Sport

Au fost şi ei pe “Old Trafford”

Ziarul de Vrancea
3 nov 2011 550 vizualizări
Manchester United - Oţelul Galaţi 2-0 (1-0) în grupa C a Ligii Campionilor

Manchester: de Gea – Jones, Ferdinand, Evans (’89 – Fryers), Fabio – Nani, Anderson (’79 – Park Ji-sung), Valencia – Owen (’10 – Hernandez), Berbatov, Rooney. Antrenor: sir Alex Ferguson.
Oţelul: Grahovac – Rîpă, Costin, Sîrghi, Sălăgeanu – Filip, Neagu – Antal (’60 – Iorga), Giurgiu (’79 – Paraschiv), Ilie (’51-Frunză) – Pena. Antrenor: Dorinel Munteanu.
Arbitru: Mario Strahonja (Croaţia).
Cartonaşe galbene: Evans / Costin
1-0, min. 8: o combinaţie prelungită de atac a oaspeţilor este finalizată de Valencia, cu un şut cu latul, din apropiere, urmare a centrării lui Jones, prelungită de Owen.
2-0, min. 87: o minge şutată de la 20 metri de Rooney, este deviată decisiv, de la marginea careului de Sîrghi,  în proprie poartă
Goliath (adică Manchester United) a încercat să tranşeze de la început disputa cu David de la Galaţi, năvălind spre poarta Oţelului, a cărui defensivă dădea destule semne de nesiguranţă şi nesincronizare. Urmarea a fost acel gol marcat de Valencia după o fază trasată parcă de un antrenor de baschet. La 1-0, după accientarea lui Owen, uriaşul de pe “Old Trafford” s-a mai liniştit. A pus de-un soi de “tiki taka” şi a preferat să atace susţinut, doar cînd piticul dădea semne de obrăznicie. Mai întîi un presing timid, apoi mai susţinut, dar şi mai multă bază în apărare. Sîrghi a deviat salutar şutul parşiv al fundaşului Jones, iar bătrînul Sergiu Costin l-a blocat în două rînduri pe neîmpăcatul “Chicharito” Hernandez. În finalul reprizei, portarul spaniol De Gea a făcut şi el cunoştinţă cu gălăţenii. Mai mult cu Ionuţ Neagu, care a expediat în min. 40 primul şut spre poarta sa (fără probleme), dar apoi cu o fază personală, cu intercepţie, plus pătrundere, plus şut la colţul lung, care l-a pus la treabă pe portarul echipei britanice.
Finalul de repriză a indus curaj în echipa lui Dorinel Munteanu, care a avut minute bune în care au ţinut mingea departe de poartă, numai că atunci cînd gazdele se apropiau. Berbatov şi Hernandez au avut o acţiune periculoasă, care i-a permis lui Grahovac o intervenţie salvatoare, iar în min. 58, portarul sîrb a fost bătut de şutul lui Anderson, dar Costin a intervenit providenţial din faţa porţii. La rîndul lor, gălăţenii au intrat în careu, au obţinut cornere, dar n-au avut ocazii de gol. Decizia a fost stabilită, de o deviere nefericită a lui Sîrghi, unul dintre cei mai buni oameni ai Oţelului.
Palidele speranţele ale gălăţenilor de a prinde un loc în Liga Europa s-au diminuat şi mai mult ca urmare a rezultatului de la Lisabona: Benfica – Basel 1-1. Rodrigo (‘4) / Huggel (’64). (Nic. G)

Clasamentul grupei C
1. Benfica    4    2    2    0     5-2    8
2. United    4    2    2    0     8-4    8
3. Basel    4    1    2    1     6-7    5
4. Oţelul    4    0    0    4    1-7    0
CAS
Celelalte rezultate  ale rundei a IV-a
Grupa A: Villarreal – Manchester City 0-3. Y. Touré (’33, ‘71), Balotelli (’45 – penalty); Bayern München – SSC Napoli 3-2. Gomez (’17, ’23, ‘43) / Fernandez (’45, ‘79). Clasament: 1. Bayern – 10 p (8-3); 2. ManCity – 7 p (6-4); 3. Napoli – 5 p (6-5); 4. Villarreal – 0 p (1-9).
Grupa B:  Trabzonspor - ŢSKA Moscova 0-0; Inter Milano – OSC Lille 2-1. Samuel (’18), Milito (’65) / de Melo (’83). Clasament: 1. Inter – 9 p (6-4); 2. ŢSKA – 5 p (7-5); 3. Trabzon – 5 p (2-4); 4. Lille – 2 p (4-6).
Grupa D: Olympique Lyon – Real Madrid 0-2. Cr. Ronaldo (’24, ’69 - penalty); Ajax Amsterdam – Dinamo Zagreb 4-0. van der Wiel (’20), Sulejmani (’25), de Jong (’65), Lodeiro (’90). Clasament: 1. Real – 12 p (10-0); 2. Ajax – 7 p (6-3); 3. Lyon – 4 p (2-6); 4. Zagreb -  0 p (0-9).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.