Benfica - Oţelul 1-0 (1-0), în grupa C a Ligii Campionilor
Oţelul: Grahovac - Rîpă, Benga, Perendija, S.Ilie (’21 – Ljubinkovic) – Antal (’81 – Frunză), Neagu (’70 – Pena), Filip, Giurgiu, Iorga - Paraschiv. Antrenor: Dorinel Munteanu.
Arbitru: Manuel Gräfe (Germania)
Cartonaşe galbene: Cardozo / Ljubinkovic
1-0, min 7: pătrundere pe partea dreaptă a lui Gaitan şi Cardozo înscrie cu latul din 6 metri, nestingherit de nimeni, în colţul părăsit de Grahovac.
În “meciul de adio şi n-am cuvinte” al Oţelului în Liga Campionilor, multă vreme s-au simţit similitudini cu partida tur. Ca şi atunci, Benfica a controlat jocul, fără a forţa, iar Oţelul se arăta anesteziată de pasele lusitanilor. Diferenţa a fost că golul a venit mai devreme şi a fost un gol de Cupa Liceelor, în care apărarea gălăţeană, întărită cu Benga (în locul lui Costin, accidentat în ultimul moment) şi apoi Ljubinkovic (în locul lui Ilie, accidentat şi el) era adormită. Spre finalul reprizei, Oţelul a realizat brusc că n-are ce pierde, ratînd o ocazie monumentală: Paraschiv s-a trezit singur cu portarul Artur, a tras în el, a reluat Giurgiu dar Artur a agăţat mingea. A mai fost un şut-surpriză al lui Antal, care l-a pus pe jar pe portarul lusitan.
Repriza a doua? Tiki Taka de Lisabona, cîteva accelerări, soldate cu ratări imense (Cardozo, Garcia, Nolito de două ori) şi palide încercări ale gălăţenilor pentru care două pase consecutive pare a fi o ecuaţie cu “n-şpe” necunoscute. Aventură încheiată pentru Oţelul Galaţi, o campioană care ilustrează, într-adevăr, valoarea fotbalului romanesc. Dar parcă-parcă Vasluiul ar fi reuşit ceva mai mult.