Sport

“Golul mi-a lipsit ceva timp”

Ziarul de Vrancea
29 nov 2011 594 vizualizări
A declarat Adrian Mutu în presa italiană, după victoria pe care a semnat-o pentru Cesena în meciul cu Genoa

Atacantul echipei AC Cesena, Adrian Mutu, a declarat, ieri, într-un interviu acordat cotidianului Corriere dello Sport, că dacă ar fi făcut alte alegeri în carieră era posibil să cîştige Balonul de Aur. "Majoritatea oamenilor mi-au spus că ar fi trebuit să fac alte alegeri în carieră, dar mulţi vorbesc doar ca să se afle în treabă. Nu mă mai gîndesc la ce a fost, trăiesc în prezent şi vreau să văd doar în viitor. Poate dacă făceam alte alegeri în carieră aş fi avut posibilitatea să cîştig Balonul de Aur, dar prefer să nu mă mai gîndesc", a spsu Mutu. Întrebat dacă nu îi pare rău că nu s-a transferat la AS Roma, deşi a fost curtat timp de trei ani de gruparea din capitala Italiei, Mutu a răspuns: "M-am gîndit să merg la Roma, m-am gîndit foarte mult şi chiar aş fi vrut. Mereu am simpatizat cu AS Roma, pentru tot ce înseamnă această echipă şi suporterii ei. Apoi am jucat la un nivel înalt cu Fiorentina. În final cred că am făcut alegerea potrivită. Am vorbit de multe ori cu Totti. Ne înţelegem bine, ne respectăm reciproc, îmi place ca fotbalist şi este simpatic. De multe ori mi-a spus la telefon să merg la Roma şi mi-ar fi plăcut să joc alături de el. Pînă la urmă nu a fost posibil".
Internaţionalul roman a afirmat că se aştepta ca echipa Cesena să aibă mai multe puncte după 13 etape. "Golul mi-a lipsit ceva timp. Sînt fericit în special pentru cele trei puncte din meciul cu Genoa şi vrem să continuăm cu o victorie în faţa Bolognei. Vrem să le dăm un răspuns pozitiv suporterilor. Mă aşteptam la un altfel de început de sezon, am crezut că va fi mai uşor. Mi-am imaginat că vom avea mai multe puncte după 13 etape. Avem jucători cu mare experienţă, tineri de valoare, dispunem de mijloacele pentru a ne salva de la retrogradare, dar e nevoie de timp. Ne vom lupta cu echipe precum Bologna, Novara, Lecce sau Parma şi sper să reuşim să rămînem în Serie A. În fiecare campionat există o surpriză negativă, dar nu ştiu ce va fi în acest an", a precizat Mutu. Întrebat cine crede că va fi golgheterul acestui sezon în Serie A, Mutu a răspuns: "Lupta se va da între Di Natale, Cavani şi Ibrahimovic". Adrian Mutu a fost integralist şi a marcat două goluri în partida pe care echipa AC Cesena a cîştigat-o, duminică, pe teren propriu, cu scorul de 2-0, în faţa formaţiei Genoa, în etapa a XIII-a din Serie A.


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
relu, acum 4542 zile, 18 ore, 56 minute, 27 secunde
Daca a stat pe gol atata timp a venit vremea sa-si faca "plinul". Poate-i mai trimite ma'sa niste pastile pentru "tratament" !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.