director al CS Mioveni, Dumitru Olteanu, a spus că gruparea argeşeană mai este interesată de Mihai Dina şi Bogdan Apostu. "În afară de Voiculeţ, aşteptăm să vedem dacă Dina rămîne în Ungaria. Dacă îl opreşte Honved, atunci vrem să îl luăm pe Apostu", a explicat Olteanu. În vîrstă de 26 de ani, Adrian Voiculeţ va fi al patrulea jucător transferat de CS Mioveni în această iarnă, după Cosmin Năstăsie, Radu Barbu şi Adrian Voicu. în afară de turul petrecut la Braşov, Voiculeţ a mai evoluat în Liga I în sezonul 2008-2009 pentru FC Argeş.
* Echipa din Braşov a perfectat, însă şi două transferuri.  Mijlocaşul brazilian Mauro Alonso a semnat un contract pe două sezoane şi jumătate, iar nigerianul Shikoze Udoji, pe un an şi jumătate. Mijlocaşul brazilian Mauro Alonso (23 de ani) a jucat în Brazilia la formaţiile America, Barretos, Atletico Monte Azul, Ole Brasil şi Americo, iar în 2010 a evoluat la BATE Borîsau. Sezonul trecut mijlocaşul brazilian a evoluat în Lituania, la Ekranas. Mijlocaşul nigerian Shikoze Udoji are 25 de ani şi a evoluat în cariera lui Vihren Sandanski şi ŢSKA Sofia în Bulgaria, Asteras Tripolis în Grecia, iar in turul campionatului a jucat la Astra Ploieşti. Udoji are si cetătenie bulgară şi a fost selecţionat în echipa naţională de tineret a Bulgariei
* Campioana Romaniei Oţelul Galaţi a ajuns la o înţelegere cu gruparea FCM Tîrgu Mureş pentru transferul imediat al fotbalistului brazilian Didi, care semnase deja un contract valabil doi ani, dar care intra în vigoare abia din vară. Oţelul Galaţi a fost de acord să plătească suma de 50.000 de euro pentru a-şi asigura încă din această iarnă serviciile lui Didi.


FRF îl contrează pe Crăciunescu

 


Federaţia Romană de Fotbal susţine, într-un comunicat postat pe site-ul său oficial, că, în conformitate cu statutul FIFA, Comisia Centrală a Arbitrilor are obligaţia de a se supune deciziilor Comitetului Executiv al FRF.Conducerea federaţiei a făcut această precizare pentru a răspunde preşedintelui CCA, Ion Crăciunescu, după ce acesta afirmase că nici măcar Comitetul Executiv al FRF nu are prerogativele de a impune CCA delegarea arbitrilor străini la partidele din Liga I. "Aidoma tuturor Comisiilor şi membrilor afiliaţi, CCA are în egală măsură obligaţia de a se supune acestor decizii şi de a respecta în totalitate Statutul FRF şi, implicit, deciziile Comitetului Executiv al FRF", se menţionează în comunicatul FRF.  Preşedintele CCA, Ion Crăciunescu, declarase, , că decizia Adunării Generale Extraordinare a LPF, de a solicita arbitri străini în cazul în care cei romani vor face multe greşeli în primele cinci etape din acest an, este practic nulă, deoarece nu va accepta aducerea acestora.

  


Mărkuş în locul lui Curelea

  


Atacantul Costin Curelea (Sportul Studenţesc), accidentat, a fost înlocuit cu Adrian Mărkuş (FC Bihor) în lotul echipei naţionale pentru turneul de pregătire din Antalya. Adrian Mărkuş (FC Bihor), fost component al echipei naţionale de juniori (jucători născuţi în anul 1992), fusese convocat iniţial în lotul "under 20", care va efectua, de asemenea, un turneu în Antalya. În Turcia, naţionala de seniori va susţine două meciuri amicale, primul la 27 ianuarie, de la ora 20.00 (sau 20.30), fiind la Belek, contra reprezentativei Turkmenistanului. A doua partidă se va disputa în 31 ianuarie, tot la Belek, împotriva unei echipe de club din străinătate. Plecarea celor două loturi spre Antalya este prevăzută sîmbătă, de la ora 18.30, la bordul unei curse charter, de pe aeroportul Henri Coandă, revenirea fiind programată la 2 februarie, în jurul orei 16.00.
Am urcat un loc
Echipa naţională a Romaniei a urcat o poziţie şi se află pe locul 55, cu 562 de puncte, în clasamentul FIFA-Coca Cola pe luna ianuarie, d at publicităţii, ieri, pe site-ul oficial al forului fotbalistic mondial. Adversarele Romaniei în grupa D a preliminariilor Cupei Mondiale din 2014 ocupă următoarele poziţii: Olanda - locul 2 (1.365 de puncte), Turcia - locul 29 (769 de puncte), Ungaria - locul 37 (665 de puncte), Estonia - locul 52 (573 de puncte), Andorra - locul 206 (fără nici un punct). Pe primele trei locuri se află Spania, Olanda şi Germania.

  


Victorie istorică la Belgrad

  


Echipa de baschet masculin BC Timişoara a învins, în deplasare, formaţia sîrbă OKK Belgrad, scor 84-75 (41-39), în cea de-a şasea etapă a Ligii Balcanice. Liderul Diviziei A masculine a înregistrat o premieră marţi seară, fiind prima echipă romanească ce învinge o adversară din Serbia, într-un meci oficial. Cei mai buni marcatori echipei antrenate de Predrag Badnarevic au fost Jovanovic şi Sirisevic, ambii cu cîte 22 de puncte. BC Timişoara ocupă locul patru în grupa A din Liga Balcanică, cu opt puncte (două victorii şi patru înfrîngeri), lider fiind BC Galil Gilboa (zece puncte), urmată de KK Mornar (zece puncte) şi Rilski Sportist (opt puncte). Bănăţenii vor juca următorul meci pe teren propriu, cu Rilski Sportist, în 24 ianuarie.

  


Pauză la CE de polo

  


Rezultatele complete înregistrate în partidele disputate, marţi, la Campionatul European de polo din Olanda: Macedonia – Grecia 10-6; Ungaria – Olanda 19-6; Italia – Turcia 17-6 (grupa A); Serbia – Germania 13-12; Spania – Romania 12-10; Croaţia – Muntenegru 10-8. Ieri a fost zi de pauză la CE din Olanda, meciurile urmînd a se relua joi.  Clasamentul grupei A:1. Ungaria – 6 p; 2. Macedonia – 6 p; 3. Italia – 3 p; 4. Grecia – 3 p; 5. Olanda – 0 p; 6. Turcia – 0  p; Clasamentul grupei B: 1. Croaţia – 6 p; 2. Serbia – 6 p; 3. Muntenegru – 3 p; 4. Spania – 3 p; 5. Romania – 0 p; 6. Germania – 0 p. Tricolorii vor întîlni, astăzi, echipa Muntenegru, de la ora 21:30.

  


Xamax, fără licenţă


Comisia de Disciplină a Ligii Elveţiene de Fotbal (SFL) a retras cu efect imediat licenţa clubului Neuchatel Xamax pentru că a încălcat regulamentul, se arată într-un comunicat al forului de la Geneva. Clubul poate depune recurs în termen de cinci zile la Comisia de Apel a SFL. Comisia de Disciplină şi-a justificat decizia prin faptul că Neuchatel nu a prezentat documentele financiare cerute de SFL şi prin "bănuielile de contrafacere" a unui certificat din partea Bank of America, care s-a dovedit a fi un fals grosolan. Acest document arăta că noul proprietar al Neuchatel Xamax, rusul Bulat Ciagaev ar dispune de circa 35 de milioane de dolari de la această bancă. Ciagaev a fost inculpat de justiţia elveţiană, în urma prezentării acestui document.


Echipa UEFA 2011


Cinci jucători ai formaţiei FC Barcelona, Daniel Alves, Gerard Piqué, Xavi Hernandez, Andres Iniesta şi Lionel Messi, au fost incluşi în echipa anului 2011, conform voturilor fanilor exprimate pe site-ul uefa.com. Echipa anului 2011 este  umătoarea: Casillas – Alves, Piqué, Thiago Silva, Marcelo – Robben, Xavi, Iniesta, Bale – Messi. Antrenorul acestei echipe a fost desemnat tehnicianul FC Barcelona, Josep Guardiola, iar căpitan a fost ales Xavi. De asemmenea, UEFA a anunţat o "formaţie" neoficială a jucătorilor care s-au aflat de cele mai multe ori în "echipa anului", aceasta fiind următoarea:  Casillas – Alves, Nesta, Terry, Puyol – Cr. Ronaldo, Iniesta, Xavi, Zidane – Henry, Messi, rezerve fiind Buffon, Nedved, Kaká, Gerrard şi Ronaldinho. “Antrenorul” echipei este tehnicianul Realului, José Mourinho.

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.